Am mai sorbi din clipe,
Am mai sorbi din visuri,
Am mai sorbi din timpuri,
Am mai sorbi din speranțe trăite,
Dar toate fug…
Și se tot duc…
Zboară în stol
Între cer și pământ.
Sub lună tremură simțirea
Părăsită de gândul ce-și caută menirea.
E frig în noaptea înveșmântată în lumină.
E frig și-am mai sorbi din sufletul fierbinte,
Dar în el un foc năprasnic arde
Și ne mistuie dorințele ascunse.
Am mai sorbi din viață
Un minut, o secundă.
Ne-am ostoi acea sete nebună
Ce joacă precum o paiață
Pe pământul cufundat în ceață.
Dar pe drum…
Într-o zi….
O Damă cu Mantie Neagră…
Ne dă să sorbim
Din al său pocal plin cu stele argintii,
Iar timpul în loc se oprește.
Of…n-am mai sorbi…
Și-am mai trăi…
Dacă sufletul aripi n-ar prinde…
———————————
Irina-Cristina ŢENU
14 martie 2019