Când a apărut volumul meu umoristic „Înger cu coarne”, mi-am amintit de câteva întâmplări mai mult sau mai puţin hazlii, legate de lansarea altor cărţi ale mele. „Şarpele şi cupa” a fost publicată de editura Junimea. Cartea a avut o presă bună, era inspirată din viaţa şi munca unui tânăr medic şi de acea titlul ei sugera cunoscutul simbol al medicinii. Imi amintesc că un tovarăş cu muncă de răspundere m-a luat de-o parte şi mi-a spus:
– E foarte clar că titlul cărţi e cu cheie, adică cu schepsis. Se înţelege că şarpele e duşmanul de clasă… Dar cupa? Ce ai vrut să spui cu cupa?
– Cunoaşteţi desigur lozinca patriotica CU PA-rtidul nostru în frunte, vom avea victorii multe? am răspuns cu voce mică…
– Sigur că da!
– Ei, bine, primele patru litere sunt CUPA…
– Ahaaa…
Am avut emoţii timp de câteva săptămâni.
„Zmeul cel mic” a apărut în editura Albatros, colecţia Umor. Volumul era o culegere de parodii după povestiri şi basme celebre, cu final surpriză, în poantă. Dar câteva basme comice nu au apărut, neputând obţine stampila cu bun de difuzare. Pentru unele ar fi o explicaţie… De pildă, basmul cu hainele împăratului devenise la mine „Hainele preşedintelui” şi copilul din poveste striga „preşedintele e gol!!” Ceauşescu gol!? Dar de ce au fost scoase parodiile în care apărea Ileana Cosânzeana? Mi s-a explicat discret că Ileana apare cu cosiţe blonde, iar tovarăşa, care încărunţise, se vopsea în şaten natural. Cine ar fi vrut să rişte?
Primul meu volum publicat în Israel se inspira din viaţa noilor veniţi şi se întitula „Amărâtul fericit”. Cum şi eu făceam parte din această categorie, personajele erau inspirate din centrul de absorbţie, din impactul cu noile realităţi, noua limbă, noile necazuri. Unul din personajele preferate şi îndrăgite de cititori era madam Gurnişt. Personajul era sinteza câtorva caractere, felul de a gândi şi comportamentul mai multor indivizi. Până într-o zi când în cabinetul medical de la policlinica în care lucram, a intrat o doamnă pe care o chema chiar aşa: Gurnişt. De necrezut! Gurnişt înseamnă în idiş Nimic. Era şi ea din Cernăuţi, avea un băiat căruia îi căuta o partidă, numai pe soţul ei nu-l chema Leopold (ca în carte) ci Leonid…
„Doctor în umor” a fost cartea următoare. Mare plăcere mi-a făcut scrisoarea unui cititor care îmi mărturisea negru pe alb: „Mă bucur că matale nu scrii literatură de salon. În salon eu îi citesc pe alţii. Cu cartea matale eu mă duc în locul cel mai intim şi asta este o dovadă că ce citesc îmi place şi nu trebuie să demonstrez nimic nimănui”. Un compliment atât de sincer nu am primit nici până atunci, nici de atunci.
În schimb „Consultaţii gratuite”, care a apărut după acea şi era un volum de schiţe umoristice, mi-a provocat pe lângă satisfacţii şi un necaz. Un cititor m-a rugat să-i trimit cartea urgent. Măgulit de marele său interes, i l-am expediat expres. Tot expres, volumul s-a întors la mine, însoţit de câteva rânduri: „Domnu doctor, eu am înţeles că eşti sexolog şi că consultaţiile, chiar dacă nu sunt gratuite o să mă ajute în probleme de potenţă. Când colo, ce găsesc în carte? Povestiri umoristice. Asta o să-mi ajute? Ce faci, îţi baţi joc de problemele noastre
sexuale?”.
Cât priveşte „Înger cu coarne”, titlul mi-a fost sugerat de două coniţe care discutau în autobuz despre o prietenă de a lor:
– Ca să vezi cum se scrie istoria, soţul ei e un înger şi dânsa îi pune coarne!
———————-
Dr. Dorel SCHOR
Tel Aviv, Israel
30 noiembrie, 2018
