Ioan Sabin POP: VINE CRĂCIUNUL, MAMĂ

DE AȘTEPTĂM CRĂCIUNUL…

De așteptăm Crăciunul,

doar cu decoruri fastuoase,

nu pe Isus Cristos îl vom putea găsi!

El, Izbăvitorul, e mai presus de luxul de prin case!

.

De așteptăm Crăciunul,

doar cu cadouri valoroase,

nu pe Isus Cristos îl vom putea găsi!

El, Izbăvitorul, sălășluiește în suflete pioase!

.

De așteptăm Crăciunul,

doar cu mesele îmbelșugate,

nu pe Isus Cristos îl vom putea găsi!

El, Izbăvitorul, nu se află în multele bucate!

.

De așteptăm Crăciunul,

fără compasiune și iertare,

nu pe Isus Cristos îl vom putea găsi,

El, Izbăvitorul, e pildă de iubire și-ndurare!

.

De așteptăm Crăciunul,

fără de pace și bunăvoință,

nu pe Isus Cristos îl vom putea găsi!

El, Izbăvitorul, ne cere bunătate și credință!

.

De așteptăm Crăciunul,

cu sufletul curat și pietate,

pe Isus Cristos, îl vom putea găsi!

El, Izbăvitorul, e calea și poarta spre eternitate!

.

VINE CRĂCIUNUL, MAMĂ

Zadarnic glasul meu încă te cheamă,

Zadarnice-s părerile de rău;

Te-ai strămutat pe veci la Domnul, mamă,

Să fii educatoare-n Cerul Său.

.

În cerul de azur, cu îngeri și cu sfinți,

La grădinița cu orar etern,

Pe toți copiii, plecați de la părinți,

Înveselește-i, cu instinct matern.

.

Pe tata roagă-l să le deslușească

Colindele cântate-n sărbători,

Iar tu, precum în lumea pământească,

Trimite-i la urat, până în zori.

.

La sărbătoarea asta luminată

Și tu, și tata, lipsi-veți amândoi,

Când Pruncul Sfânt se naște pentru noi,

Să nemurească omenirea toată.

.

Aici, în lumea peste care ninge,

Vom colinda cu suflet îndoit;

Un ochi ne-o râde, celălalt ne-o plânge,

Dar vrem să știți și-n cer că v-am iubit.

.

O, cât aș vrea-mpreună să mai fim,

Fie și-o zi, la vatra părintească;

Urări de slavă, din suflet să-I rostim,

Celui Născut să Ne mântuiască.

*

Vine Crăciunul, cerul se-ncunună

Cu strai de-argint, cu stele și cu nimb;

O cât aș vrea să fim iar împreună

Sub bradul de Crăciun măcar un timp.

.

Vine Crăciunul, fără tine, mamă…

Ioan Sabin Pop, Cluj, decembrie 2021

One thought on “Ioan Sabin POP: VINE CRĂCIUNUL, MAMĂ

Lasă un răspuns