Mă născusem în Postul din Săptămâna Mare a Paștelui în anul 1956. La câteva zile, tatăl meu un om deosebit de sensibil, cu un caracter ales, a mers la biserică în noaptea de Înviere să ne aducă „lumină”, mie și mamei mele. Iar eu, pământeană de câteva zile, m-am gândit: ce-ar fi să iau măcar o scânteie din Lumina Cuvântului?!
Și am luat!
Și apoi anii s-au înghesuit de-a valma și am crescut cântând și jucându-mă cu armonia și versul. La radio se cântau melodii din repertoriul străin și îmi plăceau cum sună dar nu înțelegeam ce se spune în viers și atunci am început să inventez versuri ca să pot cânta și eu acele cântece. Aveam 10 – 12 ani. Așa am început să scriu versuri fără să mă gândesc că începusem deja să caut prin cuvinte, lumină pentru sufletul meu.
La liceu am avut privilegiul, plăcerea și onoarea, de a-l avea profesor de limba română, pe cunoscutul nostru poet hușean, Ioan Alexandru Angheluș care mă ambiționa și mă încuraja mereu să scriu. Prima apariție editorială a fost la revista liceului „Zorile”. Și așa m-am trezit și membră a Cenaclului Literar „Mihai Eminescu” din cadrul Casei de Cultură din oraș, într-o lume absolut minunată în care începeam să trăiesc cei mai frumoși ani ai timpului meu.
Cunoscusem oameni cărora frumusețea le izvora din interior și păreau poleiți cu acel frumos care mă fascina și îi priveam ca pe niște îngeri: Ion-Gheorghe Pricop, Valentina Teclici, Ana Anton… și spuneam: „Voi îngeri ai cuvântului/ în care cuibărește lumina și iubirea, /flămânzi și însetați ades/ de răsărit și de apus în mii de sori,/ de doruri tainice, de infinit,/ de nopți și zile sfinte/ ce nu încap de multe ori/ în șiruri de cuvinte”. (Îngerii cuvântului).
Începusem să simt frumosul artei de a scrie și-mi părea atât de vital… Participam la concursuri de creație și recitări unde aveam bucuria de a primi și câte un premiu. În paralel ne organizam noi, cenaclistele, la inițiativa Valentinei, întâlniri literare unde mai ascultam și muzică. Și așa i-am cunoscut pe George Enescu, Ciprian Porumbescu, Vivaldi…
Despărțindu-mă de anii adolescenței, pășind pe alte tărâmuri ale destinului am constatat că scrisul meu devenise dor. Scânteia Luminii Cuvântului m-a luminat când am cunoscut pe doamna profesoară de limbă și literatura română, Luminița Săndulache care m-a îndemnat să adun ce am scris. Și așa a apărut primul meu volum intitulat simplu „Poezii”, a cărei prefață a fost semnată de însăși Luminița Sandulache!
Clepsidra timpului părea că-și cernuse nisipul stelar, eu intrând în penumbra incertitudinilor, când abandonasem dorința de implicare în arta scrisului, acaparată fiind de universul familiei… deși din când în când mai scriam câte ceva, când nu mă mai înțelegeam cu timpul. „Unde să ascund clepsidra?/ În ce deșert îndepărtat să-i vărs nisipul/ în nisip/ Sau să o-îngheț măcar o iarnă/ s-adorm cu ea-n același anotimp?” (Unde să ascund clepsidra).
Trebuie să recunosc că în acea perioadă, în mine se dădea o luptă în care erau doi eroi: eu și cu mine. Eu spuneam că nu voi mai scrie pentru că scriam numai pentru mine și mi se părea că sunt egoistă că nu o puteam împărtăși… însă în mine se auzea vocea fermă a eu-lui meu îndrăgostit de poezie care îmi striga că trebuie să scriu chiar dacă e pentru mine. …„Mi s-au uscat ochii din rădăcini,/ tot născocid urme de pași/ necălcati, înspre mine”. (Minciuna timpului).
Și am scris. Si am adunat tot ce am scris în acea perioadă de neliniște. După zeci de ani, la o lansare de carte, destinul m-a pus față în față cu tinerețea de mult apusă, cu prietenele adolescenței mele – Valentina Teclici care străbătuse o cale atât de lungă, din Noua Zeelandă pentru a-și lansa, acasa volumul „Poduri Lirice – Poetical Bridges” (poeme bilingve) și poeta Ana Anton revenită și ea de undeva din inima țării. Am avut bucuria de a organiza o întâlnire de suflet unde am depănat amintiri și atunci îngerul meu păzitor a scos Scânteia din Lumina Cuvântului care m-a călăuzit; acolo și atunci s-a decis editarea celui de-al doilea volum „Cu timpul de mână”, volum publicat la Editura „Scripta Manent”, Napier (NZ), 2019, cu un material introductiv, intitulat „La Huși se naște poezie” semnat de poeta Ana Anton, iar coperta și grafica de Cornelia Dinu, graficiana din Constanța care m-a sprijinit în acest demers cu tot sufletul și care nu s-a mai putut bucura alături de mine, pentru că în graba sa, a ales drumul spre stele și am dedicat acest volum în memoria ei. Deasemeni am fost sprijinită în realizarea copertei acestui volum de domnul Ioniță Carmen Angeluș, oameni cărora le mulțumesc. Editor a fost însăși prietena mea, scriitoarea, poeta, traducătoarea, editoarea, doctor în sociologie, Valentina Teclici. Bucurie neașteptată de mine, însă atât de dorită!
Ce-mi puteam dori mai mult de atât? Acest volum care aștepta fără nici o speranță, a avut norocul unor recenzii de excepție. Una din recenzii „Cu timpul în mână, o carte de versuri care mi-a plăcut” și care a fost publicată în revista Pro Saeculum, recenzie realizată de poeta, scriitoare și critic literar, doamna Diana Dobrița Bilea din Constanța, cu mulțumiri din toată inima.
O altă recenzie care mi-a adus mare bucurie, fiind chiar o mare și frumoasă surpriză, a fost din partea scriitoarei, poetei și criticului literar, doamna Vasilica Grigoraș, „Caruselul timpului în lirica Dorinei Carp-Nenici”, căreia îi mulțumesc mult pentru susținere și încurajare. Și nu în ultimul rând „Cronica cititorului”, o frumoasă expunere a volumului meu de poezie, scrisă de poeta Ana Opran, moderatoare la lansarea cărții, care a avut loc, în satul de baștină al tatălui meu, în comuna Bălăurești, raionul Nisporeni din Basarabia și căreia deasemenea îi mulțumesc din suflet.
Versurile mele mi-au bucurat sufletul și atunci când și-au găsit loc în paginile revistelor literare Pro Saeculum din Constanța și Parnas XXI din Baia Mare. În poezia mea, „Timpul” își spune cuvântul în toate ipostazele vieții, uneori devenind o frumoasă și dureroasă trecere care se transformă în „Dor”. Iar dorul dă viața viselor, care urzesc în existența noastră, iubirea sub toate aspectele ei. Natura, cu anotimpurile ei care s-au derulat în timp are un loc special în poezia mea, dar mai ales teama, speranța si iubirea față de Dumnezeu care îmi călăuzește fiecare pas. „Dar să știți că nu oricine are un talent, dacă nu-l îndreaptă spre Dumnezeu, nu are nici o valoare și nici o putere”, spunea – Părintele Iustin Pârvu.
„Va veni ziua, va veni noaptea, va veni clipa când cuvintele mele vor adormi în somnul nerostirii, al nevederii…, vor intra în tăcere sau pur si simplu, nu vor mai exista… Celelalte cuvinte vor mai fi scrise sau nu, rostite de mine sau nu… Cine știe unde vor rămâne în încleștarea vremii?! Însă aceste cuvinte, scăpate printre degetele firii sunt aici și vă spun că o clipă poate deveni eternitatea, pe care și eu o voi stăpâni cândva și vă voi privi și vă voi îmbrățișa cu aceeași dragoste. Ceea ce aveţi în faţă, este o zbatere a gândului pur, eliberat pe cerul acestor pagini. Pentru cei dragi rămași în urma mea am scris gânduri, emoții și sentimente”. Acesta este Motto-ul volumului meu „Cu timpul de mână”.
„Ca orice om cu – boala nemărginirii -, ea urcă, are în sânge dorinţa de a accede continuu la o treaptă superioară. Acest fapt va deveni evident dacă nu se va opri din scris” – citat din recenzia doamnei Diana Dobrița Bilea, căreia îi voi urma sfatul și în prezent pregătesc un nou volum.
–––––––––––
Dorina CARP-NENICI
Iași, 15 iunie 2020