CĂRAREA GĂSITĂ
Cărarea parcă mă ruga
Să mi se-aștearnă sub picioare,
Să mă conducă undeva
La zâna cea fermecătoare.
Eu bucuros am acceptat,
Mi-am așternut pașii pe ea
Și iată, nu am regretat
Căci m-a condus la dumneata.
Ce șansă să te întâlnesc,
Ce pierdere de n-o făceam !
Nu-ți vedeam chipul îngeresc,
Nu te știam, nu ne iubeam.
Și-n plină dezordine
Într-o viață răvășită
Avem o certitudine,
Îți sunt iubit, îmi ești iubită.
Nu știu de-i rodul întâmplării
Sau chiar așa ne era dat
Dar mulțumită ei, cărării,
Astăzi trăim cu-adevărat.
—————————————
Costache NĂSTASE
Bucureşti
17 noiembrie, 2018