Același dor aceeași durere
Am mers să-not in dimineața-aceea,
În lac, lângă baraj, în ape reci,
Și nu știam că la aceeași oră,
Fără să știi , te pregăteai să pleci.
Când eram mic spuneam că fără tine
Eu nu pot să trăiesc și că aș vrea,
Dacă vreodată vei pleca din lume,
Să vin și eu, atunci, pe urma ta.
Puțin a fost și mă-necam în lacul
În care-am înotat de- atâtea ori,
Dar tu nu m-ai lăsat și-am rămas singur
Și astăzi mă păzești de printre nori.
Azi e la fel ca-n fiecare an
În clipa rea, a evadării tale,
Nu pot uita, durerea e la fel,
Iubită floarea mea, fără petale.
Tu ai fugit, ca hoțul din Bagdad
Și știu că ți-a fost greu și ți-a fost teamă,
Că-s singur și mi-e dor neîncetat,
Frumoasa mea pierdută, dulce mamă!
Bătrân uitat
Bătrân smintit ce-ai rătăcit prin lume
Uitând ce-nseamnă-acasă și copii
Te-ai afundat în gândurile tale
În marea care face poezii.
Te-ai înțeles cu timpul să te lase
Nici să nu mori, dar nici să nu trăiești
Servul unei zeițe preafrumoase
Pe care nu ai voie s-o iubești.
Cuvinte ca și flori de primăvară
O mângâie pe suflet și rămân
S-o facă să viseze-n fapt de seară
Tu, suflet tânăr, viață de bătrân.
Te simți iubind, la fel ca prima oară
Și-adormi visând că dormi la al ei sân!
Casa mea (variantă)
Casa mea e veșnic descuiată
Și plafon e cerul înstelat,
Eu adorm de fiecare dată
În lumina Lunii, împăcat.
M-am retras într-o pădure deasă,
Am un lac, o luntre și-un pisoi,
Și-o căsuță mică, prietenoasă….
Te-așteptăm. Mai vino pe la noi..
Să ieșim cu luntrea mea pe ape,
Să te la pe tine să vâslești
Și apoi, trudită, să-ți apropii
Trupul cald, de-al meu să îl lipești.
Să te duc în brațe pân-acasă
Să te pun pe prispă-n asfințit
Pe-un șezlong făcut din crengi de salcie
Și să-ți aduc ceaiul îndulcit.
Să adormi sub pătura de lână
Cu un zâmbet cald și liniștit
Și eu să iau mâna ta în mână
Într-o clipă fără de sfârșit.
Nu-mi doresc decât acele clipe,
Să trăiesc la fel ca la-nceput,
Casa mea și lacul și cu tine
Și-un pisoi…Și codrul meu tăcut!
Mama
Ce multă vreme a trecut
De când, în lume, am plecat
Lăsându-mi inima-n trecut
În întâmplări de neuitat.
În seri când mama mă chema
Să vin acasă de la joacă
Și adormeam mereu cu ea
În casa simplă și săracă.
Era de-ajuns un singur fel
Din orișice, s-avem pe masă
Cu cât eram noi mai săraci
Cu-atâta, viața mai frumoasă.
Acele clipe ca de vis
Care nu se vor repeta
Eu le-am trăit fiindcă-am avut
Un înger scump, pe mama mea.
Așa e mama pentru mine
Și pentru toți copiii este
İzvor de bunătate și
Frumoasa zână din poveste.
Ce mult mi-e dor să o mai văd
İntrind pe poarta de acasă!
Dar nu mai e! Ea a plecat
Din lume, simplă și sfioasă!
Secretarul ceștii de cafea
După anunțul ei din ziar
Am înțeles că se dorea
Un asistent particular
Nu un maestru în cafea.
M-am prezentat la angajare
Visându-mă un secretar
De cunoscuta scriitoare
Și nu un simplu bucătar.
A fost ușor, căci viața toată
Eu, cam de toate am făcut,
Scriu poezii, vorbesc franceza
Dar fac și ciorbă cu năut.
Așa că secretarul nostru
Cu vise mari de literat
În loc să ia stilou-n mână
Ducea cafelele la pat.
Azi sunt un ,,asistent” pe cinste
În casa unei literate,
Zilnic ducând la pat cafeaua
Și visul spre Eternitate….
16 martie 2019
———————————-
Cristinel CRISTEA
Turcia, Istanbul
Noiembrie 2019