Dorel SCHOR: Idei puține (ziceri)

* Îţi trimit nişte schiţe umoristice… Citeşte-le numai pe acelea care îţi plac!

* Ca să ai simţul ridicolului, trebuie mai întâi să ai simţul umorului.

* Zece la sută din cei întrebaţi au dat răspunsuri greşite. Ceilalţi nu au înţeles întrebarea.

* Cei cu idei puţine dar cu buzunarele pline o iau înainte…

* „În sfârşit am răcit şi tuşesc zdravăn. Mă duc la teatru… Cât am aşteptat! (Adrian Grauenfels).

* De când cu egalitatea între sexe, nu numai ţapul e ispăşitor, ci şi capra.

* Adesea oamenii se „fac că plouă” deşi le plouă chiar în casă.

* Până la urmă cine învinge? Adevărul sau Sistemul?

* Ultima decizie nu e cea mai bună, dar vine după celelalte care au eşuat.

* Un idiot este un idiot. Doi idioţi sunt doi idioţi. Zece mii de idioţi sunt un partid politic (Franz Kafka).

* Când nu-ţi merge bine ai mai multe îndoieli.

* Cu cât pui mai multe întrebări, afli mai multe minciuni.

* O mână spală pe alta când sunt amândouă murdare…

* Unii mint cu neruşinare…. Alţii se jenează un pic.

* Hoţii îţi cer banii sau viaţa. Femeile le vor pe amândouă (Samuel Butler).

* Aceleaşi distanţe ne apropie şi ne despart.

* Pofta vine, mai ales, nemăncând.

* Decât să cumperi de la un prost, mai bine să-i vinzi…

* Scărpinatul şi împrumutatul ajută pentru foarte puţin timp.

——————————

Dr. Dorel SCHOR

Tel Aviv, Israel

10 aprilie 2019

Lasă un răspuns