Lumina
Ploua de ani, mărunt, ploua des,
Vară şi iarnă prin noapte şi prin zi.
Numai el, soarele copil, peste nori,
Se întrece în vesele şi lungi ghiduşii.
Pe pragul cerului înalt rămăseseră
Doar ochii pironiți pe-o cale lungă,
În poala vie a câțiva ani de muritor,
Din urma speranței de tăcere udă.
O ultimă suflare pe muchie de stea,
Într-un cărunt cuprins de aşteptare,
Se mai zărea pe timpul ce curgea,
Picături mici şi rare prin perfuzoare.
O lacrimă din cer pătrunse straniu,
În cordul ce stătea uscat în îndoială,
Viața prinse fără nori cenuşii contur,
Dintro lumină zărită parcă întâia oară.
Un zâmbet larg însenină iar privirea,
Ce se plecă în taine şi-n lungă visare,
Părea purtată de-o privire vie, blândă,
Ce daruia tăcută chemări nemuritoare.
———————————
Eugenia BUCUR
Slatina
3 februarie 2020