poemul de dimineață
cu zorile luna s-a prins de lumina albă
cum să scriu un poem adormit în plapuma norilor
ai zice că tot ea vrea să stăpânească ziua fără ajutorul stelelor
când poemul deschide un ochi printre nori și-i cade degetul mare în cafeaua așezată pe un colț de idee
întinsă pe masă cu mintea o țin între mâini
să nu păteze cerul chemat ca o lampă
din zilele focului purtat printre rânduri de grote
în care pun să fiarbă acel poem cu aromă
de dimineață după cafea stalin semna condamnarea la moarte a prietenilor săi
spre sticla cu votcă aruncând mâinile și blestemele
să fugă în europa ciocanul și secera lui din rucsac
se prinde de șmecheria lui viitorul și-i sapă un continent în istorie
unde cade eu deschid ferestrele
tot mă frământ și poemul nu și-ar scoate măcar un vers
din paginile fără muze ce-au acoperit dimineața
pe întinderea albă mă țin ca tarzan de liană
vreau să scriu un poem lângă cafeaua de dimineață
să cadă versul în ea iar eu să îl prind așa crud
ca un primat la universitate
————————–——————
Gavril Iosif SINAI
16 noiembrie 2019