Dunia PĂLĂNGEANU: Sfârșit de vară

SFÂRȘIT DE VARĂ

 

Curând,prieteni,vara se va sfârși,
îmi voi scrie amintirile pe frunze
răscolind jarul apus al privirilor,
într-o bună zi…

 

Toamna va veni cu dulcea-i lumină,
gutuile vor pâlpâi în asfințit,
iar diminețile îmi vor acoperi umerii
cu ploi și sulfină.

 

Tristeți și neliniști adastă-n odaie,
grădina suspină cu umbrele-i reci,
oftează prelung dintr-un palid ungher
umbrela de ploaie.

—————————-

Dunia PĂLĂNGEANU

28 august, 2018

Lasă un răspuns