SE LASĂ NOAPTEA PE CĂRARE
Se lasă noaptea pe cărare
Și intră și la mine-n casă,
Din neguri țese sărbătoare
Și timp de visare aleasă,
Vine în mantia-i de smoală
Și-mi pune beznă peste ochi,
Este tăcută și domoală,
Nu ți-ar fi noapte de deochi!
Te uiți la mine surâzând,
Că mult mă placi o văd prea bine,
Pe patul cald mă-ntind curând
Abandonând real și sine,
Mă las în vraja ta-mbrăcată,
Sub mantia-ți de smoală-ncinsă,
Să-mi fii tu mama adorată
Cu mângâierea ta aprinsă?
Mă legeni blând ore în șir
Și-mi picuri plumb plăcut pe gene,
Mi-e somnul un dulce zefir
Adus în dar de moșul Ene,
Tu mă veghezi până în zori
Când fugi de lumină și soare
Dar vei veni de-atâtea ori
Pe perna mea albă și moale.
Te-aștept cu stele și cu lună,
Și cu luceafăr drag, iubit,
Să îmi urați toți „noapte bună”
Și să am somnul liniștit,
Să-mi stea luceafărul pe sâni
Și stele-n păr să mi se prindă,
Să fiți prietenii mei buni
Și luna fața să-mi cuprindă,
Să fiu iubită-n adormire
Cum trează nu am fost nicicând,
Să-mi puneți beteală pe fire
Și stropi de aur peste gând,
Să mă trezesc cu drag de viață,
Să-mi pară ziua o zeiță,
Să-mi urmez calea cu speranță
Și să-mi plac propria ființă,
Să trec prin ziuă cu folos,
Să cânt și să dansez de drag,
Să-mi crească aripi de-albatros,
Din zboruri să îmi fac șirag,
Să-mi aflu soarele prieten
Și florile surori să-mi fie,
Să-mi plimb iubirea printre cetini
Și-n suflet să port poezie,
Să mă întorc apoi la tine,
Să-mi mângâi pletele de smoală,
Să-mi prinzi din stelele-ți senine
Flori din lumina lor astrală,
Să stai pe perna mea cea albă
Și să mă legeni în neștire,
Poate că chiar ești a mea mamă,
Visele, știi, îmi sunt în fire!
———————————–
Florentina SAVU
28 noiembrie, 2018