Ar fi loc de o iubire
Şi Raiul să o primească,
Sau e un păcat de fire
După legea omenească?!
Să trăieşti în armonie,
Pân’ la margine de viaţă,
Pare că-i o utopie
Care inima-ţi ingheaţă.
Netrăirile din zile
Se prefac în cărţi pierdute
Cu lipsite, scrise, file
Şi coperţi cam prăfuite…
Taine care stau inchise
În amar de ani cu silă,
Suflete mereu deschise
Nu primesc un gram de milă
Doar în şoaptă şi visare
Te inchizi ca-n colivie,
Nopţi cu gheaţă şi uitare
Fără Luna albă, vie.
Ploi din lacrimi prea sarate
Picură încet prin vene,
Şi în mări cu ochi de moarte
Mă afund în somn alene…
În adânc de timp albastru
Îmi pierd clipă după clipă,
Plătind sorţii un piastru
Dau secundei o risipă
Ca din ea să-mi fac o lume
Într-un Rai cu flori de crin,
Iar iubirea s-aibă nume
Şi pe veci să mi te-nchin!
……………………….
Ar fi loc de o iubire
Sau e un păcat din fire?!
——————————–——–
Dan-Obogeanu Gheorghe
Octombrie 2019