Singurătate…
Ma gândesc numai la tine,
Vis pierdut ca frunza-n vânt,
Vina mie-mi aparține,
Pentru-acel ultim cuvânt.
Nici măcar ‘la revedere’;
Doar atât: nu mai revin.
Şi de-atunci o grea tăcere
Mă învăluie deplin.
Din dor fac acum risipă
Și sunt singură pe drum
Un cuvânt rostit în pripă
Mi-a făcut visele scrum…
Nu mai ştiu pe unde ești,
De ți-e greu sau îți e bine
Și din fila cu povești
Au rămas numai ruine…
Să te uit as vrea, dar cum?
Peste tot văd chipul tău,
Și-o „romanță cu parfum”
Azvarlită-n negru hău…
Prea târziu am înțeles
Că în locul fericirii
Într-o clipă am ales
Doar povara amintirii.
————————————
Dorina OMOTA
30 iulie, 2017
(Din volumul ,,Când tăcerile dor”)