Mariana GURZA: Al. Florin Țene chemându-ne să ascultăm privighetoarea

Motto:

,,O literatură trebuie să inoveze

dacă vrea să trăiască și să fie puternică.”

(Alexandru Macedonski)

Al. Florin Țene recidivează, aplecându-se de data aceasta asupra vieții scriitorului Alexandru Macedonski. Lucrarea sa de excepție, romanul „Veniți, privighetoarea cântă…! Viața scriitorului Alexandru Macedonski între realitate și poveste”, Editura Napoca Nova, Cluj Napoca, 2017, are ca argument, menirea omului frumos.

,,Minunat lucru când omul are o cauză pe care o apără! Asta îl face și pe el frumos și îi face frumoasă cauza”. (Thomas Mann)

Romanul autorului, o dovadă a faptului că, studiile științifice despre scriitori, pot marca destine, el însuși trăind și suferind alături de pesonajele create, pe care îi percepe ca ,,oameni vii”.

Volumul, „Veniți, privighetoarea cântă…!” este structurat în două părți, cuprinzând nouă capitole, având o prefață excelentă semnată de prof. univ. dr. Floretin Smarandache urmată de motivația autorului și în final un curriculum vitae impresionant, demonstrând rodnicia creatoare a scriitorului clujan, Al. Florin Țene.

Din prima parte, suntem cuceriți de capitolele: I. Copilăria din mijlocul unei avuții edenice; II. Rătăcirea unui efant prodigue prin Evropa; III. Trezirea conștiinței de poet; IV. Intrarea în viață ca o luptă cu taurii; V. Chemarea muzelor. Relatarea diferitelor episode ale vieții socio-culturale și politice ale vremurilor, ni-l dezvăluie ca pe un rebel, răzvrătit, într-o căutare de sine.

În partea a doua a romanului, perioada maturității literare a lui Macedonski întâlnim capitolele: V. Mai bine o viață de abnegație, decât o viață de decepții; VI. Când nu încetezi să urci, treptele se înmulțesc la nesfârșit; VII. Familia – insula de pace și reverie; VIII. Din averea strămoșească astăzi nu mai am nimic; IX Cine poate fi sigur de Gloria lui?

Fiecare capitol este însoțit de un motto bine ales, versuri scrise de Alexandru Macedonski. Este ca un ritual în scriitura lui Al. Florin Țene de a lăsa în romanele sale monografice, versurile celor prinși în poveste.

Romanul „Veniți, privighetoarea cântă…! Viața scriitorului Alexandru Macedonski între realitate și poveste” a lui Al. Florin Țene este considerat ,,cea mai solidă și viabilă lucrare dedicată vieții și operei macedonskiene”.

Putem vorbi de o monografie romanțată, un roman de tip lovinescian, poetul Nopților fiind adus din nou în fața cititorilor cu viața sa tumultoasă.

De remarcat unele aspecte și personaje inventate de Al. Florin Țene care au adus o savoare în plus fișei biografice a lui Macedonski.

Prin volumul bine documentat, Al. Florin Țene se ridică pe o treaptă superioară cu gingășia celui care iubește, alăturându-se altor exegeți de-ai lui Macedonski, ținând cont de aserțiunea poetului: ,,Poeților nu li se poate pretinde să trăiască sufletește în viața reală. Este de ajuns că sunt, ca oameni, victimele ei. “

Continue reading „Mariana GURZA: Al. Florin Țene chemându-ne să ascultăm privighetoarea” →

Galina MARTEA: Rodica Elena Lupu – producătoare de antologii notabile

Este cunoscut faptul că scriitoarea și editoarea Rodica Elena Lupu realizează lucruri foarte frumoase întru completarea continuă a literaturii române, dar și întru îmbogățirea patrimoniului cultural român. Aceasta este o acțiune notabilă în arta scrisului, dezideratul fiind exprimat în mod real prin producerea de opere literare de o pondere aparte. În cazul dat ne vom referi la culegeri de lucrări reprezentative, așa numitele Antologii, în care sunt prezente operele literare ale scriitorilor români din toată lumea. Așa fiind, Rodica Elena Lupu, scriitoare renumită din România, dar și editor suficient de talentat, valorifică în mod sistematic domeniul literar-editorial, în rezultat oferind produse și servicii de înaltă calitate. Având această oportunitate și activând cu mare iscusință în domeniul respectiv, Domnia sa produce în mod nespus de activ valori literare care sunt atât de necesare ființei umane în dezvoltare. Aceste lucruri sunt realizate prin intermediul Editurii „Anamarol” din București, director și editor fiind Rodica Elena Lupu, la rândul ei deținând și titlul onorific de Doctor Honoris Causa; având în palmares și titulatura de academician, scriitor, poet, romancier, eseist, publicist, jurnalist cultural, antologator, manager.

Cu experiența corespunzătoare, distinsa scriitoare și editoare pune la dispoziția cititorului antologii de valoare, cu conținuturi interesante și titluri foarte sugestive, iar coautorii acestor lucrări sunt scriitori de mare calibru din cultura română și cea universală, aceștea abordând genuri literare prin poezie, proză, eseu. Printre scriitorii celebri (dar și mai puțin cunoscuți) ce fac parte din antologiile elaborate și coordonate de Rodica Elena Lupu se regăsesc: Nicolae Iorga, Octavian Goga, Mihai Eminescu, Martha Bibescu, Emil Cioran, Aristide Buhoiu, Lucian Blaga, Nicolae Manolescu, George Coșbuc, Ana Blandiana, Ion Brad, Ion Dodu Bălan, Nicolae Dabija, Radu Cârneci, Ion Luca Caragiale, Adrian Păunescu, Nicolae Georgescu, George Topârceanu, Rodica Elena Lupu, Dan Bodea, Octavian Ursulescu, George Roca, Mihai Manolescu, Sergiu Găbureac, Corneliu Vadim Tudor, Nelu Danci, Carmen Aldea Vlad, Ioan Alexandru, Cristian Petru Bălan, Cezarina Adamescu, Galina Martea, Elena Bolânu, Ovidiu Dumitru, Rareș Borlea-Raoul, Gabriela Căluțiu Sonnenberg, Neluța Stăicuț, Constantin Maronescu, Adina Velcea, Maria Petrescu, Isabela Bianca Neagu, Anabell Vilar, precum și mulți alții. Deci, în dezbatere pot fi specificate antologiile de poezie: „Carmen” – volumele I-XXVII; „Întâlnirea poeților”/„L’incontro dei poeti” – lirică multilingvă, volumele I-V; „Simfonia poeziei”/„The symphony of poetry” – lirică multilingvă, volumele I-IV; „Metamorfoză” – volumele I-XIV; și antologiile de proză: „Verba Volant, Scripta Manent” – volumele I-XX; „Unire în cuget și-n simțiri” Apulum-Bălgrad-Alba Iulia-1 Decembrie 1918-1 Decembrie 2018 – 100”; „Oameni, fapte și idei” – volumele I-VIII; – lucrările în cauză reprezentând în sine lumina viabilă pentru cultura unui popor sau, cu alte cuvinte, cuprinsul notabil ce completează și îmbogățește neîntrerupt cultura omului, cultura unei societăți și, nu în ultimul rând, cultura literaturii române. Prin polivalență, atât antologiile lirice, cât și antologiile de proză sunt acele opere de artă care prin valoarea lor multiplă emană unde sonore de o rezonanță aparte ce captivează ambientul literar. Expresivitatea acestora nu este altceva decât însușirea unei coordonări bine controlată, însoțită de un proiect ordonat în operații, predestinat atingerii unui scop concret. Antologiile de proză „Verba Volant, Scripta Manent”, „Oameni, fapte și idei” unesc în sine tot ceea ce este demn de apreciere și respect, simbolizând cuprinsul unei munci asidue întru culturalizarea poporului român, imaginea reală fiind Editura „Anamarol” din București – fondator, director și editor Rodica Elena Lupu.

Cu prezența unor scriitori renumiți, dar și mai puțin renumiți, conținutul tuturor antologiilor elaborate de editorul Rodica Elena Lupu sunt o bogăție spirituală, o bogăție istorică, o comoară de informații cu analize în diverse genuri literare. Diversitatea colecțiilor editate se prezintă ca un adevărat tezaur spiritual al culturii românești. Dacă să ne referim la unii scriitori prezenți în antologii, atunci o vom remarca pe Martha Bibescu (n.28.01.1889 – d.28.11.1973, Paris, scriitoare franceză de origine română), Domnia sa fiind o prezență fascinantă în lumea intelectualității universale și în viața publică europeană, numele său fiind și sub preudonimul Lucile Decaux – una dintre cele mai admirate personalități ale aristocrației europene a secolului XX pentru talentul său literar, pentru frumusețea și inteligența sa uimitoare care a produs o impresie puternică asupra unor mari personalități precum Marcel Proust, Winston Churchil, Charles de Gaulle sau Antoine de Saint-Exupery. Iar dacă să ne referim la personalitatea distinsului Nicolae Iorga, atunci vom remarca și mai mult importanța acestor antologii publicate în cadrul Editurii „Anamarol” (editor Rodica Elena Lupu) și, la rândul nostru, vom avea în plus o sursă de informare din care ne vom putea documenta și mai mult despre creația literară și științifică a acestui mare scriitor, care s-a referit la domeniul istoriei medievale, folozofiei, științelor umanistice, lingvisticii, filologiei, dramaturgiei etc. Cu o deosebită prioritate, în majoritatea antologiilor de poezie este prezent renumitul poet Mihai Eminescu, personalitate universală, geniul literaturii române, poezia eminesciană fiind tradusă în 85 de limbi, iar poemul „Luceafărul” a fost recunoscut în anul 2009 de The World Records Academy ca cel mai lung poem de dragoste scris vreodată. Un alt nume de autoritate din culturală românească este Ion Dodu Bălan (profesor universitar, critic şi istoric literar, folclorist, poet și prozator), care este prezent cu renumitele lucrări „La politique culturelle en Roumanie” şi „A Concise History of Roumanian Literature”. Cu referire la Nicolae Manolescu, renumit critic și istoric literar în arta scrisului românesc contemporan, Ambasadorul României la UNESCO și Președintele Uniunii Scriitorilor din România – este o prezență distinsă în cuprinsul antologiilor susmenționate. Imaginea tuturor antologiilor respective sunt onorate și de prezența renumitei scriitoare Ana Blandiana, lucrările sale fiint traduse în 26 de limbi, fondatoare la reîntemeierea Centrului PEN din România în 1990, deținătoare a Premiului Literar Internațional „Gottfried von Herder” în anul 1982. Cât despre doctorul în ştiinţe istorice Dan Bodea (membru al USR), scriitorul își dedică lucrările prin poezie, eseistică, analize literare și științifice. Un loc aparte în antologiile prezente îl ocupă și scriitorul Ion Brad (diplomat, poet, eseist, romancier, memorialist, traducător și scriitor român, între anii 1973-1982 fiind ambasadorul României în Grecia), Domnia sa publicând poezie şi proză. În paginile antologiei „Verba Volant, Scripta Manent” ne întâlnim și cu marele ziarist, realizator de televiziune și scriitor Aristide Buhoiu, Domnia sa a fost unul dintre cei mai cunoscuti realizatori de televiziune în perioada de dinainte de 1989, între anii 1976-1983 devenind celebru prin realizarea ciclului de reportaje „Drumuri Europene”, difuzat de postul național de televiziune TVR. O altă personalitate distinctă a neamului românesc prezentă în antologiile lirice este poetul, eseistul, traducătorul, jurnalistul literar și editorul Radu Cârneci, considerat de criticii literari „Poetul iubirii”, unul dintre cei mai reprezentativi poeți români ai perioadei postbelice și postcomuniste. În multiplele antologii un loc aparte este rezervat și pentru celebrul scriitor și filozof român Emil Cioran, opera marelui gânditor fiind bazată pe acțiunile ființei umane și anume: păcatul originar, rostul plin de suferință a istoriei umane, despre civilizație, percepția însușirilor negative, despre sensul credinței, despre idei absolute, etc. În rândul marilor scriitori români contemporani este prezent și Nicolae Dabija (din Basarabia, academician, poet, romancier, eseist, istoric literar, redactor șef al revistei „Literatura şi Arta”), emblematic pentru generaţia şaptezecistă basarabeană, scriitorul care evocă tema totalitarismului, a deportărilor forțate din Basarabia și Nordul Bucovinei din anii 1940-1953. Cât despre Nicolae Georgescu (renumit eminescolog, critic literar și cercetător, dr., prof.univ., savant, scriitor, membru al USR), Domnia sa scrie nespus de mult despre viața și opera lui Eminescu, cât și despre opera literară a multor scriitori români consacrați. Despre Nichita Stănescu, renumit poet, scriitor și eseist român, care în anul 1977 a fost propus la Continue reading „Galina MARTEA: Rodica Elena Lupu – producătoare de antologii notabile” →

Al. Florin ŢENE: Două publicații vâlcene ce promovează literatura contemporană

Prin gentilețea scriitoarei Ligya Diaconescu, un cunoscut și harnic promotor cultural, am intrat în posesia a două publicații de excepție, apărute de curând, în “orașul domniei mele…Râmnic “ cum spunea Mircea cel Bătrân într-u hrisov despre orașul scăldat de apele bătrânului râu Alutus. Este vorba despre frumosul oraș Râmnic, cuvânt ce provine din cuvântul râba din slava veche, care înseamnă „pește”; în limba română, râmnic sau râbnic desemnează un iaz sau un lac amenajat pe un râu pentru creșterea peștelui. Spre a evita posibilele confuzii, cancelaria din Țara Românească folosea numele de Râmnic „de pe Olt” pentru orașul din Oltenia și Râmnicu Sărat pentru cel din Muntenia. Numele actual al orașului Râmnicu Vâlcea a început să fie folosit în epoca modernă.

“Antologia-condeieri de secol XXI- triumful timpului prin scris “, antolog fiind Ligya Diaconescu, (culegere de texte și corectură Andrada Victoria Diaconescu, machetare grafică și coperta Ovidiu Valentin Ciorobea ), apărută sub egida revistei internaționale “Starpress “, la Editura “Olimpias “,adună între coperțile volumului un număr însemnat de scriitori români din țară și străinătate, cu creații proprii însoțite de un scurt curriculum vitae și fotografia autorului. Volumul ce se deschide cu o prefață de Mary Smith din New York, cuprinde autori cunoscuți, dar și mai puțini cunoscuți, cu lucrări, precum; poezie, proză, fragmente de roman, eseuri, cronici de carte etc. Remarcăm lucrările semnate de Virgil Ciucă, Elena Jucan, Raveca Vlașin, Ovidiu Jucan, Florica Cândea, Vasile Bele, Ilie Fîrtat, Ligya Diaconescu, Lucia Elena Locusteanu,(cronică despre volumul de poezii semnat de Camelia Florescu ), Adriana Răducan,( cronică despre romanul lui Al.Fl.Țene) Nicolae Dina,(cronică despre cartea Elenei Armenescu ), Radu Vida, Floarea Cărbune, Zenovia Zamfir, și mulți alții, cărora le cer scuze că nu i-am menționat. Antologia se înscrie în categoria acelor lucrări care sunt adevărate seismografe a evoluției literaturii române contemporane, înscriindu-se într-o pagină de aur în Istora Literaturii Române.

Printre cele 18 reviste ce apar sub egida Ligii Scriitorilor, se numără și revista “Memoria Slovelor “, editată de filiala Vâlcea a Ligii Scriitorilor Români ( președinte de filială Constantin Mănescu-Hurezi). Numărul 13/14(18/19 ) al revistei de care facem vorbire, are ca redactor șef pe scriitorul Ilie Fârtat care prin talentul său a reușit să editeze câteva numere de revistă de excepție.Prezenta revistă publică un evantai policrom de creații literare ale membrilor filialei Ligii Scriitorilor vâlceni, dar și un număr apreciabil de lucrări semnate de autori din țarăși diasporă.Printre aceștia enumerăm:Al.Florin Țene, George Filip, Constantin Mănescu, Ligya Diaconescu, Florentin Smarandache, Puiu Răducanu, Ion Nălbitorul, Ion Pârâianu, Constantin Badea, Elena Buică, Ovidiu Continue reading „Al. Florin ŢENE: Două publicații vâlcene ce promovează literatura contemporană” →

Nicolae DINA: Nicolae Bănicioiu – un român pe meleaguri miraculoase

Ca specie a literaturii de graniță, în care se încadrează literatura memorialistică, jurnalul, în general, și jurnalul de călătorie, în special, presupune consemnarea unei/unor experiențe individuale, trăite în timpul unei excursii, creație presupunând spontaneitatea, trăirea de moment a unor întâmplări, ca și relativa simultaneitate a faptelor și a notării lor, aspecte ce asigură autenticitatea observațiilor și a eventualelor reflecții asupra celor întâlnite, văzute sau constatate pe meleagurile vizitate. Eugen Simion spunea că „jurnalul de călătorie este un extaz al șocului și al meditației”, caz în care se presupune exprimarea în mod direct a sentimentelor trăite și, de aceea, el poate fi înrudit cu poezia, deoarece călătorul tresare la descoperirea frumosului, a miraculosului pe care îl reliefează, de multe ori, prin enunțuri mai degrabă lirice decât prozaice, rezumate în prezentarea seacă, glacială chiar, a celor văzute – un lirism realizat fără intenții estetice.

Literatura română se bucură de o veche tradiție a jurnalului de călătorie, ale cărui câteva elemente se regăsesc în operele cronicarilor români și ale lui Dimitrie Cantemir, mult mai pregnant în scrierile unor Dinicu Golescu, Alecu Russo, Vasile Alecsandri, Dimitrie Bolintineanu, iar, mai târziu, în cele aparținând lui Mihail Sadoveanu, Calistrat Hogaș, Alexandru Vlahuță, Geo Bogza, G. Călinescu, toți contribuind la cultivarea jurnalului de călătorie ca proză poetică. Aceste creații (și multe altele asemenea, mai recente) se înscriu ca opere în proză, nonficționale, dar cu multe elemente ficționale ori, potrivit lui Eugen Simion, „jurnalul se bazează pe o ambiguă poetică a spontaneită-ții, fugind de orice formă de ficțiune și astfel ajunge o autoficțiune, o ficțiune a nonficțiunii”.

Dacă, înainte de 1989, nici în cele mai frumoase visuri, românii nu puteau călători în afara lagărului socialist, odată cu instaurarea regimului democratic, aceștia au (re)căpătat dreptul de a colinda (și) prin cele mai îndepărtate colțuri ale mapamondului. Așa se explică hotărârea poetului Nicolae Bănicioiu de a-și pune în aplicare un vis mai vechi, acela de a călători pe continentul asiatic, dar nu oriunde, ci în Japonia, Țara Soarelui Răsare, și în Coreea de Sud, Țara Dimineților Liniștite. De aceea, se înarmează cu cele trebuitoare scrisului („Cum să-mi pregătesc condeiul?/ Să scriu…să rămână «Note»/ Despre lumea de poveste!/ Și agendă mi-am făcut,/ Cu program de cuget plin,/ Idei multe să adun”) și se documentează citind literatura de specialitate, dând la iveală o carte interesantă, care, cu toată originalitatea ei literară și stilistică, se înscrie în categoria jurnalelor de călătorie.

Îmbinând talentul de versificator cu rigoarea de cercetător a tot ceea ce întâlnește în cale, îl introduce pe cititor în lumea miraculoasă a celor două țări, care au reușit să treacă peste dezastrele unor războaie nemiloase, realizând un jurnal de călătorie sui-generis, în versuri de factură populară, fără pretenții estetice și fără rigorile caracteristice genului liric, nici măcar ale genului epic în versuri de factură baladescă, fără procedee expresive ieșite din comun. Cu toată bunăvoința, creația sa poate fi catalogată drept o narațiune în versuri, cu elemente descriptive, sugerând, totuși, trăiri afective, punând în lumină pitorescul și ambianța locurilor pe care le străbate, informații istorice, geografice, sociale și etnografice referitoare la popoarele japonez și sud-coreean.

Autorul își structurează textul cărții: „Popas în Orientul Îndepărtat” în două volume, care se armonizeză și se completează, formând un tot unitar. Sunt precedate de un „Cuvânt-înainte”, în care explică ideea „Proiectului asiatic” și prezintă toate pregătirile necesare punerii lui în practică.

Prima parte, „Pre Scriptum”, este prologul poveștii ce va să vină, despre o călătorie plină de neprevăzut, periplu în care surprizele se țin lanț pentru român, chiar dacă se informase, pe cale livrescă ori din „zvonurile” colportate în cercurile în care acesta obișnuia să se învârtă în țară, despre Țara Soarelui Răsare, unde „lumea-și face viitorul/ cu legende și mistere”. Autorul își propune să vadă cu propriii ochi fabuloasa lume, proiect pus în aplicare după o documentare acribică, în scopul completării informațiilor istorice, geografice, din domeniul artelor, căpătate cândva, ca școlar sau ca cititor pasionat al unor asemenea lucrări.

Primul contact cu miracolul japonez este vizual, surpriza luând proporții de neimaginat, când capitala Tokyo se etalează în toată splendoarea ei, sub privirile pline de admirație nedezlipite de geamul hubloului, înainte de aterizare.

Într-o a doua scurtă parte, „Motto-uri”, sunt inserate trei asemenea citate, reprezentate de proverbe: cel japonez – subliniind ospitalitatea și civilizația niponilor, cel coreean – îndemnând la înțelegerea substanțialității lucrurilor și cel românesc – sugerând ideea posibilității cunoașterii altor culturi și civilizații, căci fiecare popor se deosebește de celelalte printr-un mod propriu de a gândi, de a se comporta, de a-și organiza existența. Cu acest prilej, autorul îl informează pe cititor privind conținutul notelor sale de călătorie, anunțându-l că va evidenția „fenomenul miraculos” prin „versuri ușoare”, folosind un stil propriu, strict original, de „a povesti” cele văzute într-un „poem foileton”.

Partea a treia, „Japonia. Nihon Koku. Țara soarelui răsare.Împărăția crizantemei”, prezintă însemnele naționale și harta acestei țări, surprinzând informații generale legate de mitologia, istoria, geografia, cultura, religia, literatura și arta specifice, fără a omite istoria relațiilor acestui stat cu România, culese din diverse surse, așa cum anunțase încă de la început: „Iar apoi…urmat-a studiul/ Cu detalii și rigori;/ Geografie și istorii…/ Fac «bagajul» plin și greu!”.

Urmează apoi surpriza, deoarece, într-o a patra parte, „Impresii de călătorie. Țara Soarelui Răsare”, prin intermediul narațiunii în versuri, autorul va relata tot ceea ce vede, aude sau cunoaște, îl miră sau îl entuziasmează în periplul său prin Împărăția Crizantemei, de la așezare la istorie, de la regimul politic la religie, de la războaie și războinici (faimoșii samurai sau „kamikadze”) la refacerea țării și pacea instaurată după nenorocirile din a doua conflagrație mondială, cu tot ceea ce presupune ea în toate domeniile, autorul exprimându-și respectul și omagiul său față de un popor care a renăscut precum pasărea Phoenix, din propria cenușă și mulțumindu-i pentru cele oferite: „Iar acum la terminare,/ Plec din «Soarele Răsare»,/ Cu-amintiri și tolba plină,/ Plec capu’… cu mulțumire”.

În mod firesc, urmează cartea a doua, „Coreea de Sud. Țara Dimineților Liniștite”, care este redată în al doilea volum al cărții „Popas în Orientul Îndepărtat”, în care sunt prezentate, de asemenea, însemnele naționale și harta țării, precum și informații științifice referitoare la poporul coreean, un popor „distractiv, veșnic vesel și cu simțul umorului”, la așezarea geografică, la religie, la istoria milenară destul de zbuciumată a unei țări lovite de istoria nedreaptă, când a fost împărțită în două state total diferite ca regim politic.

Continue reading „Nicolae DINA: Nicolae Bănicioiu – un român pe meleaguri miraculoase” →

Lucian-Zeev HERȘCOVICI: Curcubeu peste Haifa – din lirica de idei a poetei Bianca Marcovici

Ce este curcubeul? Semn că a trecut ploaia, furtuna. Apare pe cer, colorat, ca un arc frumos, vestitor al liniștii. Dar este luminat de soare. Fără soare, curcubeul nu va apare, sau dacă soarele va apune, curcubeul va dispare în aceeași clipă. Oriunde, peste Ierusalim sau peste București, peste Paris sau peste New York, peste Iași sau peste Haifa. Dar chiar dacă este luminat de soare, dacă se datorează lui, este frumos. Fiecăruia îi place să-l privească. M-am gândit la acest lucru atunci când am răsfoit noul volum de poezii de Bianca Marcovici , „Curcubeu peste Haifa: manuscris de poeme Dada”, apărut la Editura Junimea din Iași în colecția „Cuvinte migratoare”, în primăvara acestui an.

Bianca Marcovici este o poetă cunoscută. Primul ei volum de poezii, apărut în anul 1985 la Iași și următorul, apărut în 1987 la București, i-au deschis ușa în salonul literaturii române contemporane. Stabilită în Israel, la Haifa, în anul 1991, ea a devenit unul dintre scriitorii israelieni importanți de limba română. Poetă prolifică, ea a publicat 26 de volume de poezii și de proză, unele dintre poeziile ei fiind traduse în limbile ebraică, engleză, franceză, germană. Cărțile ei au apărut atât în Israel, cât și în România. Unele în Iașiul ei natal, de care continuă să fie atașată sufletește, altele la Haifa, orașul în care trăiește, altele la Tel Aviv, București, Cluj, ba chiar și la Munchen, în Germania. Poezii ale ei au apărut și în multe antologii de poezie, în România și în Israel, în română și în ebraică. Odată am afirmat că ea este poeta generației noastre.

Volumul „Curcubeu peste Haifa” ne prezintă o poetă modernistă care reunește noutatea cu tradiția. Limbajul ei este contemporan, modern, include neologisme, dar și cuvinte din graiul local românesc din Israel. Conținutul poeziilor, scrise în vers alb, temele israeliene, arată că autoarea este o poetă israeliană de limba română, care stăpânește limba română contemporană perfect, prezentând adeseori realitatea israeliană în această limbă. Spre deosebire de alți scriitori israelieni de limba română, ea nu folosește un limbaj arhaic, ci o limbă bogată, reflectând evoluția socială și tehnologică de astăzi. Deși povestește într-o poezie că este bunică, adăugând „caut refugiu doar în cărți și în nepoți”, poezia este tinerească în formă, cu unele excepții. Pentru ea „poezia e o compoziție muzicală”, „poezia nu are trup”, „poezia nu e o decizie subtilă”. Autoarea adaugă în acest sens că „inspirația e dictată de cineva din mine./ Am o dublură./ Odată am fost violonista din mine./ Altădată inginera din mine/ Altădată am predat vioara/ mai târziu am fost autodidacta și poeta”. Scurtă autobiografie într-o poezie!

În altă poezie, al cărei titlu, „Cunoașterea sinelui”, este continuat de primul vers, după care aceasta „presupune să fii narcisist”, ea adaugă: „Eu am cântat într-o orchestră/ și cunosc ce înseamnă să fii dirijor,/ o baghetă”. Plecarea ei de la Iași la Haifa este menționată sub forma: „Eu mi-am găsit locul./ Din balcon văd marea./ La orizont sunt dușmanii” („Poezia e o compoziție muzicală”). În altă poezie, „Discurs pentru cei de Dincolo”, ea spune: „Vin de departe de la peste/ 2000 de km de zbor, ca o pasăre migratoare/ Care se întoarce când cireșii au înflorit/ Să-și caute cerdacul casei. Cerdacul bunicilor!”. Totuși, amintindu-și de faptul că „a fost cândva o lume mai bună”, ea spune că „nimic nu-i nou sub soare/ dar acum fiecare își închipuie/ că avionul meu de hârtie/ spre Iași e autentic/ chiar și falsul are ceva autentic” („Indigoul lui Chagall”). Desigur, ea vizitează Iașiul copilăriei, studenției și tinereții. Deși este poetă Continue reading „Lucian-Zeev HERȘCOVICI: Curcubeu peste Haifa – din lirica de idei a poetei Bianca Marcovici” →

Gelu DRAGOȘ: „Pe acoperişul unui veac” – o carte remarcabilă, semnată de poetul Nicolae Vălăreanu Sârbu

Cu oarecare vreme în urmă, l-am cunoscut pe poetul Nicolae Vălăreanu Sârbu la una din întâlnirile pe care scriitorul Ioan Romeo Roşiianu le organizează sub genericul „Prietenii literare”. A fost o bucurie pentru mine să și citesc apoi din creația Domniei Sale.

Cel mai recent apărut volum, „Pe acoperişul unui veac”, s-a lansat anul trecut, în decembrie, în cadrul celei de-a șaptea ediţii a Taberei Internaţionale „eCreator” Baia Mare.

„Pe acoperişul unui veac”! Depinde de fiecare ce vede de-acolo…

Veacul poetului (nemuritor) este un timp „neintrat în istorie”, în care tăcerile aşteaptă „agoniile care vor veni”, strecurându-le prin „pânza luminii”, iar la sorocul postapocaliptic, „nimicul îşi [va] rupe dinţii în lemnul crucii”.

Timpul cronologic se raportează, aici, în special la femeie, în multiplele ei ipostaze din vremelnicie: iubită, mamă, soţie, ființă dorită, misterioasă, neînţeleasă, adorată. Însă momentele, bune-rele, curg spre vărsare în oceanul metafizic. Cum spune poetul, nu sunt „iubiri care să mă plângâ / nici mari păreri de rău / ori vise să mă răscolească, / doar gânduri închise într-o buclă / care plutesc deasupra de puterea de înţelegere / pe care le las în voie, / să-şi sărbătorească c-un pahar de vin deplinul / când s-au întors de la tine, iubite”.

Devenirea (un proces în timp linear) ajunge la mântuire (care e definitivă, atemporală): „Nopţile sunt învăluite de stele, / vorbele nespuse scapă în şoapte, / dragostea e cuprinsă de frunziş / şi nimeni n-o recunoaşte. // Mâinile păzesc trupul, nu se lasă înşelate, / amprenta lor e de îndurat, / am uitat să mă întorc acasă, / inima mă caută în tine. // Am în gânduri atâtea porunci / de nu le poţi îndeplini, / de n-ar fi ele, le-ar lua locul păcatele. // Dacă mă iubeşti, femeie, întreg mă ai, / ia de la mine surplusul ce-l doreşti / şi mai sus, de pe octavă, suferinţa / pune-o-n descântec cu flori de câmp”.

Un timp aparte este timpul geniului, cu destin pământesc implacabil, dar, totodată, plin de promisiuni pentru eternitate: „Am amânat să mă nasc mâine, / dar nici mâine n-o să fiu fericit, / nimeni nu ştie sigur / ori de câte ori s-ar mai fi născut / cum decurge travaliul, / visez de pe acum cerul senin, / dar acelaşi cer poate fi fără noroc. // Născutul are o stea în frunte / pe care nimeni n-o vede”. Încătușat în dată, poetul trăieşte poezia ca stare permanentă, s-a născut cu ea, e ființa lui, e salvarea lui pentru totdeauna, căci frumosul nu are sfârșit: „Ca o călăuză / îmi traversează prin memorie / firul de mătase roşie al poeziei / înfăşurându-se după suflet. // Unde să caut măreţia în cuvinte / când curg peste mine valuri. // Ştiu numai drumul metaforei, / genele care-i deschid ochii luminii. // Şi cum să le zidesc în templu / în care să răsune pricesne celeste / cântate de îngeri? // Mă umplu pe interior cu aureole de miere / şi tot ce simt pentru semeni este iertare. // Am rolul să pun în urne alfabetul fierbinte, / frumosul să capete contur de principe / uns al lui Dumnezeu, / Un regat să-mi fac din poeme”.

Continue reading „Gelu DRAGOȘ: „Pe acoperişul unui veac” – o carte remarcabilă, semnată de poetul Nicolae Vălăreanu Sârbu” →

Florica R. CÂNDEA: Puntea vieții din clipe – marginalii la o CLIPA de Poveste!

Cronică la cartea CLIPE PE PUNTEA VIEȚII de TITINA NICA ȚENE

Trăite sau nu, clipele de viață ne dau târcoale încă din tinerețe și pân la bătrânețe căci oare ce e viața? dacă nu Un pod de piatră ..care chiar dacă s-a mai și răsturnat , apa , nu a venit, nu l-a luat , iată o parafrazare care ne îndeamnă să construim marginalii de rânduri citite.

Clipe pe puntea vieții, Cluj Napoca, 2018, este un volum antologic de autor, cu o Prefață de Voichița Pălăcean-Vereș, cu o superbă copertă întâi semnată de George Roca, Australia și o copertă patru care conține extras din Prefață și fotografia autorului, Titina Nica Țene.

Volumul conține peste o sută de pagini, 50 de titluri de proză scurtă, Date Biobibliografice, Referințe critice (Selecțiuni).

Desigur, cu toții avem în sânul ochilor privirea caldă a ființelor dragi care ne-au legănat Podul vieții cu punți, cu munți cărunți sau jocuri pe genunchi.

”Cu părul nins
Cu ochii mici
și calzi de duioșie
aieve parc-o văd aici
icoana firavei bunici
din frageda -mi pruncie(Șt.O.Iosif, Bunica)

***
O văz ca prin vis.O văz limpede așa cum era….
-Ghici..
-Alune..
-Nu..
-Stafide (B.Șt.Delavrancea, Basm)

***
Iată, avem în podul palmelor o carte primită recent .
Din geana pleoapelor răzbate ideea că vine o vreme când constatăm că(pe)trecerea prin viață ne-o pe-trecem pe poduri de ață…
și pășim atenți să nu se frângă la capete, rotindu-ne privirile precum Luna nesecată de raze.Viața , ca un pod sau punte ne încearcă pe toți, de la inele la logodne , de la iubiri la îndoieli ..dar ce mai contează decât că lăsăm după noi urme scrise pe poduri precum miei pe verzi pajiști…
Și, ce e oare viața dacă nu o metaforică punte peste care ne răsar alte paralele vieți, copii, nepoți, i-luminări de vise ori i(d)reale speranțe…între Pământ și Cer!
***
(Facem cuvenita precizare că nu o cunoaștem pe distinsa autoare și că, între două Popasuri ca pe un Pod , recent, la Cluj i-am dat un telefon, și, dacă nu mi-a răspuns, am crezut de cuviință să îi trimit pe Pod de fun courier o carte-Clipe retrăite, Gutenberg, 2015).

***

Și totuși…o cunoaștem di(prin ) scris!!!
Care, iată, îndrăznim a spune precum Raiul în Cetate, că (În)Dumnezeiește Clipa și Păzește Podul de Punte sau invers!
Rîndurile îi sunt ”Pietre de Aducere-AminTe” iar titlurile ni se par pitulate în Cântece de sape, Îngeri în vis, Viață netrăită, A doua tinerețe, Bucuria întoarcerii în timp, Întrebare fără răspuns, O noapte palpitantă De la copii învățăm…și tot așa..păn ne ascundem de Crucea Veșniciei…

Când flori pălesc alte flori răzbesc, nepoții de copii cu nume selenare Catinca, Anastasia , Ionuț, și care copii ori nepoți fălesc file de carte cu O boacănă cât o casă, Livada de pruni, Catinca și E-urile, Catinca și iubitul ,Anastasia și ..politica,Moș Crăciun. Matematica Anastasiei, și multe alte povestiri…Cât o Veste bună!

***
Pagini de carte …pe pod…alunecă lunecând nedisipite, nedisparate cu titluri din Antologie de Autor, care nu orbesc ci doruri potolesc!
Maiale de petreceri sunt în mâinile bunicii cu rochița rândunicii pline de poveste, mânuțe de copii mai mari ori micuți ale căror ochi se sclipesc de frăgezimi .De dragoste!

O carte pentru noi parcă Deja Vu!Pret- a-
porter în reverul de raft de bibliotecă! De scriitor, mamă, soție, bunică! Poetă!

Continue reading „Florica R. CÂNDEA: Puntea vieții din clipe – marginalii la o CLIPA de Poveste!” →

Zenovie CÂRLUGEA: Veronica Balaj – Un roman de dragoste jurnalier-confesiv

AMIAZĂ NEVINDECATĂ
(Editura Victor Babeș, Timișoara, 2018, 314 p.)

În recent comentatul jurnal al scriitorului Eugen Dorcescu, „Îngerul adâncului” (2020), cuprinzând intervalul 1991-1998, am întâlnit, menționat între prietenii autorului la loc de cinste, numele Veronicăi Bălaj, poetă, prozatoare, realizatoare de emisiuni radio-tv, membră premiată a unor Academii și Uniuni de creație din România, Franța, Italia, Spania, Austria, Elveția, Canada etc., autoare, în general, a peste 30 de cărți, unele apărute în ediții bilingve și prezentate la saloane și târguri de carte internaționale de la Bruxelles, New York, Neuchatel, Viena, Budapesta, Roma, Montreal, Ierusalim, Frio-Madrid etc.

Autoare prodigioasă cu indeniabile succese în spațiul euro-atlantic (și nu numai), Veronica Balaj ne propune în acest nou roman de tip confesiv și mare parte compus în registru jurnalier, o interesantă experiență de viață cu personaje aparținând unor lumi diferite, așa cum sunt cuplurile: Bety & Niky Wincloup, medici cu experiență profesională în Africa și părinți ai unui iubit fiu suferind de autism (Canada), Ema & Wilhelm Waldemar, modistă cu magazine și profesor de liceu în Bavaria, crescând un copil, Rudolf, al soțului dintr-o primă pasiune cu Irene, un tânăr la rândul său cu probleme de cuplu din cauza iubitei (Germania), Geanina & Giovani din Assisi, ea lucrătoare la firma soțului, care va lua pe seama sa, până ce situația se va clarifica, eroarea de „gestionare” a soției finalizată cu închisoare, ambii părinți ai unui iubit fiu (Italia); sârbii Iovanca & Radomir Sasko, părinți ai unui copil născut mort în memoria căruia ei hotărăsc să deschidă o grădiniță particulară cu înlesniri pentru copiii săraci, la care profesoara de slavistică va deveni educatoare…

Cele patru cupluri amintite vor participa la spectacolul-concurs aniversar Nunta de argint, organizat pe vasul Fantasia, la care actrița Teodosia Andreescu , împreună cu asistentul ei Mario, va fi aleasă, prin concurs, moderatoare. Venită din România pe vasul marin de câteva etaje, Teo – care nu mersese cu vaporul „decât pe Bega” și realiza că nu are dezinvoltura unui voiajor obișnuit cu croaziere de acest fel pe Mediterana – va modera în sala mov („cea mai mare de pe vas”) spectacolul alcătuit „din secvențe trăite”, „un spectacol de-a viața” cu probe propuse de un juriu ales.
Vasul de croazieră „Fantasia” (el însuși o alegorie a „vieții”) avea să plece din Cita Vechia, orașul de pe litoralul Mării Tiresiene, și să se avânte spre sudul Peninsulei Italice, în apele Mediteranei, până la Palermo și Valeta (Malta), experiențe turistice de neuitat consemnate cu aplombul unui jurnal de călătorie (foarte interesante paginile cu vizitarea vechiului Palermo: Teatrul Massimo, Cripta Capuccinilor, Teatrul de Marionete, apoi la Valetta, pe urmele Cavalerilor maltezi etc.).

În paralel cu acest „jurnal de călătorie”, evocat, pe parcursul unei săptămâni întregi, la persoana întâi, de actrița timișoreancă Teo, autoarea reproduce mesajele electronice schimbate de aceasta cu buna ei prietenă Anca, cea care o însoțise la îmbarcare. Anca, nerevenindu-și după pierderea într-un accident de automobil a iubitului ei Alex („un Adam pătimaș”), primește din partea prietenei un fel de consiliere sufletească, precum și îndemnuri de a-l uita pe cel care făptuise atâtea „trădări” față de ea: „Normal ar fi să continui pe alt traseu această dăruire. Făcând o cotitură spre alt partener. E singura cale de a te salva de suferință.” Alex fusese un ins cu un puternic și de nestăvilit magnetism erotic, „mânat de-o forță nevăzută, îl încolțea irezistibil atracția noului. Nestatornicia. Un teren gata cucerit trebuia părăsit.” De unde și regretul ulterior exprimat într-un îndemn adresat prietenei aflate în deplasări mondene: „Măcar tu nu te lăsa amărâtă, nu te da înapoi niciun pas, dacă întâlnești această provocare! Trăiește intens, cu disperare!/ Eu nu am încă această forță, dar, în planul doi al subconștientului meu, asta îmi doresc. Să pot trăi la gradul sutelor de volți. Am învățat asta de la Alex. Acum știu. Așa merită să tratezi clipa, viața.”

Deși nelegalizată vreodată relația ei cu Alex, îndoliata femeie, iubitoare, tandră, fidelă, neîngăduit de iertătoare (împovărată și de „păcatul de-a fi renunțat la copilul care trebuia să se nască”) nu numai că încearcă să uite nenorocirea printr-un sejur mănăstiresc (care mai mult o intrigă decât o liniștește, datorită firii sale profunde de care nu se poate dezice!), dar este hotărâtă să ia parte și la descurcarea unor probleme, inclusiv financiare, rămase după moartea iubitui, tranzacționându-și, în acest fel, liniștea față de acțiunea în instanță a „adversarei” sale (ultima „trădare” a lui Alex)… Schimburile de mesaje între Teo și Anca, întrolocate în cuprinsul celor 15 capitole care evocă întâmplările din croaziera cu „Fantasia”, reprezintă în economia romanului spații epice considerabile. Ele vin să detalieze nu numai unele aspecte din viața Ancăi, dar și să dezvăluie anumite episoade, trăiri și aspecte din viața moderatoarei Teo, accentul căzând, după fulguranta evocare cu „plecarea lui Doni în veșnicii”, pe amintirea relației sale cu Vio:

„Se derulează în secret, doar în memoria mea, frânturi de viață, din catalogul trecutului, toate înșiruite și gata-gata să mă acapareze în loc să se topească. Încerc să le ocolesc, intră în acțiune instinctul de conservare. Conștiința mea vrea să se salveze de atacurile unor vedenii. Un balaur e trecutul, eu vreau să merg spre calmitate, mă uit în jurul meu și dacă lumea se arată veselă și impresionată și bucuroasă de rolul pe care-l are în acel moment, de ce să nu fac și eu la fel ? dar oare găsesc puterea să aplic în practică cele gândite și să-mi ajustez o stare interioară rozalie? Și ce bună sfătuitoare mă mai credeam față de Anca!/ Hm… și cum mă credeam în stare s-o pot trata eu, chiar eu, de fantasmele unei întâmplări care-și vântură coada și ochii de foc și prin sinele?!” (5).
Dintre toți partenerii prezenți la concursul „Nunta de argint”, Radomir Sasko, autorul lucrării Cartea copilului care-ar fi vrut să fie…, oferită cu acest prilej, este cel care-i amintește lui Teo de mai vechea ei relație pasională cu Vio. Cunoscut în vâltoarea revoluției din decembrie 1989 de la Timișoara (o îndepărtase de amfiteatrul măcelului), Vio îi va oferi tinerei iluzia iubirii perfecte într-un spațiu al deplinei simbioze cu natura montană de la Rudăria cu colibă, salcâmi și fagi, ploi, tunel, mori de apă, cascadă, peisaj în care au rămas „cuvinte doldora de iubire”… Însă, după un timp relativ scurt, iubitul va trebui să plece – „părăsind povestea”! – la mama lui în Germania, unde rămâne definitiv. Croaziera pe Mediterana i-l readuce în suflet pe Vio („a revenit brusc în ambientul meu interior, din adâncul mării (…) am parte de-o vibrație interioară nestăpânită (…) ca o forță mistică își face apariția triumfătoare, chiar arogantă, aducând toată învălmășeala din seara aceea din ’89, când eram cu miile în stradă, noi timișorenii care urlam, ne bucuram, ne înghesuiam strigându-ne încrederea în libertate și-n câte ne mai lipseau atunci…”(p.164). Este evocat momentul salvării, crucial însă pentru relația ce-a urmat: „Dârdâiam din toate încheieturile, regretam că venisem acolo, taman lângă teatru unde se aflau tunurile (…) El a intuit perfect. Era un apărător intuitiv și cu simțurile perfect acordate, nicio disonanță nu-l atingea, așa încât m-a prins ferm de mână și m-a tras, m-a scos din perimetrul sunetului produs de gloanțe (…) Fugeam gâfâind printre zgomotele slobozite în aer, văzusem așa ceva doar în filme…”

Astfel de mărturisiri făcute Ancăi în mesajele trimise de pe vasul de croazieră au darul de a-i „despovăra” protagonistei sufletul încercat acum de apariția bruscă a fantomei celui iubit cândva. Este vorba de o terapeutică a povestirii/ mărturisirii, cu rol reciproc după cum însăși Teo precizează în finalul unui mesaj: „Promit alte fragmente de timp încolțit de iubire și, poate, spovedania făcută una alteia ne va duce la vindecare.”, s.n. (Cap.7).

Aceeași intimă convingere și din partea Ancăi, declarând într-un mesaj trimis de la mănăstirea în care își căuta liniștea: „Simt o nespusă dorință să-ți vorbesc (…) Am conștiința încărcată. Am auzit că iadul tocmai asta ar fi, conștiința noastră hăcuită de regrete (…) Îmi asum totul, dar nu renunț la plăcerea de-a mă confesa ție. Ca la psiholog. Acceptă o vreme rolul ăsta, de dragul meu, te rog!”, s.n. (Cap. 5).

„Tot îl mai iubesc”, mărturisește undeva Teo, ceea ce consună cu sufletul încărcat de Alex al Ancăi, conștientă că din „istoria” cu bărbatul iubit „n-a lipsit patima, arderea, flacăra, nu o lălăială de relație sau o flamă oarecare, instinctuală”...

Schimbul de mesaje își dezvăluie, așadar, până la urmă menirea terapeutică în sens mutual-spiritual, căci atât Teo cât și Anca sunt două suflete „rănite” pe viață, de unde și titlul romanului „Amiază nevindecată”… Așadar o rană „nevindecată”, rămasă în adâncul sufletului, pe care anumite momente din croazieră o resuscitează cu puterea transformării iluziei în realitate! O realitate inacceptabilă, refuzată în favoarea unui trecut luminos, plin de toate promisiunile, spulberate desigur ulterior, dar care au farmecul lor în contextul și freamătul iubirii de-atunci…

Și asta cu atât mai mult cu cât, în final, într-o scenă incredibilă de senzațional imprevizibil, acolo, pe puntea vasului, ca o resuscitare a gândului intens ce pusese stăpânire pe sufletul Teodosiei (a se reține și numele cu accent ecleziastic al protagonistei), îi apare deodată în față, adresându-i-se pe nume cu drăgălășenie, însuși Vio care-o invită să „stea de vorbă” la un prânz, în oraș: „Era cât se poate de adevărat. Vio îmi era coleg de… voiaj pe Fantasia. Ședea planton, nu departe de mine.” Îi rememorase în acele zile chipul cu ardoare, iar acesta „reînviase ca o statuie”, după atâta timp părăsită „fără niciun cuvânt”… „Nu m-am uitat înapoi de teamă că m-aș fi putut întoarce”, spune Teo, care „reînviindu-l pe Vio cel de atunci” are dezamăgirea să-l reîntâlnească pe „Vio cel de acum”, voiajând în cuplu pe Mediterana: „Mâine va trebui să găsesc un motiv plauzibil și să renunț la croazieră…”(Cap. 15).

Mecanismul reamintirii trecutului îi fusese declanșat cu un clic doar de Radomir Sasko, sârbul participant alături de Iovanca la concursul-aniversar „Nunta de argint”: „Mă bâzâie ca un bondar disperat întrebarea, cum de s-a putut transforma o rememorare a mea într-o clipă reală, dar, nici pe departe, îmbucurătoare (…) Ei bine, uite așa, tam-nesam, chiar ca-n basme, s-a petrecut transformarea visului în realitate. Am dorit de sute de ori să-l revăd pe Vio, iar acum, deși s-a întâmplat cu adevărat, stau baricadată și mă feresc ca de foc să mai dau ochii cu el.”

Continue reading „Zenovie CÂRLUGEA: Veronica Balaj – Un roman de dragoste jurnalier-confesiv” →

Nicolae DINA: Stan V. Cristea – pandant al istoriei literare

Ca istoric literar afirmat de peste două decenii, STAN V. CRISTEA i-a avut în vedere pe câțiva mari scriitori (Mihai Eminescu, Constantin Noica, Marin Preda) cărora le-a dedicat, în câte două-trei ediții, scrieri biobibliografice ori câteva exegeze speciale, ca în cazul marelui prozator teleormănean, întreprindere la care putem adăuga contribuția sa la îmbogățirea patrimoniului spiritual și la crearea unor ample surse de documentare pentru cultura, arta, știința, în general, și literatura română, în special, concretizată în cele două dicționare de specialitate: „Județul Teleorman. Dicționar biobibliografic. Cultură, artă, știință” și „Dicționarul scriitorilor și publiciștilor teleormăneni”.

Concomitent cu această principală preocupare, Stan V. Cristea s-a dovedit și un lector pasionat și avizat al lucrărilor unor confrați (cu unele dintre ele istoricul literar intersectându-se în timpul elaborării scrierilor biobibliografice), lecturi în urma cărora a simțit nevoia să-și noteze propriile opinii, practicând o critică de întâmpinare, pornind de la considerentul că toate cronicile literare reprezintă „pandante ce ne-au menținut în aria cercetării și ne-au asigurat un tonus permanent pentru interesul publicistic”. Astfel, odată publicate în diverse reviste literare, el le-a adunat între coperțile volumului „Literatură de ieri, literatură de azi. Cronici literare (2013-2019)” (Editura Bibliotheca, Târgoviște, 2019), carte prin care autorul urmărește „punerea cititorului – ori a celui interesat – în temă cu conținutul acestor cărți, cu ceea ce aduc ele nou în dezbaterea literară care privește un anumit scriitor sau o anumită chestiune”, întreprinderea sa având darul de a recupera unele opere valoroase mai puțin frecventate de critica de specialitate și de a le stabili locul în epocă și în istoria literară.

Având drept criterii propriile „afinități elective” ori unele „rezonanțe” anume, criticul literar analizează contribuțiile altor confrați la cercetarea vieții și operei unor scriitori toate timpurile al căror aport la dezvoltarea literaturii este remarcabil, evidentă fiind responsabilitatea cu care sunt evidențiate atât plusurile, cât și minusurile, fără a urmări, cu orice preț, „verdicte”, ci plecând de la ideea că „într-o carte trebuie să găsești mai degrabă puncte de sprijin pentru propriul comentariu decât aspecte cu care să nu fii de acord”, așa cum afirmă în „Argument. De ce o carte de cronici literare?”.

Pertinența, corectitudinea și, mai ales, lipsa oricărei urme de partizanat caracterizează un demers critic care validează observațiile autorilor respectivi referitoare la scriitorii de care se ocupă, fără a fi reținut în a-și exprima și opinia personală, aceasta denotând o cultură solidă și, totodată, știința de a analiza în mod critic, obiectiv, conținutul volumelor respective, observațiile sale având la bază o lectură atentă și profundă, sesizând, uneori, inexactitatea unor informații, mai ales cele de istorie literară.

Chiar dacă majoritatea cronicilor au în vedere lucrările referitoare la personalități marcante ale literaturii române (este suficient să-i amintim doar pe Mihai Eminescu, Liviu Rebreanu, G. Călinescu), Stan V. Cristea are o predilecție pentru scriitorii originari din Teleorman (Gala Galaction, Zaharia Stancu, Miron Radu Paraschivescu, Dimitrie Stelaru, Constantin Noica, Iordan Datcu și, bineînțeles, Marin Preda), la care îi adaugă pe trei dintre contemporanii săi cu care „rezonează” din punctul de vedere al zonei geografice și al preocupărilor comune (Florea Burtan, Liviu Comșia, Iulian Chivu).

Pornind de la afirmația autorului potrivit căreia la baza selecției lucrărilor au stat anumite „afinități elective”, se poate explica prezența a trei cronici despre lucrările referitoare la Mihai Eminescu, „cea mai emblematică personalitate a spiritualității românești”, mai apoi a celor trei referitoare la Constantin Noica, „gânditorul de la Păltiniș” și a nu mai puțin de opt referitoare la lucrările dedicate lui Marin Preda, „un scriitor al cărui destin scriitoricesc de excepție rămâne singular în literatura română”, toți trei constituind „constante ale preocupărilor proprii de istorie literară – cu o insistență cu totul aparte pentru Marin Preda, «marele singuratic» al literaturii române contemporane”.

Continue reading „Nicolae DINA: Stan V. Cristea – pandant al istoriei literare” →

Emil ȘIMĂNDAN: Alexandru Florin Țene – Atitudini literare la începutul secolului XXI

Note de lector

Binecunoscuta scriitoare arădeană Voichița Tulcan Macovei a publicat în anul 2019, la Editura Napoca Star din Cluj, sub titlul ”ATITUDINI LITERARE LA ÎNCEPUTUL SECOLULUI XXI”, o importantă și incitantă antologie literară de studii, articole, foiletoane, eseuri și critică literară scrise de scriitorul clujean ALEXANDRU FOLRIN ȚENE.

Alexandru Florin Țene este fondatorul Ligii Naționale a Scriitorilor, pe care o cârmuiește din anul 2006, o ligă cu peste 500 de scriitori din toate generațiile, de la tineri și foarte tineri, până la veterani în ale scrisului, precum este și dumnealui, născut în timpul celui de Al doilea Război Mondial. A debutat cu poezie în 1959 în revista Tribuna, pe când era elev în cls a a XI-a, iar editorial în anul 1974 cu volumul de versuri ”Ochi deschis”, editura Litera din București. În 1979 îi apare cel de al doilea volum de versuri ”Fuga statuilor”, tot la editura Litera din București și este tradus în limbile sârbă, engleză, rusă, spaniolă, italiană, albaneză, franceză. Este anchetat de securitate împreună cu soția, poeta Titina Nica-Țene, pentru o scrisoare adresată revistei ”Flacăra” în care demască înfometarea poporului român de către dictatorul Ceaușescu. Va fi exclus din Uniunea Scriitorilor din România, întrucât a publicat un articol într-un ziar din Valea Jiului în care a arătat că o parte din conducerea Filialei Cluj a Uniunii Scriitorilor a colaborat cu Securitatea comunistă, bazându-se, ca participant activ la Revoluția din Decembrie 1989, pe documente găsite în sediul Comitetului județean Cluj al PCR. Ca urmare acestui fapt, conducerea Filialei l-a exclus din Uniunea Scriitorilor, înscenându-i un plagiat. Mai subliniem că în februarie 2010 propune Patriarhiei Române a Bisericii Ortodoxe Române sanctificarea Poetului Național, MIHAI EMINESCU, iar din iulie 2011 este membru corespondent al Academiei Americane Române de Știință și Artă.

Opera acestui harnic și talentat scriitor este, de asemenea, impresionantă, peste 70 de volume publicate de poezie, proză, dramaturgie, critică literară, articole, foiletoane și peste 3000 de articole și eseuri literare și filosofice.

Cu mult curaj și profesionalism, scriitoarea arădeană Voichița Tulcan Macovei s-a angajat (și a reușit în mod exemplar) să alcătuiască o antologie polivalentă din creația publicistică a domnului Alexandru Florin Țene din ultimii 20 de ani post-decembriști, respectiv 1998 – 2018, scoțând în evidență ideologia literară specială și gândirea critică a acestui scriitor român.

După un scurt ”Argument”, antologia se deschide cu un ”Studiu introductiv”, care de fapt este un compendiu esențializat al vieții și activității literare a acestui important scriitor în varii domenii literare și eseistice românești. În acest compendiu existențial și creativ, ne-a atras atenția în mod cu totul aparte MANIFESTUL ÎN CADRUL CENTENARULUI (Confluențe Literare 2018) prin care scriitorul atrage atenția istoricilor literari ”indiferent care sunt ei, asupra faptului că au așezat împreună, în aceleași ”coli de aur” ale creației românești, scriitori duplicitari și ipocriți, alături de nume care s-au sacrificat pentru creația literară și pentru onoarea literaturii române”. Manifestul scriitorului, cum era de așteptat, într-o societate excesiv de diferențiată, de stratificată, a avut un ecou divers, pro și contra, acuzațiile autorului fie nu au fost luate în considerație, fie s-au estompat în fața responsabililor culturii române contemporane. Manifestul este străbătut de două dimensiuni (caracteristici) esențiale ale scriitorului, de ”Vulcanism” și ”spirit neliniștit” la care, autoarea antologiei, mai subliniază sinceritatea și respectul față de frumosul natural, precum și iubirea de țară și neam, ultima reprezentând ”axa întregii sale creații”.

O altă dimensiune creatoare a scriitorului Al. Fl. Țene antologat este – subliniază Voichița Tulcan Macovei – de a reînvia chipuri importante, ale unor scriitori marcanți ai Istoriei Literaturii Române, revalorificând, în același timp, arta lor de a crea. În acest sens sunt cunoscute romanele despre Gib Mihăiescu, Alexandru Macedonski, Ion Minulescu, iar mai recent, Radu Gyr, care redau viața și activitatea acestora sub forma unor povești.

În cadrul antologiei este relevată, în cele 13 capitole care însumează peste 300 de pagini, polivalența scriitorului, ca poet, romancier, nuvelist, dramaturg, ori critic literar, foiletonist și eseist, unde, în capitolul I (Frământări în anul Centenarului) arată vinovăția criticilor și istoricilor literari care și în prezent promovează ”operele” scriitorilor ce au scris în spiritul realismului socialist, Continue reading „Emil ȘIMĂNDAN: Alexandru Florin Țene – Atitudini literare la începutul secolului XXI” →