Emma POENARIU SERAFIN: Zbor prin astre (versuri)

,, Fără poezie, viața e pustiu”

 

,, Fără poezie, viața e pustiu”
Împletesc prin rime să le vărs în mare,
Timpul ce se scurge , parcă- i în sicriu
Toată truda noastră , goană-n disperare.

 

,, Fără poezie, viața e pustiu”
Clipele dau buzna în vechi calendare,
Încotro ne-or duce, nici nu vreau să știu
În singurătatea, din mare- n mai mare.

 

,, Fără poezie, viața e pustiu”
Nimicul din suflet, prinde de ne doare.
Tot ce este verde, nu mai este viu
Cărări urcă- n Ceruri, fără să coboare.

 

,, Fără poezie, viața e pustiu”
Și râmânem singuri , triști, ai nimănui.
Ne pierdem prin aștri, Cerul azuriu,
Până și iubirea se plimbă hai-hui.

 

,, Fără poezie viața e pustiu”
Viața se usucă, plânsă prin ierbare,
Vremea bate toaca , plânsă-n cenușiu
Găunoși prin suflet, cui să-i ceri iertare ?

 

, Fără poezie, viața e pustiu”
Mâna mamei sfântă , unsă- n rugăciune,
Truda părintească pentru al lor fiu,
Fără poezie? Cine-mi poate spune ?

 

Amintirea

 

Zilele ce îmi trec oarbe
Se revarsă – n amintiri
Și de-acolo viața-şi soarbe
Roua-n gânduri și-n zefiri.

 

Peste timpuri, amintirea
E balsam, e alinare
Închid ochii și privirea
Se dezmiardă c-o chemare.

 

Atunci sufletul renaște
Nu odată, iar şi iar,
Curge-n apele albastre
Urcă-n dealuri de cleşter.

 

Fiindcă Luna, mai cuminte
Doarme-n bolta înstelată,
Prinde doar cât să m-alinte
Sub cascade lungi scăldată.

 

Dorință

 

Pe drumeaguri neştiute
Pe cărările-mpreună
Ori pe altele, vândute
Pe sub norii ce se-adună
Mă învăț prin zbor, să zbor
Uit și drumul, uit şi calea
Uit şi dorul, din ‘cel dor
Uit poteca îmi uit valea .
Zbor prin locul făr’ de loc
Strâng din rouă , tot fiorul
Adun Soarele din foc
Iar ca semn, îmi arunc dorul.

 

Peste timpul persecut
Din clipita mea, uitată
Plâng în veacul renăscut
Pe planeta poluată.
Caut naiul , să-mi dea glas
Sau un fluier să-mi dezlege
O măsură, un popas
Să mă pot a mă-nțelege.
Zbor prin timpuri revolute
Dintr-un timp care-a trecut
Dau din aripi, să m-ajute
Să o iau de la-nceput.

 

Zbor prin astre

 

Pe calea ce pleacă prin stânci, păduri și văi
Sau filele ce-s rupte și curse din venin,
Pe-o aripa din Soare mă scutur din văpăi
Cu slovele sub brațe că de-abia mă închin.

 

Cu dorurile-n cârcă pășesc prin timp și-i cald
Dar urma cea pierdută e prinsă-n pasul tău,
Contemplu, dau în clocot și-n țărină mă ard
Speranțelor cosite, ce pasc în gândul meu.

 

Poteci de urc spre astre, mă sprijină în crez
Ca ori și care faptă și gând de-îndrăgostit,
Ajunsă mângâi Cerul, adulmec si visez
Și uit să mai deretic ori strâng timpul murit.

 

O stea coboară bolta, îmi face mie-un semn
Și-mi numără prin clipe, toți anii ce îi am,
Pe creștet mă atinge ca sincerul îndemn
Și-mi crește pe aripă, toți mugurii ca-n ram.

 

Dar până să văd iară, simt cum pornește vântul
Iar scara mult prea mică, din drumul prea urât
În două stă să frângă și-n țăndări în pământ
Prinsă-n gâtul clepsidrei, ce doar m-a coborât.

 

În zboruri, speriată, văd îngeri mici și-i chem
Prin unduiri de astre, ce nu mai clipocesc,
Tu strânge-mă iubire, nu-i vremea să te temi
Și hai în zbor prin astre, că nu mă ostoiesc.

—————————

Emma POENARIU SERAFIN

31 iulie, 2018

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *