Eram un nor…
Eram un nor prin albe stele
Purtat de vântul albăstriu,
Prin ,,universuri paralele’’
Treceam ades fără să ştiu
Născut din ploile de toamnă,
Ce-au picurat în loc pustiu,
Sau dintr-o lacrimă de Doamnă
Căzută-n glastră prea târziu.
Mă căuta pământul reavăn
Să-l răcoresc cu o mireasmă
Şi flori cu dorul fără seamăn
Voiau un picur de agheazmă….
Am colindat pe cerul verii,
Privind copiii cei desculţi,
Iar pe cărări în toiul serii
Zăream perechi de ochi cuminţi.
Mai căutam să las o umbră
Pe faţa unui chip solemn
Si îmi era atât de sumbră
Lumina mea p-un ,,chip de lemn”
Ca lemnul însetat de apă
Şi prea uscat de anii mulţi
Aşa-mi părea ca mie-mi scapă,
Din ploi, doar picurii fierbinti.
Şi am plouat cu nemurire
Atâtea vise-n foi de cărţi,
Poveşti vă las ca amintire
Şi-o inimă în mii de părţi…
…………………………………….
Eram un nor pe faţa lunii
Şi mă iubesc acum ,,nebunii’’!
——————————–——–
Dan-Obogeanu Gheorghe
16 octombrie, 2018