Himera focului tău de-afară…
– Erai un foc … în frigul de afară!,
… dar tot ce-atingi prefaci în amintri.
– Iar timpul … care repede mai zboară!,
… hrăninește strategia-ți din priviri.
O vreme am crezut că ești erată,
… un opis bun de fragmentat în doi.
– Durere, vis … iubire-adevărată!,
… chiar lacrima ucisă-n amândoi.
Vine un timp când dragostea mai speră,
… să spele-n fluviul nostru rușinos.
– Tot ce-a fost mit … simțire efemeră!,
… pân’ va rămâne doar ce e frumos.
”- Să iei aminte, toate pier odată!”,
… și nu vei mai putea să le oprești.
– Orice iubire … dragoste curată!,
… tu să ai grijă să n-o veștejești.
Când simți durere-n vise sau iubire,
… tot ce-ai ars … și adunat în viață,
– Va fi ca un complot de fericire!,
… ce se destramă-n orice dimineață.
Merg printre oameni astăzi lăcrimând.
– Nu-ți mai sunt steaua care strălucea!,
… sunt un mister, și-acela fumegând,
– Ce te-a-nvățat cândva ce-i dragostea!.
Azi ești tăciune-n flacăra arzândă,
… sau un îngheț simțit întâia oară.
… ce a aflat … că cel ce nu cuvântă,
– E doar himera focului de-afară!.
––––––––––––––
Florin-Cezar CĂLIN
25 aprilie 2020
(Din volumul de versuri ”Zeița interzisă”)