Ce mister trebuie să fie Maica Domnului, dacă popoarele lumii au ales s-o reprezinte, fiecare, în canonul de frumuseţe al culturii lor! Căci iată, la Biserica Romano-catolică Buna-Vestire din Nazaret, în mozaicuri, o găsim transpusă pe Maica Domnului în variatele ipostaze ale frumuseţii: în gingăşia feminităţii japoneze, în graţia maternităţii coreene, în candoarea feciorelnică singaporeză, în voluptatea chiliană, în blândeţea tăcută ethiopiană…
Sigur că fiecare popor are dreptul să prefere canonul lui de frumuseţe în pictură şi iconografie.
Dar dacă Maica Domnului, în transcendenţa ei, poate fi mama fiecărui om? Dacă Ea poate fi cea mai frumoasă femeie la care să aspire orice om, orice cultură, orice minte? Dacă Maica Domnului, ca şi Mântuitorul Însuşi, conţine „codurile” de frumuseţe ale tuturor tradiţiilor şi culturilor?
Pesemne că de-aceea chipul real al Maicii Domnului a rămas necunoscut, ca fiecare popor s-O poată descoperi în partea cea mai curată şi mai de sus a artei sale. A minţii sale.
Să medităm la faptul că mama lui Dumnezeu, mama celui care are Natura noastră, este vârful de puritate al fiecărui minţi: europene, asiatice, africane etc. Maica Domnului, prin ceea ce este, e mama frumuseţii culturilor. Şi oare nu era firesc să fie aşa?…
Meditaţie frumoasă şi cu folos!
Ierodiacon Iustin T., 27 noiembrie 2019