Cum arată un creştin adevărat la vârsta mea? Ce inseamnă să fii un creştin adevarat? Ce trebuie să faci dacă eşti unul, sau cum să devii un creştin adevărat? Acestea sunt întrebările la care un credincios va răspunde mereu ,,cu credinţă, voinţă şi cu Dumnezeu înainte’’, dar, înainte de astea, există lumea cu bune şi cu rele, există, şi, cu sau fără voia noastră, ne coordonează întreaga existenţă; aici intră: părinţii (în primul rând), fraţii sau surorile mai mari, bunicii, rudele îndepărtate, colegii, şcoala, grupul de prieteni şi oamenii cu care intrăm în contact în fiecare zi din viata noastră. Când eşti mic, mergi cu bunicii, parinţii la biserică. Nu conştientizezi asta, nu ştii dacă vii din credinţă, plăcere sau obligaţie, vii. Rugăciunea o spui, cu sau fără inimă, o spui, te închini şi cam atât. La grădiniţă intri în contact cu lumea. Deja esti mai mare şi poţi să iei mici decizii: cum să te îmbraci, ce jucărie să iţi cumpere parinţii, când să mănânci, să te joci şi aşa mai departe. Începi să iei în considerare poveţele celor mari, mai mult conteză părerea celei mai bune prietene, şi de aici începe influenţa celor cu care venim în contact. Începe lumea să ne ghideze viaţa de când suntem de câţiva anişori şi abia ştim să ne scriem numele. La şcoala primară ori eşti timid, ori eşti obraznic. Daca eşti timid, faci ceea ce trebuie, spui exact ce trebuie să spui şi înveţi foarte bine. Dacă eşti obraznic, te laşi condus de propriile decizii.
Vii la şcoală din obligaţie, şcoala ţi se pare un chin, iar în timpul liber te joci, şi sigur nu mergi la biserică duminica din credinţă, mergi fie pentru că te întâlneşti cu nu ştiu cine, fie pentru că vei fi pedepsit dacă nu o faci. În generală, dacă înveti sau nu, este exact alegerea ta. Iar la biserică, mergi doar când vine întregul tău grup de prieteni şi doar dacă timpul pe care îl pierzi este răsplătit. Iar la liceu deja nu mai mergi la biserică, deja eşti influenţat de noul mediu în care intri, de noii prieteni pe care ţi-i faci, iar timpul liber sigur nu ţi-l petreci la biserică. De facultate, nici nu mai poate fi vorba, iar când eşti adult, mediul în care trăim ne fură tot timpul liber, nu mai apuci nici să-ţi cunoaşti propriul copil. Şi tot aşa, până când ieşi la pensie si realizezi că viaţa ţi-a cam trecut, iţi dai seama de toate greşelile pe care le-ai făcut, unele fiind chiar păcate. Singura modalitate de a-ţi găsi liniştea interioară este rugăciunea, Dumnezeu, nepoţii pe care ii vezi cum cresc, cu care mergi la biserică şi pe care îi înveţi să spună primele rugăciuni. Dar până când?
Dar orice lucra,/Noaptea se surpa!
Când i-am citit articolul despre putinţa de a fi creştin în familie, m-am gândit cât de profund gândeşte Bianca şi câte adevăruri scoate la lumină. Urmăreşte omul de la vârsta copilăriei până la pensie, când Dumnezeu poate să-i dea şansa ca prin rugăciune şi grija de nepoţi să-şi mai ispăşască din păcate, şi încheie cu întrebarea:Dar până când? Asta depinde de la caz la caz, căci se-ntâmplă ca-n balada Meşterul Manole, ceea ce învaţă copilul ziua, în ceea ce priveşte buna creştere în dragostea faţă de Dumnezeu, să nu mai aibă nicio valoare când ajung părinţii, seara, acasă. Televizorul merge până noaptea târziu, odraslele îşi încarcă memoria cu expreii din jocurile de pe tabletă sau telefon. Dacă părintele nu spune rugăciunea înainte de culcare, de ce ar spune-o copilul? Ferice de mamele care-şi educă copiii să fie buni creştini şi-i îndeamnă să vină la biserică! Dacă toţi L-am avea permanent pe Dumnezeu în suflet şi-n gândurile noastre, părintele Ionuţ Nedelcu ar avea mai mulţi copii la activităţile pastoral-misionare şi educative din după-amiezile de duminică la casa praznicală de lângă biserica Buna Vestire din Verneşti. Ajută-i Doamne pe toţi să-şi găsească echilibrul în familie pentru sănătatea trupească şi sufletească a copiilor lor!
GÂNDUL ŞI MINTEA
Gândul o porni cu Mintea la biserica din sat
Şi luară călăuză trupu-n care s-au aflat.
Şi i-a spus Mintea de-acasă să nu umble iar hai-hui
Cum se-ntâmplă câteodată să stea-n obiceiul lui.
.
Şi smerit s-aşază trupul, după ce pupă icoane,
Într-o strană când ea-i spune: tu aici să stai Ioane!
Şi n-apucă timp să treacă că pe trupu-ngenunchiat,
Ce-i venit c-o altă minte, Gândul iute-a şi zburat.
.
Şi călătorind în urmă cu vreo patruzeci de ani,
Vede trupul cu pricina tânăr şi iubit pe bani!
Dar îl cheamă Mintea-ndată să se-ntoarcă-n capul său,
Că de nu, o să-l închidă şi-o să-i fie şi mai rău.
.
Şi se-aude rugăciune din altar cum se ridică…
Gândul stă încă cuminte, viaţa nu şi-o mai complică.
Mintea trează e şi-ascultă cum rosteşte gura slavă,
Dar urechea parcă prinde de la stran-o notă gravă.
Na, că l-a trezit pe Gândul care acum chiar că e culmea
Că vezi, Doamne, de ce lelea nu cântă şi ea ca lumea!
De ce fata ce se-nchină la icoană şi-o sărută
Formele şi le arată prin acea fustiţă scurtă.
.
Şi săraca Minte-ncearcă ca zburdalnicul ei fiu
Să mai stea măcar o clipă şi-apoi ducă-se-n pustiu!
Doar că Gândul nu aşteaptă, chiar acuma el aleargă
Unde pe stăpân l-aşteaptă, cu coceni, tarlaua-ntreagă.
.
Uite-l, s-a întors în capul trupului ce stă-n genunchi,
Unde Mintea îşi adună nestemate în mănunchi:
Vorbele din Evanghelii de la Luca şi Matei,
Gândul îşi ascultă mama din respectul pentru ei..
.
Dar nu poate sta acuma, când pioasa ce se-ndreaptă
Spre altar i-aduce aminte de ocara de altă dată,
Ce-o striga în gura mare spre vecina, peste gard,
C-ar avea nemeritată pensie pusă pe card.
.
Şi din piepturi rugăciunea Tatăl nostru se înalţă,
Toate minţile-şi adună gândurile care-nvaţă
Că atunci când e de rugă, ne rugăm şi atâta tot,
Pentru Creatorul nostru, după cum toţi îl socot!
Prof. Georgeta TUDOR