Celei din ,,taină’’
Nu vei plânge niciodată, dorul pare depărtat
De un gând uitat în vremuri, peste care a plouat
Și s-a scurs cu apa-n valuri pan’ la capul Mării Moarte;
Triști rămân corăbierii…valul dorului să-i poarte…
Doar Credința te întoarce dintr-o tainică durere,
Inima neprihănită îți rămâne ca avere….
Gustul tainic de iubire, Soare între ghețuri reci,
Încălzește-un strop de iarbă pe tăcutele poteci…
Netrăind amarul clipei…negustând o fiere crudă,
Nu vei plânge peste ape…lacrima-ți răsare nudă…
Suflet cu pelin în brațe, flori de gheață pe Cuvânt…
Peste foaia cea velină, azi ai scris un Legământ!
Epitaf cu Cruce Nouă, chinul din Pământ răsare
Ca o floare în zăpadă, ,,fructul’’ ei amarnic doare…
Și se scrie o poveste în secunde fără sori,
Doar o Stea, la capul Lumii, încă străluceşte-n zori.
Că și ziua îți omoară noaptea albă de catran
Care-n brațe te cuprinde, cu amorul tău orfan,
Și se face punte lină între Viață și Abis…
A fost dorul tău de Viață, Raiul chiar s-a făcut Vis?!
A fost Îngerul la vreme, cu un crin în palma moale,
Un sărut ți-a dat pe frunte, unul mic să nu te scoale…
Som netulburat de zâne, inima cu dor să-ți bată,
Praf de stele căzătoare strălucesc pe a ta față?!
Am simțit oftatul vremii, suflet cu durere-n Porți,
Armonii și muze blânde, portative peste Sorți,
Doar pășește cu dorinţa, pasul tău făcut bemol…
Și iubește-mă în Taină…sufletul nu-ți fie gol!
––––––––––––––––-
Dan-Obogeanu Gheorghe
25 iunie, 2018