Dorina OMOTA: Când în suflet e tăcere…

Când în suflet e tăcere…

 

Când în suflet e tăcere
Plâng visele efemere,
Sau voaluri de fericire,
Râd pe maluri de iubire

 

Când în suflet e tăcere
Se zbat lacrimi de durere,
Sau îmbrățișări divine,
Surâd nopții care vine.

 

Când în suflet e tăcere
Dorul o speranță cere
Sau sărutul cel mai dulce
Înspre Rai pe unii-i duce.

 

Când în suflet e tăcere
Toate par niște himere,
Însă Cel de Sus veghează
Și gândul ni-l luminează.

————————————

 Dorina OMOTA

18 iulie, 2018

One thought on “Dorina OMOTA: Când în suflet e tăcere…

Lasă un răspuns