UITARE TULBURATĂ
Tăcerile venite înspre seară
pe-o umbră de apus întârziată
mă țin lângă fereastra ferecată
cu gândurile-ntoarse de afară,
iar dorurile, rătăcind prin casă,
îmi tulbură uitarea regăsită
cu amintiri aduse de-o ispită
pe vechile regrete ce m-apasă.
Ajunse-acum din muta neuitare,
lăsată lângă-o margine de dună,
pe ramele ferestrelor se-adună
când soarele se duce la culcare.
Dar deodată-n grabă se ridică
cu tolbele-ncărcate de păcate,
să mi le toarne-n inimă pe toate
învăluite-n reci fiori de frică.
Încerc cu gândul să le dau afară
să le alung departe, peste vreme,
cu versuri recitate din poeme
sau cântece pe strune de ghitară.
Pocnesc timid tăciunii în cenușă,
se zbate-n sobă flacăra crestată,
și parcă-aud și glasul tău deodată
în frigul care intră pe sub ușă.
———————————————–
Corneliu NEAGU
București