Mi-ești lacrimă, dorule, pas de toiag…
Mi-e dorul la mine și plânge prăpăd,
egretele toate îmi zboară spre nord,
miroase a toamnă în jur și-ntrevăd
oceane de gând înotându-mi în cord…
Tot dorul mă roagă și îmi spune povești,
pe obraz să-l așez, doar o dată la piept,
o clipă îmi cere, din minute lumești,
eu spun… nu, dar n-ar fi-nțelept…
Între stele să-l las, prin noapte pribeag,
și-ar pierde credința devreme în zori,
e trist și flămând… și aproape beteag,
îndoieli mă incearcă, în speranțe-am fiori…
Mi-ești lacrimă, dorule, pas de toiag
prin nori călător, fără tine ce fac?
ori să vii, ori să pleci prin cărarea de fag…
bun găsit!… bun rămas!… tu alegi și eu tac!
—————————-
Gia STANCULET
Octombrie 2019
(Imagine sursă internet)