După 1989 asistăm la primul război între stat şi Biserica Ortodoxă Română. Închiderea bisericilor în perioada stării de urgenţă a iritat clerul şi mirenii ortodocşi. Lumea a înţeles cele două luni de recluziune pandemice, dar nu interzicerea Paştilor şi a slujbei de Înviere. Fără credinţă omul este un robot. Nu mai are speranţă. După starea de urgenţă, Biserica şi credincioşii ortodocşi s-au aşteptat să le fie respectate drepturile şi libertăţile religioase, conform Constituţiei României. Clerul şi mirenii s-au simţit persecutaţi de stat, când poliţia a intrat peste enoriaşi ca să „spargă” slujbele religioase şi să fie amendaţi preoţii şi credincioşii, asta în timp ce se organizau alegeri locale şi campanii electorale pentru alegeri parlamentare. Dubla măsură a statului faţă de Biserică şi partide a enervat poporul credincios creştin-ortodox. Întrunirile electorale fără rerspectarea indicaţilor sanitare au fost permise şi politicienii nu au fost amendaţi, iar credincioşii au fost amendaţi pentru că se rugau respectând un drept constituţional. Mall-urile şi marketurile au devenit noile „biserici” laice, unde consumatorii se pot îmbulzi, iar slujbele sau pelerinajele religioase sunt percepute de stat ca inamicul statului. Pelerinajele au fost restricţionate, ca cel de la Sfânta Parascheva de la Iaşi, când mirenii au trebuit să participe doar cu buletinul din localitate, fiind o decizie discriminatorie faţă de alţi creştini din ţară, fără ca CNCD să facă scandal. Identic s-au impus restricţiile şi la Sf. Dimitrie, patronul Bucureştiilor. Încălcarea libertăţii religioase a culminat cu perturbarea unei slujbe religioase la Constanţa, care s-a lăsat cu amenzi grele. A fost picătura care a umplut paharul, mai ales pentru IPS Teodosie, cel mai vocal apărător din ierarhia BOR, pentru drepturile religioase ale românilor. IPS Teodosie îi scria premierului Ludovic Orban că nu va îngădui ca dreptul de a-l cinsti așa cum se cuvine pe Sfântul Andrei să fie „călcat în picioare de cei care nu au frică de Dumnezeu și se închină unei științe absurde, care nesocotește pe om în integralitatea sa: trup, dar și suflet”: „Ce veți face? Ne veți bate, amenda, aresta și executa pe toți cei care vom merge să ne rugăm la Mănăstirea Peștera Sfântului Apostol Andrei, în ziua prăznuirii sale ?!? Veți asmuți justiția și forțele de ordine împotriva propriilor frați și surori pentru a vă atinge scopurile fixate?”. El avertiza Guvernul să nu subestimeze dorința oamenilor de a striga din nou în stradă.

ÎPS Teodosie se luptă de unul singur cu restrângerea dreptului la libertate religioasă și a anunțat că în ciuda interdicțiilor impuse pentru pelerinaje, în ziua de 30 noiembrie, credincioșii se vor aduna la peştera Sfântului Apostol Andrei din comuna Ion Corvin. ÎPrelatul a trimis un document oficial tuturor protoieriilor din cadrul Arhiepiscopiei Tomisului în care toți preoții, diaconii, monahii și monahiile din cuprinsul eparhiei vor fi „delegați în interes profesional să săvârșească în sobor Sfânta Liturghie la Mănăstirea Peșterea Sfântului Andrei din localitatea Ion Corvin, județul Constanța”. În document se precizează că pe 30 noiembrie, toate bisericile vor rămâne deschise pentru rugăciune. După ce a transmis o adresă tuturor preoților din Arhieposcopia Tomisului pentru a participa la slujba de la Peștera Sfântului Andrei, Arhiepiscopia revine şi transmite că slujbele vor fi oficiate și în biserici. „Urmare a apariției în presă a unui document intern insuficient formulat, Arhiepiscopia Tomisului precizează că în ziua cinstirii Sf. Andrei, Sf. Liturghie se va oficia și la parohiile din cuprinsul Arhiepiscopiei. Regretăm faptul că s-a putut înțelege eronat că la parohii nu se va mai oficia Sf. Liturghie”, transmite Arhiepiscopia Tomisului. Patriarhia Română a reacţionat hotărât după ce solicitarea Arhiepiscopiei Tomisului de a permite pelerinajul de Sfântul Andrei a fost respinsă, susținând că Secretariatul de Stat pentru Culte trebuie să implice. „Este foarte bine cunoscută poziția publică a Patriarhiei care pledează ferm pentru respectarea cu rigoare a tuturor regulilor sanitare, pentru ordine, echilibru și dialog instituționalizat cu autoritățile, pentru împrietenirea credinței cu rațiunea, pentru discernământ personal și instituțional. Ceea ce pot adăuga este că, într-o situație cu potențial conflictual ca cea apărută la Tomis, așa cum este firesc să o facă în orice perioadă de criză care suscită discuții și momente tensionate în spațiul de intersectare a cultelor cu statul, organismul care trebuie să se implice ca mediator în inițierea și întreținerea unui dialog instituționalizat între guvern și Cultele religioase este Secretariatul de Stat pentru Culte”, transmitea Vasile Bănescu, purtătorul de cuvânt al Patriarhiei Române. Acest organism guvernamental are ca datorie fixată de lege inclusiv amenajarea acestui necesar și firesc dialog în vederea identificării unor soluții adecvate realității create de o criză și a obținerii predictibilității legate de măsurile ce se impun și trebuie aplicate în ea. Pentru că este o datorie a statului să fie predictibil în relația cu cultele și să protejeze libertatea religioasă de orice posibilă lezare a acesteia sau de suspiciunile ce pot apărea in legătura cu ea. Patriarhia a surprins perfect constituţional obligaţia statului român de a apăra Biserica, nu de a o prigoni.

Pelerinajul la peştera Sfântului Andrei face parte din mitul fondator al poporului român, acela că, noi, „românii ne-am născut creştini”, datorită apostolatului Sfântului Andrei, ucenicul direct al lui Iisus Hristos. Asistăm la primul conflict între stat şi Biserică după 1989. BOR nu este împotriva unui partid anume, ci a unui stil de a face politică care încalcă Constituţia ţării. Politicieni de la USR/PLUS refuză să jure pe Biblie ca pe vremea lui Pauker şi Dej. De fapt, cred că este şi un conflict între drepturile religioase ale poporului în faţa federalismului european, care impune structural un ateism gregar de factură sovietică în complilaţie cu un islam incipient. Acest conflict stat-biserică ar trebui rezolvat prin negocieri. Cele două părţi să se pună la masa de dialog şi să găsească soluţii care să ducă la organizarea unor pelerinaje cu respectarea măsurilor igenico-sanitare şi de distanţare aşa cum au mai fost. Biserica a dovedit că se poate adapta noilor măsuri impuse de pandemie cu seriozitate. Din păcate statul român influenţat de un orgoliu superior, insuflat de birocraţii de la Bruxelles, ce percepe religia ca pe vremuri la Moscova, nu reuşeşte să aibă o atitudine de corectă legalitate şi smerenie faţă de poporul român ortodox şi Constituţie. Dacă nu va înţelege guvernul, că Biserica este parte fundamentală a poporului român şi pilon al identităţii şi libertăţii religioase funciare recunoscute prin Constituţie, atunci sigur va pierde. Din conflictul stat – biserica întotdeauna statul a pierdut. Însuşi tiranul IV Stalin a trebuit să facă apel în 1941 la Biserica ortodoxă să revină în prim plan ca să nu piară URSS-ul, utopia demenţei distopice a lui VI Lenin. Dacă Ludovic Orban sau Dan Barna, la braţ cu Marcel Ciolacu, ar citi „Istoria ideilor şi credinţelor religioase” a lui Mircea Eliade ar înţelege şi răspunsul de ce nu e bine să te pui cu credinţa omenilor. Transcendentul este motorul care fiinţează societatea umană și prefigurează imanentul. „Numinosul”, explicat genial de Rudolf Otto, nu-l înţeleg cei fără cultură şi cei care nu merg la biserică. Dar în funcţiile de stat, din păcate, nu mai ajung politicieni care citesc, iar unii au doctorate plagiate.

––––––––

Ionuţ Ţene

Toți istoricii occidentali consideră bătălia Moscovei din decembrie 1941, când armata germană victorioasă a fost oprită la doar 30 de kilometri de Kremlin, ca momentul schimbării soartei războiului. Iar înfrângerea de la Stalingrad din ianuarie 1943 este considerată, ca momentul de cotitură al războiului, când inițiativa o ia armata sovietică și Wehrmachtul trece în defensivă. Realitatea este că o bătălie dusă de armata română după eliberarea Basarabiei dinn lunile iulie și august 1941 a prefigurat înfrângerea, cu mult înainte de Moscova și mai ales de Stalingrad. Bătălia de la Odessa a anunțat pierderea războiului de către Germania, chiar dacă principala forță militară implicată a fost armata română. Istoricii români și cei străini, ca și Wikipedia, dau bătălia de la Odessa din lunile august, septembrie și octombrie 1941 ca o victorie românească, grea, dar victorie. În realitatea bătălia a fost o victorie a la Pyrus, de fapt o înfrângere permisă de sovietici, care a arătat slaba colaborare a forțelor Axei și lipsa de coordonare între armatele române și germane, precum și slaba pregătire și dotare tehnică a oastei generalului Ion Antonescu, proaspăt decorat de Hitler cu Crucea de Cavaler a Crucii de Fier în august 1941 pentru victoria din Basarabia și proaspăt auto-numit marșal, conform tradiției române: un general care câștigă o bătălie cu o armată este ridicat la gradul de mareșal. Deși Armata Română subordonată Corpului de sud al Wehrmachtului german a obținut succese remarcabile în eliberarea Basarabiei, deși era slab echipată și înarmată datorită teamei lui Hitler de a nu fi prea puternică față de Ungaria horthystă, conform politicii de balans între cele două țări. Dictatorul geman îl considera pe Ion Antonescu un general de ”rasă germanică”, care ”păcat că conduce o armată de români”. Ion Antonescu a dorit să cucerească singur cu Armatele 3 și 4 Române Transnistria și portul Odessa. Hitler și Antonescu credeau că după succesul relativ ușor din Basarabia, armata română va zdrobi ușor armata sovietică în retragere, deși trebuia să le dea de gândit că rușii cuceriseră ușor nordul Deltei Dunării și țineau Constanța sub blocada marinei sovietice și a bombardamentelor acesteia. Marea Neagră era un ”lac rusesc” cum i-ar place să spună astăzi Traian Băsescu. Șeful statului major german, generalul Halder, dar și von Rundstedt au atras atenția lui Hitler că armata română singură nu va putea ocupa Odessa, dar dictatorul german nu dorea să-i rănească orgoliul lui Ion Antonesu și l-a lăsat să se bată singur pentru ocuparea portului sovietic.

Anul acesta a apărut o carte de excepție ”În umbra marelui Reich. Tehnica de luptă a armatei române pe Frontul de Est (1941 – 1944) – Ed. Cetatea de Scaun” semnată de Alexandru V. Ștefănescu. Autorul, cu acribia unui documentarist și detectiv al arhivelor militare scoate în evidență slaba dotare a armatei românei în primii ani de pe frontul de est. Cartea e singura din istoriografia română care face o istorie a armelor pe frontul de est. Românii erau soldați buni dar aveau puști vechi, duceau lipsă de pistoale mitraliere, tunuri anticar și de unități motorizate. Diviziile de tancuri române erau dotate cu celebrele tancuri cehoslovace R2, în general cumpărate de la guvernul din Praga, echivalente cu tancurile sovietice T. Mai aveam și câteva tancuri franceze preluate de la guvernul de la Vichy. În aviație stăteam ceva mai bine cu Iar-uri 80, Savoia italienești și avioane britanice și câteva Messerchmituri Bf109, bombardiere Heinckel, în schimb la marină eram depășiți cu totul, având distrugătoare din primul război mondial ca ”Mărășești” și ”Regina Maria” și un singur submrin ”Delfinul” construit de italieni, mai mult armă de recunoaștere decât de atac. Marina sovietică controla Marea Neagră și aproviziona portul Odessa. Istoricul român demantelează mitul slabei înarmări sovietice și a moralului scăzut al soldaților ruși. Bătălia Odessei a dovedit că sovieticii aveau mai multe pistoale mitraliere, celebrele YB-uri, mai multe taancuri și avioane, precum și o bună aprovizionare pe mare, plus un moral de luptă remarcabil. Armata română, după eliberarea Basarabiei, a declanșat în august 1941 operațiunea de cucerire a Odesei, fără sprijin german, aceasta constituind o operațiune militară strict românească. Corpul IV de Armată, comandat de generalul Nicolae Ciupercă, a trecut Nistrul, urmat de Corpul V (format din Divizia a XV-a de Infanterie, Brigada I-a de cavalerie și Divizia I-a blindată), între Tighina și Dubăsari. Armata a IV-a a încercat să cucerească rapid Odesa, dar s-a oprit în fața unor linii de apărare fortificate, pregătite din timp de către sovietici. Datorită rezistenței forțelor Armatei Roșii din Odesa, Armata Română a luptat trei luni ca să cucerească orașul apărat prin trei linii de fortificații. Înițial armata română străpunge în august ușor prima linie de fortificații sovietică. După aceea urmează problemele și deficiențele. Înaintarea merge greu cu pierderi uriașe. Paradoxal sovieticii controlau câmpul de bătălie. Și organizau cotraofensive fulgerătoare și distrugătoare. Apărărtorii sovieticii erau bine aprovizionați pe mare cu material de luptă și soldați. Deși părea că URSS se prăbușea sub atacul Wehrmachtului, armata sovietică crea probleme uriașe la Odessa armatei române. Pe 12 septembrie armata română organizează o nouă ofensivă la vest de limanul Hadgibei. Cotraovensiva sovietică face ca Corpul 4 armată să se retragă iar două divizii d emunte sunt încercuite la Marienthal. Generalul Ciupercă s earuncă în luptă cu Divbizia 21 infanterie de asalt la Dalnik, dar este oprită de lipsa de…muniție, dovedind slaba aprovizionare a frontului. În această bătălie sunt luați 3000 de prizonieri sovietici. Aviația română mai bine echipată reușește să lovească trupele sovietice la Tatarka. Iar avioanele Ju 87 de la nemți reușesc să scufunde distrugătorul ”Frunze”. În ciuda rușinii Marele Cartier General Român cere ajutorul germanilor. Trei regimente germane bine echipate intră în luptă. Un regiment de pionieri germani duce o bătălie grea cu sovieticii, dar în ciuda eroismului sodaților germani este nevoit să se retragă cu pierderi. Ion Antonescu era disperat și cere o reformă a statului major al armatei române. Generalul Ion Iacobici crede că războiul nu poate fi câștigat peste Nistru și este schimbat cu generalul Ilie Șteflea, care și el îi va face opoziție lui Antonescu.

Continue reading „Ionuț ȚENE: Bătălia de la Odessa din 1941 a fost un Stalingrad românesc. A prefigurat pierderea războiului!” →