Harry ROSS: Gânduri rebele (49)

  • Cuplul uman e un producător unic de viaţă. Totul e simplu şi captivant. Nu se cer studii şi nici vechime în câmpul muncii.

  • Există o mare diferenţă între a vrea şi a putea. Aici încep blocajele fericirii noastre!
  • Lagărele naziste, fără excepţie au fost crimmnale şi monstruoase, dar şi azi se mai găsesc sceleraţi care le acordă circumstanţe atenunate.
  • Dragostea este sentimentul cel mai elastic. Te atrage şi te lasă, te cuprinde şi te prinde,  iar la  supărare…  o întinde!
  • Laudele postume nu mişcă nici un fir de păr în capul mortului.
  • Dincolo de realitate, nu există nimic decât, mister, famtezii şi aiureli.
  • Avem o lume caldă şi sensibilă şi alta rece şi indiferentă. Între ele funcţionează un ghişeu de schimb de sentimente. Doamne, ce patente!
  • Miezul nu scuză învelişul…
  • Şi bărbaţii de rând caută unicate printre femeile de pe Pământ.
  • Ca un făcut, întâlneşti mereu şi mereu oameni pe care nu-i cauţi.
  • Uneori un apus de soare valorează mai mult decât un răsărit.
  • Suntem expuşi mofturilor copiilor pentru că  ei văd în viaţa un capriciu.
  • Statul Islamic a ridicat barbaria la rang de politică oficială.
  • Omul care se îmbată cu apă rece bea fără măsură şi setea tot  nu-i trece.
  • Căsnicia e un partid cu doi opozanţi.
  • Subţirimea intelectuală nu se măsoară cu aţa, ci cu vorba şi cu faţa.
  • Un compliment gratuit chiar dacă  vrei, nu te va ridica printre zei.
  • După studii îndelungi, nu s-a putut stabili dacă părinţii sunt robii copiilor sau copiii sunt prizonierii părinţilor.
  • Între strunele unei viori poţi recunoaşte şi  zâmbetul unei flori..
  • Cugetările se ivesc spontan. Ele n-au durerile naşterii unui roman.
  • Vorbele pot fi şi calde, şi agasante, Şoaptele sunt reci şi derutante.
  • Şi prostul are clipele sale de luciditate.

——————

Harry ROSS

15 februarie 2018

Naharrya, Israel

Lasă un răspuns