Doamne !
(Omagiu adus prof. univ. dr. Iona Sima)
Doamne-n liniștea din gânduri azi s-a ofilit un mac,
Lacrimile-mi curg șiroaie și plecările mă zac.
Cerul iernii burnițează peste liniștea pustie,
Macul pleacă, înspre Astre și se-așeze-n Veșnicie.
Strâng perechile de lacrimi și le ornez în buchete
Peste umbrele din mine, umbre ninse violete.
Soarele plăpând cu-o geană pune pe nori Curcubeu,
Macul să nu piardă Calea, până-n prag la Dumnezeu.
Vântul și-a uitat menirea stă-n genunchi la colț de stradă,
Dimineața bate-n geamuri, doar cât macul s-o mai vadă.
Noaptea ar pleca departe dar a-ncremenit puțin,
Norii nu mai știu de sine, nici nu pleacă, nici nu vin.
Totu-i trist, totu-i durere, macul cartea umblătoare
Și-a uitat filele-n mine și petale-n fiecare…
Vine vara, grâul crește, macul nu mai e și-i greu,
Doar pe Ceruri, roșul crește, prins profund prin Curcubeu.
Doamne, macul e terestru, cum poți TU să-l folosești ?
Cum îl pui în vaza Lumii, în Palatele Cerești ?
Iar când dorul greu ne arde unde mai găsim alt mac?
Vezi, sunt ghem de gânduri triste, ce nu pot să le desfac!
Poate-a uitat rădăcina din care mai crește-un mac…
Ori împrăștii tu semințe… în lanuri și se desfac ?
Mă gândesc să nu lași grâne fără maci prin maracin
Strănge maicii omenirii… cât s-or odihni puțin !
————————————————–
Emma POENARIU SERAFIN
Sibiu
7 decembrie, 2018