Chemarea sângelui
Ţâţâna locului
În care mi-au fost înfipte
Rădăcinile
Mă striga necontenit
Peticul meu de Cer
Care m-a ocrotit
Din prima clipă
A venirii mele pe lume
Mă chema fără încetare
Doar călcând cu tălpile goale
Pe ţărâna aceea
A mea
Din bătătura de acasă
Îmi puteam ostoi dorul
Care nu mai încăpea
În pieptu-mi firav
Și tare zbuciumat
—————————
Ioana STUPARU
București
7 februarie 2021