***
încerc să schimb locul durerii
o pun în călcâi după urechi
ciorchine de cireșe amare
să nu mor de sete de dor
îmi adap lacrimile din izvorul cu apă vie
mă prefac că nu-mi pute nimic
dar și azi de spaimă sau…pur și simplu
mi-am vomitat (și) sufletul
când au ieșit din mine
valuri colorate de dor
se făcuse lună plină
și eu încă strângeam în brațe
fotografia cutiei mincinoase cu bomboane
ți-e silă sau ce?!
umărul drept are o linie roșie
care nu se mai vindecă
de la sufletul cărat cu saci de rafie, ros de gelozie și măcinat de mori de piatră seacă
înăuntru durerea e și mai grea
(ce bine!) că nu se vede
se joacă de-a-v-ați-ascunselea
cu luminile făcute praf
să nu uit, să-mi amintesc, să-mi încălzesc liniștea
când mă mai intersectez cu ea pe aleea amintirilor
de teamă să nu alunec
mi-am tras ciorapii curcubeu peste tălpile roase de spini
mi se netezesc gândurile de parcă
o palmă rece întinde cutele de carne blestemată
mai bine tac
șșt…șșt…
nu-mi pot cere cuvintele înapoi
afurisitele ies disprețuitoare
ca limbi de foc și stele-iele
e trei iunie
orașul din mine e mort
nu mai sărbătorește visele
––––––––––
Corina GEORGESCU
3 iunie 2019
(Imagine sursă Internet)