Elena NEAGU: Aș fi rămas poem nescris și lacrima din rugă

Și de-ar fi fost să nu mă dori,
să nu te simt, să nu te știu , să nu te văd,
cu palmele căuș de nu m-ai fi zidit ,
de n-ai fi descălecat,
la Poarta de sărut, prăpăd,
te-aș fi croit din sinea mea
și tot te-aș fi iubit.
Erai perechea mea din Arcă,
adăpostită ‘ nainte de Potop,
limanul ce-l visează corabia-n derivă ,
sămânța de destin ,
pe care-n stânga mea am vrut s-o-ngrop,
ca să-mi răsari iubirea mea definitivă !
De n-ar fi fost să dori de verde frunză,
să-mi pui iubirea streașină la dor,
m-aș fi zbătut ca apa-ntr-o ecluză
și-aș fi-nghețat ca grindina-ntr-un nor.
Aș fi rămas poem nescris
și lacrimă din rugă,
un strigăt deznădăjduit al celui
blestemat să fie singur ;
te-aș fi țipat , dar n-avea cine să m-audă !
De nu te-aș fi oprit ,
s’-auzi cum chem iubirea-n gând
și dorul meu,
sub coasta stângă nu te-ar fi rănit ,
de n-aș fi răsărit la tâmpla ta, cuvânt,
te-aș fi zidit din visuri
și tot te-aș fi iubit !

——————————–

Elena NEAGU

Octombrie  2019

Lasă un răspuns