Bădie, IARTĂ !
Bădie, chipul tău pustiu
Plecat de parcă nu-l mai ştiu
Stă tipărit pe-un colț de țară
Ventricul drept în inimioară.
Bădie, graiul tău cel viu
L-am învățat, dar nu-l mai ştiu
Un giuvaer printre cuvinte
Pe slove de Luceafăr, sfinte.
Bădie eşti Lacul nostru viu
Și Doina, plânsă, cam târziu
Foarte albastră, Bucovină,
Nuferii galbeni, de lumină.
Și teii plini de floare, toți
Redecorați, dar fără soț
Și lacrima de gând, amară
Pe un obraz ce n-o măsoară.
Bădie, de-oi fi sau poate n-oi mai fi
Tu n-ai să poți în noi muri.
Iar pentru cei ce nu te-or paşte
Sunt stinşi de nu mai pot renaște.
Bădie, ești gând din gândul meu,
Luceafăr, dar din Dumnezeu.
Te chem în prispa de la poartă
Iar de-am plecat, bădie, IARTĂ !
–––––––––––––
Emma POENARIU SERAFIN
14 iunie, 2018