Mândra mea cu ochi de vară și cu părul de mușcată
Am văzut trecând aseară cum sta altu-n pasul tău
Mă rugam la Cer să-mi cadă să mă vadă Dumnezeu
Trupul meu, flamând că varga vrea să-mi fii îmbrățișată.
M-am rugat la vânt să-ți cânte seara, doine de iubire
La pădure să-ți descânte doar te scoate din păcat
Stâlpul porții, proptit bine, până când sunt eu plecat
Iar o umbră, grea și ștearsă să-ți rămână amintire.
Mândra mea din sânul toamnei și sărut de mere coapte
Și cu trupul ars, țărână, cum e vara, roditor,
Te-ai înmiresmat în vine și te trec din dor, în dor
Simt cum urlă lupii-n mine când te vad cu altu-n noapte.
Mândra mea icoana serii cum e vara nesfințită
Te-ai mutat la mine-n suflet și te-ai împletit prin gând
Te prefaci în așteptare și mă-ntreb doar până când ?
Să nu rămâi fată-n prispă, tristă ori dezamăgită !
Mândra mea dedată nopții ce duci glas de randunele
Hai, dezmiardă-te prin mine cum făceai și-n alte nopți
Și cu mine, și cu altul, știi prea bine că nu poți,
Să fugim in lumea largă să ne-ascundem după stele.
Mândra mea duci marea-n valuri pe nisipul cel mai crud
Ia clepsidra de la Soare, niciun fir să nu măsoare,
Să ne dăm în bobii mării, ori s-o facem ursitoare
Luna, să țină lămpașul dintr-o noapte neagră, nud.
Iar cuprinși de-nfiorare strop, cu strop, să mă pătrunzi,
Bucuria ne sporească peste ochiu-nlăcrimat,
Să ne spumege păcatul și tot Cerul dezlegat
Iar în ochii tăi de mură ploaie de steluțe verzi.
Zorii de ne-ar prinde-n brațe peste zile mai senine
Seara să ne plămădească din descântul cel mai fin
Anii să se bălăcească, ei s-or duce, ei revin,
Eu, cu tine dimpreună, bucuria-n timp ne-aline.
Și-ntr-un gând cuprins pe pace să cuprindem taina nopții
Când îl văd pe altu-n poartă de prin mine rup fiori
Lasă vântul să-ți doinească, eu, din mine-i fac viori
Ori țâțână la poiată…. ori zăvorul… altei porți !
———————————
Emilia (Emma ) POENARIU SERAFIN
Octombrie 2019