În sihăstrie
Încă mai merg cu pași șovăitori
Încerc să calc pe ale tale urme,
Precum vânatul căutat de vânători
Și-acesta, se ascunde în pădure.
Nepăsător sau veșnic dus pe gânduri
Indiferent la toate, chiar absent,
Nu te-ai gândit să-mi scrii câteva rânduri
Sau ți-a fost teamă c-am să spun prezent?
Ne temem c-avem părul de argint
Ne temem că iubirea-i o povară,
Că inima și trupu-i obosit
Și un eșec din nou o să ne doară.
În sihăstrie timpul ni-l petrecem
Și din tristețe împletim veșmânt.
Am vrea, dar n-avem vrere și ne temem
Că iară vom avea de suferit.
Ne stingem neștiuți și în tăcere
Speranțe, rugi la ceruri înălțând,
Nu știe nimeni cât am strâns durere
Și cum făcutu-ne-am din ea veșmânt.
E greu de dus același port cernit
Și crucea singur ce va trebui s-o porți,
Că nimeni nu te-ajută cu nimic
Chiar de-ai să bați la nesfârșite porți.
Nu te-ai gândit să-mi scrii câteva rânduri?
Sau ți-a fost teamă c-am să spun, prezent?
Pleacă-te codre-n pământ
Verde-i codrul meu umbros
Doamne! Câtu-i de frumos,
Că-i cu susur de izvoare
Și-i cu turme de mioare.
Codrule-mi fii frate bun
Până îți mai sunt stăpân,
Că prea vin mulți să ne mâie
Să plecăm în pribegie.
Pleacă-te codre-n pământ
Dar să nu te frângi nicicând,
Nici topoare să te-atingă
Și nici maici să nu mai plângă.
Codrule te las stăpân
Pe pământul meu străbun,
De mă-ntorc cu păr cărunt
Tu să ști că frate-ți sunt,
Iar de nu m-oi mai întoarce
Oameni, goliți poloboace,
Să beți vinul cel mai bun
Pentru mine și străbuni.
Un cal alb
Te-am zărit doar o clipă,
Ți-am auzit strigătul
Și un geamăt prelung,
Era geamătul tău.
Herghelia de cai speriați
De viscolul cumplit
Din gândurile mele.
O haită de lupi brumați
Cu colți ascuțiți
Și ochi scânteietori,
A împrăștiat herghelia de cai,
Alegând unul singur,
Pe cel mai alb și stingher
Rămas în mijlocul haitei de lupi.
N-avea glas să ceară ajutor,
N-avea unde mai face un pas.
Un bubuit asurzitor de pușcă
Ar fi trebuit să-mprăștie lupii,
Dar te-a ales pe tine calule alb.
Te-a ales să nu simți colții
Ascuțiți sfâșiindu-te.
Era nevoie de o victimă,
De tine calule alb
Să potolească foamea lupilor
Să salveze restul hergheliei.
Caii albi sălbatici în vârtej
De zăpadă, de viscol, de gânduri,
Năvălind spre o pădure
Rămasă doar trunchiuri.
————————————————-
Flora Mărgărit STĂNESCU