TĂCEREA DIN ADÂNCURI
Adun încă anii din timpul ce vine,
îl simt cum ajunge pe râu de tăceri,
cu gândul și fapta, dar vorbe puține,
pot încă să fac mai mult decât ieri.
Privesc înainte, privesc și-n trecut,
așez peste astăzi și ziua de mâine,
din noaptea uitării scot visul pierdut,
aduc demnitate să pun peste pâine.
Cuvinte prea multe nu am de rostit,
le-așez cu răbdare în vorbe curate,
când timpul îmi dă un răgaz potrivit,
le-așez cu migală-n poeme pe toate.
Citindu-le-n taină, găsesc alinare
sau vrajă-mbrcată în haine sfințite,
cuvânt prin cuvânt ajung, fiecare,
cu rouă cerescă pe doruri rănite.
Stau încă de veghe la poarta uitării,
cu gânduri de strajă în strai auster,
păstrez, cu speranță-n adâncul tăcerii,
al lumii nescris și liturgic mister.
————————————
Corneliu NEAGU
25 aprilie 2019