Dorel SCHOR: Pagubă în ciuperci (schiță)

Marcu avea obiceiul să spună:

– De când lucrez eu aici, am schimbat patru directori!

Ceea ce era perfect adevărat. La care am putea adăuga încă două adevăruri pe care Marcu, în marea lui modestie, le trecea sub tăcere. Mai întâi ca, în timp ce directorii se schimbau, el rămânea mereu pe același post nesemnificativ de vânzător la raionul de articole pentru bărbați. Și în al doilea rând, adevărul ca amicul nostru făcea ce făcea să se întâlnească cât mai puțin cu șeful, să nu fie în „colimator”, cum se zice.

Iar acum, ca întotdeauna când se schimbau directorii, Marcu avea emoții nemărturisite nimănui, dar profunde: de câteva zile se instalase un director nou, al cincilea în ordine, despre care se povesteau diverse. Ca e un ofițer superior demobilizat, un tip foarte sever…Că e prezent la birou înaintea femeii de serviciu… Ca trebuie sa te înscrii la secretara cu o zi înainte, dacă vrei să-i ceri o audiență… Și altele.

– Atâta pagubă! zâmbise strâmb Marcu. Poate să aștepte el mult și bine până am să vreau eu să-l vad.

Numai ca se întâmpla invers, adică directorul dori să-l vadă pe Marcu. Îl înștiința printr-o adresa dactilografiată ca în ziua cutare (exact poimâine), la ora cutare (exact în pauza de ceai) să se prezinte la birou. În consecință, Marcu se interesa discret dacă și alți vânzători fuseseră invitați și află cu stupoare că nu; el era singurul. Nu dormi doua nopți, întrebându-se cu ce a greșit, cine ar fi putut să-l reclame, dacă a întârziat în ultima vreme, dacă a repezit vreun client.
În ziua respectiva se perpeli ca pe jăratec. Marcu nu-și amintea să fi avut așa un gol în stomac, un puls atât de agitat și o paloare atât de pronunțată. Când sosi, în sfârșit momentul, Marcu își verifica ceasul pentru a mia oara, își șterse pe laturile pantalonilor (din galantar) palmele umezite și se îndrepta spre biroul directorului. Secretara îl întreba dacă e anunțat, verifica o listă, îl bifa și îl pofti să aștepte. Marcu își lasă nervii zgâriați de scârțâitul scaunului, electrocutați de soneria telefoanelor, striviți de pașii funcționarilor. Pauza de ceai tocmai se termina când pe biroul secretarei se aprinse un beculeț rosu și femeia îi făcu semn că poate intra.

Of, Doamne! Directorul avea sprâncenele foarte groase, o mustață zburlită și părul tuns perie. Și o voce obișnuită să comande:

– Șezi!

Marcu ocupă un colț de scaun.

– Așadar, rosti vocea, dumneata ești Marcu de la sectorul bărbați…

– Da, mărturisi Marcu.

Directorul verifica un dosar deschis, cu privirea mohorâtă.

– Necăsătorit… Născut la, data de naștere: ziua cutare, luna cutare, anul cutare!

– Da, da, da…, șoptea Marcu topit. Eu sunt.

Directorul se ridica încruntat, își mângâie mustața cu mâna stângă și-i întinse lui dreapta:

– În cazul acesta, doresc să te felicit de ziua dumitale de naștere. Astăzi, conform dosarului și datelor verificate, e ziua dumitale. Noroc bun! Doresc sa introduc în instituția noastră o altă atmosfera. Colegială, caldă, amicală. De acea te-am chemat. Dumneata ai avut norocul sa fii primul, în ordinea aniversărilor…

Nuuu? Să nu-l dai dracului de idiot?

– Vă sunt foarte recunoscător, domnule director. Ideea e minunata!
Ca paguba în ciuperci….