O fată ţi-a traversat timpul
Pe moneda bătută atunci
a fost trecut eronat anul,
o melodie de departe te cheamă,
poezia ei s-a ascuns în tine,
doar visul i-l porţi în suflet…
O fată ţi-a traversat timpul –
reamintirea unui alt timp sau doar
o trecere temporară printr-un nou timp.
Acesta-i misterul şi cheia timpului ei!
Lumina ei a pâlpâit la ceas de seară,
călătorind împreună,
pe pământ înspre pământ,
nu ai recunoscut-o,
dar focul din mână i l-ai citit –
că te-ai născut din neşansa
de a fi iubit şi a o iubi
dincolo de viaţă şi moarte…
Se lasă noaptea. Încerci să-i refaci traseul
chiar dacă nu şi-a atins cerul sufletului,
nici stelele în palmă nu le-a ţinut,
nu se auzeau nici măcar şoapte,
doar foşnetul clipelor şi sângele buzelor.
Dar setea nu ţi-o potolesc!
Printre copaci vântul îşi poartă
suspinul frunzelor pe alei,
– blestemul rătăcirii atâtor vieţii,
neavând construită fundaţia de petale.
În ochii de culoarea timpului
reţii doar clipa visării.
Ce ai astăzi,
mâine poate fi o mare durere!
Din aripi bate şi zboară o porumbiţă albă,
o melodie auzi, priveşti înainte vrăjit –
cercuri mari, în oglinda apei, face valul,
malurile se depărtează încet,
din umbră lunecă luntrea înspre lumină.
Fără întoarcere, uşurat de poveri,
sufletul e desprins acum în cerul subţire,
în cerurile de dincolo de cer se vor uni în uitare…
Unâ featâ ţâ tricu pri chirolul a tău
Pi pindona bâtutâ atunţzea
agârşitu s-a înhrâpsi anlu,
un cânticu di largu ţzâ greaşti,
boaţzea ei s-ascumsi tu tini,
maşi ghislu îl poartâ tu suflitu…
Unâ featâ ţzâ tricu pri chirolul a tău –
aduţzeari aminiti a unui altu chiro sau maşi
unâ şcurtâ triţzeari pritu un nău chiro.
Aesta-i ciudia şi cleaia ditu a ei chiro!
Videala ei s-apreasi pi lângâ searâ,
Şi deadunu-s priimnarâ
pri locu spri locu
nu-u cunâscuşi
maşi foclul ditu mâna îi lu angaldasişi-
câ ti aflaşi ditu niputearea
ta-s estâ vrut şi-s vrei
ma înclo di banâ şi moarti…
S-alasâ noaptea. Caftâ s-u aduţâ tu anâpoi
Cu tuti câ nu-şi agiumsi a suflitlui ţzeru –
ni tu pâlnhi stealili nu li ţzânu.
Niţzâ zboarâ pe anarga nu s-avdzau,
masi trimburarea oarâei şi a budzâlor sândzâ,
Ma seatea nu-hi ţu apândisescu!
Pritu ponhi vintlu-şi poartâ
suschiratlu a frântzâlor pri căi – blistemlu agârşirlor di ahâti bănhi
fărâ ta-s aibâ aştirnutu câmpul di vreari.
Tu oclii ca buiaua a chirolui
ţzâni maşi oara anghişariei,
ţzi ai azâ, mâni poati sibâ un mari caimo!
Ditu aripi bati şi azboairâ unâ albâ pilistearâ,
unu cânticu avdzâ, mutreşţzi ninti ciudusitu –
mări ţzercuri tu ghilia a apâiei adarâ avalulu,
şi mardzaihili s-dipârteadzâ lişoru…
ditu aumbrâ aşchiuşurâ barca spri videalâ.
Fârâ turnari şi ascâpatu di caimadzâ,
suflitlu tu subţzârli ţzeru
ni angricosu tora iasti.
Tu ţzerurli di dinclo di ţzeru
v-aş andâmaseascâ tu agârşeari…
––––––––––-
Irina Lucia MIHALCA
București
14 mai, 2018