Poetul
Pe poetul acesta eu nu l-am întâlnit personal niciodată
Şi nu am nici idee de-a coborât din stele;
Îmi place doar să bănuiesc că i-a fost luminată
Faţa bălaie de vatra ciobanului mioritic cu care a stat la taifas
într-o noapte bântuită de Iele.
De acolo şi-a procurat iarba fiarelor păstrată la degetul mic
Cu care a ştiut să descuie secretele limbii române
Şi poarta de la Rai unde s-a ascuns de trecerea timpului, temerar inamic
Şi unde a ştiut de la bun început că-ntr-o zi va rămâne.
Poetul acesta a fost doar un înger în căutare mereie de sfinţi.
Deşi de gheaţă, focul comorilor s-a înfruptat din sufletul lui.
Înconjurat ne-ncetat de frumoşi adolescenţi necuminţi.
A călcat apele mărilor şi-a îmblânzit luna făcându-i culcuş îm gutui.
Pe nocturne poteci s-a avântat printre haite flămânde de verbe-neverbe
Pe care le-a scrutat din adâncul ceresc prin ocheanul întors,
Spusele şi tăcerile lui sibilinice răsturnându-se-n mii de proverbe,
Însă aventura aceasta ca pe o lămâie de lamura vieţii strigente l-a stors,
Sau poate c-a fost, dacă-a fost, şi-a rămas un prenume curat, descântat,
Al celui ales să boteze zeieşte zăpada mocnită din noi,
Paznic de far peste sevele limbii, pod peste apele negre, destoinic soldat,
Noroc mântuind toată spaima tulpinii sălbatice-n vrednic altoi,
Mesager al luminilor lumii, nour sanscrit, eleat curcubeu,
Fântână la care, după atâta pustiu străbătut, te îmbie ispita,
Jertfă-ndrăzneaţă, semn pertinent de-mplântare-n adverbul mereu,
Poet niciodată trăit şi murit pe planeta acesta caducă: NICHITA!
Autor: Ion ROȘIORU
13 decembrie 2019