Vară pe cheia sol
Soare pe cer,
Flori pe pământ,
Nori cu mister,
Seri din Cuvânt…
Cerne pe câmp ploaie albastră
Din zările cu norii învinși,
Si plouă…plouă-n alba fereastră
Cu picături din ochii deschiși…
Stele pe cer
Spun jurământ
C-un adevăr
Rupt din Cuvânt
Cerne pe timp secunde tăcute
Din ceasul trecut cu ore de vis,
Și bate, bate-n inimi pierdute
Același mister deloc convins…
Și trec în zori cocorii pașnici
Pe cerul tău lăsat orfan,
Și urcă-n zări pe munții veșnici
Cu dorul alb puțin profan…
………………………..
Si plouă, plouă
În vară nouă!
–––––––––––
Dan-Obogeanu Gheorghe
16 iulie 2018