Galina MARTEA: Rotonda Valahă – prestigiu prin forma absolută a creativității

        Revista Rotonda Valahă, publicație trimestrială de literatură, artă și civilizație, apare sub egida Uniunii Scriitorilor din România – filiala Sibiu și a Asociației Culturale „Curierul de Vâlcea”, a fost fondată de distinșii scriitori Ioan Barbu și Ioan Radu Văcărescu. De la începuturi și până în prezent redacția revistei este administrată de neobositul și talentatul scriitor Ioan Barbu (director), Ion Andreiță (redactor șef), Emil Pădurețu (secretar general), cât și de redactorii responsabili de diverse secțiuni literare – poesis, proză, scenă și ecranul, istorie și critică literară/ eseu/ recenzii, literatura pentru copii, traduceri, artă, clio, miscelaneu, argus etc., – totul proiectat în a oferi publicului cititor diversitatea domeniilor literare și culturale, acestea fiind produsul nobil al creației umane. Astfel cititorul, prin publicațiile oferite, se regăsește spiritual prin dimensiunea celor mai agreabile sentimente faţă de sine şi lumea înconjurătoare, în mod special, faţă de creatorul/ realizatorul acestor produse literare, care dezvoltă omul și societatea acestuia. Corespunzător, printre aceste valori spirituale şi diversitatea publicațiilor cititorul izbutește să facă diferenţieri între bun şi rău, între importanţă şi necesitate, în așa mod reuşind să valorifice acele conţinuturi ale creaţiei umane care cu adevărat insuflă plăcere şi dorinţă în a le cunoaşte cât mai profund. Drept urmare, cititorul descoperă și redescoperă cu multă pasiune creaţiile literare de calitate, acestea regăsindu-se în revista Rotonda Valahă, publicație de mare valoare în spațiul cultural și literar românesc.

        Dacă să ne expunem părerea cu accente clare pe calitatea, valoarea şi importanţa acestei reviste în spațiul literar românesc, atunci vom menţiona că meritul deosebit în această performanţă îi revine colectivului redacţional, care completează cu mult succes imaginea expresivă a publicației, şi, nu în ultimul rând, a domnilor Ioan Barbu (director executiv) și Ion Andreiță (redactor şef) – personalități cu viziuni distincte în munca umană creatoare. Pe parcursul a cinci ani de existență revista Rotonda Valahă s-a manifestat de o înaltă ținută editorială, iar autorii acesteia fiind scriitori și personalități consacrate (printre ei acad. Ioan-Aurel Pop, Aureliu Goci, Anca Sîrghie, Nicolae Georgescu, Ioan Barbu, Theodor Codreanu, Cezarina Adamescu, Lucian Gruia, Adrian Botez, Șerban Codrin, Tudor Nedelcea, Ion Andreiță, Mihaela Aionesei, alții), cât și scriitori începători care se prezintă cu lucrări de calitate și de o pondere aparte în domeniul literaturii. În conținutul revistei un loc aparte îl dețin și celebrii scriitori din literatura clasică (Mihai Eminescu, Marin Sorescu, Marin Preda, Nicolae Labiș, Camil Petrescu, etc.), care etern se vor regăsi printre publicațiile de azi și de mâine.

       Rotonda Valahă la fiecare apariție editorială se prezintă cu conținuturi bine structurate şi fastuoase, care stimulează şi motivează continuu cultura societăţii române. Revista în cauză este o lectură foarte interesantă, necesară şi atractivă prin diversitatea subiectelor abordate; prin profunzimea şi calitatea lucrărilor prezente ce exprimă realitatea în diviziunea timpului şi anume: despre cultura şi literatura clasică care a fost, este şi va rămâne o valoare veşnică de-a lungul veacurilor; despre literatura și scriitorii contemporani; despre viaţa și existența în epoca modernă, relatată în diverse ipostaze ce cuprind conţinuturi literare, artistice, ştiinţifice, culturale de o mare importanță; prin splendoarea minunatelor poeme, sonete scrise de scriitori cu renume ai neamului românesc din toate timpurile;  prin reprezentarea grafică a unor figuri, peisaje, simboluri etc., care se corelează destul de frumos cu conținutul lucrărilor literare; prin   totalitatea notelor esenţiale care determină întreaga varietate a fenomenelor şi proceselor ce au loc în viaţa literară și culturală universală; precum și despre prezenţa în calitate de autori ai celor mai de seamă scriitori, poeţi, dramaturgi, critici literari, actori, oameni de ştiinţă din diverse domenii de activitate, etc; respectiv, despre prezența noilor apariții editoriale în spațiul cultural românesc, dar și din spațiul universal al românilor de pretutindeni. Însumând în sine inima literară plină de valori spirituale în cultura naţională, revista de față ne propune în mod sistematic să cunoaştem componentele calităţii şi performanţei ce sunt mereu în pas cu arta scrisului/ arta literaturii, domeniu mereu într-o schimbare continuă ce produce modificări pozitive și în dezvoltarea umană. Prin componentele calităţii se prezintă atât colaboratorii/ autorii revistei, cât și întreg colectivul redacțional, – o contribuţie specială revenindu-le şi membrilor de onoare ai revistei: acad. D.R.Popescu (Director onorific) și seniorilor editori – Nicolae Dan Fruntelată, Eliza Roha, Lia-Maria Andreiță, Nicolae Georgescu. Prin eleganţa, calitatea şi frumuseţea estetică, revista își propune în mod evident armonia dintre valoare, importanţă și necesitate, – elemente esenţiale și nespus de utile fiinţei umane în existenţă și evoluție.

      Fiind un izvor de informaţii literare notabile, publicația trimestrială se prezintă constant ca o substanţă prestigioasă ce dezvoltă în mod constructiv evoluţia culturală, intelectiuală și spirituală a poporului român. Așa fiind, Rotonda Valahă este acel centru cultural care promovează cu demnitate valorile naţionale româneşti, valorile literaturii române în contextul culturii universale. Ca urmare, putem spune că revista Rotonda Valahă este acea creaţie literară și culturală care tinde mereu să cuprindă esenţa lucrurilor demne de apreciere, iar cititorul să-i fie fidel şi recunoscător pentru lectura propusă.

––––––––––

Galina MARTEA

Lasă un răspuns