Dunia PĂLĂNGEANU: Noaptea de Ajun

 

Noaptea de Ajun

                                 (Poemul zilei la Giurgiu)

 

Sărbători luminate ne vor picura în suflet
Vestea cea mare sub stelele înghețate
Nașterea Pruncului Sfânt pe pământ.
Deschideți porțile și ușile pentru magic colind,
Fiți buni,darnici,lăsați compasiunea să plece
Spre locurile si ființele mai puțin fericite ca voi.
Măreață zi, vino în sufletul nostru dornic
De bucurie minunată și sfântă !
Se-aud colinde,ninge cu astre aprinse
Bucuria înflorește în fiece ungher
Mere,covrigi,turtă dulce se răsfață
În cosuri împodobite cu ștergare
Sub bradul cu verde cetină parfumată.
Urări de belșug,de viață lungă și sănătate
Sunt purtate de cete , fete și flăcăi,
Din casă în casă ,veste mare-pasăre măiastră,
Miroase a busuioc,a cozonaci și vin fiert
Noaptea de Ajun ca o făclie ne veghează clipele.
Crăciun fericit,la mulți ani,armonie în Univers!

—————————-

Dunia PĂLĂNGEANU

Giurgiu

22 decembrie, 2018

Lasă un răspuns