Daniela GÎFU: JURNAL ELECTORAL (7) – DACĂ BUCUREȘTIUL POATE, CLUJUL DE CE NU POATE?

„Price is what you pay. Value is what you get.” (Prețul înseamnă ceea ce plătești. Valoarea este ceea ce primești.)

„Someone’s sitting in the shade today because someone planted a tree a long time ago.” (Cine stă la umbră astăzi beneficiază de faptul că cineva a plantat un copac cu mult timp în urmă)

Warren Buffett – filantrip american

De mai mulți ani încoace, se tot folosește tema metroului în municipiul Cluj-Napoca ca un cârlig electoral. Mi-am spus că nu pot rata să expun opiniile personale cu privire la necesitatea construirii unui metrou în Cetate. Este sau nu necesar? Este sau nu posibil?

Ce s-a realizat la București se poate realiza, în mod sigur, și în Cluj-Napoca.

Pentru a veni în sprijinul convingerii mele, proiectantul metroului bucureștean, Metroul S.A., a participat la licitația pentru studiile de prefezabilitate și fezabilitate în vederea realizării metroului din Cluj. Oferta câștigătoare aparține însă unei asocieri italiano-franceze, din care face parte și o altă firmă românească, se pare contribuitoare la realizarea Caietului de sacini^[1].

Fiind o investiție complexă, cu mare impact asupra calității vieții și activității clujenilor, a mediului de afaceri din municipiul nostru, realizarea Metroului aici a generat dezbateri ample referitoare la necesitatea și sustenabilitatea financiară a acestuia. Să ne amintim că nu demult, în 2018, primarul în funcție spunea, aproximativ următoarele:

(1) din studiile de trafic rezultă că trebuie gândită o soluție supraterană sau subterană, amândouă nu pot fi;

(2) din nefericire soluția ideală a metroului nu este sustenabilă, ca dimensiune și populația de 500.000 de locuitori, a orașului, costul estimat al investiției fiind de 5 miliarde de euro, pentru o magistrală între Centrul Vivo (Polus) și Aeroport; aceasta în condițiile în care, pentru exercițiul financiar 2014-2020 bugetul total al Primăriei Cluj-Napoca, cel puțin la nivelul lui 2018, era doar o mică fracțiune din această sumă (bugetul Primăriei avansat de edil era aproximativ de 200 milioane de euro);

(3) soluția supraterană ar putea consta într-un tren suspendat sau a unei linii de monorail, de-a lungul Someșului Mic, costul acesteia fiind de câteva sute de milioane de euro – (în jur de 500, spunea edilul în același interviu); (4) o soluție de tranzitare subterană a Clujului, cel puțin între zona Clinicilor și Prefectură ar fi costat, la nivelul anului 2018, între 200 milioane de euro și 400 milioane de euro^[2].

În prezent însă, valoarea estimată, pentru realizarea unei magistrale de Metrou în Cluj-Napoca, având 15 stații și 16 Km, este de 1 miliard de euro. La aceasta, s-ar adăuga un tren metropolitan pentru realizarea căruia se estimează un necesar de 75 de milioane de euro^[3].

Continue reading „Daniela GÎFU: JURNAL ELECTORAL (7) – DACĂ BUCUREȘTIUL POATE, CLUJUL DE CE NU POATE?” →

Eleonora SCHIPOR: Aşa e datina la noi

Cupca, este un sat vechi, având frumoase tradiţii şi datini populare. Dacă în localităţile vecine, odată cu trecerea anilor, multe din obiceiurile strămoşeşti au fost date uitării, la noi ele s-au păstrat foarte bine. S-au păstrat, nu şi-au perdut coloritul naţional şi, în ciuda vremurilor de grea cumpănă pentru noi, ( am în vedere perioada ateistă) au rezistrat la toate.

Dacă ar fi cazul s-o luăm de la început, aş începe de la sărbătorile de iarnă, care poposesc odată cu sosirea unui nou an în viaţa noastră . De Anul Nou şi de sf. Vasile aici, la Cupca, o ceată de băieţi organizează Malanca. Din ea fac parte vre-o 15-16 persoane în frunte cu o calfă, care păşeşte pragul casei înconjurat de soli turceşti, crâşmăriţe, mireasă, moşnegi şi alte personaje, având fiecare masca pregătită cu multă migală. Hainele soldăţeşti le sunt doldoră de salbe vechi, fir strălucitor, oglinjoare, cusături frumoase.

De obicei, în timpul acestor două sărbători ei merg pe la toate casele unde sunt fete mari, colindă, cântă, dansează. .

De Crăciun se colindă tocmai trei zile la rând, umblă copii, merg şi cei în vârstă. Colindele se deosebesc de cele din alte sate, fiind monotone, domoale, foarte lungi.

Paştele – sărbătoare învierii Domnului – este sărbătoit pretutindeni cu ouă roşii, cozonaci, cum e datina la creştini. Cândva în satele cu populaţie română a existat frumosul obicei de a organiza toaca. Cu părere de rău, el a fost dat uitării. La Cupca, însă, această datină se păstrează. A treia zi după Paşti femei, copii, bărbaţi, fete şi flăcăi, întru-n cuvânt, cine doreşte, se adună în faţa bisericii. Vin încoace îmbrăcaţi în haine de sărbătoare, de cele mai multe ori naţionale, cu trăistuţe ţesute sau cusute cu flori, pline cu ouă, şi ciocnesc între ei. Râd, glumesc, schimbă o vorbă-două şi sunt bucuroşi că au venit la toacăși că au ajuns cu bine la cea mai frumoasă sărbătoare a creștinilor.

De Sf. Gheorghe, ca şi peste tot, se pun brăzdiţe cu crenguţe de răchită, ce se păstreză pe stâlpii porţilor, pe treptele casei, în grădină timp de o săptămână. Şi dacă brăzdiţele nu se pun şi în case, atunci teiul de la Duminica Mare este adus şi în casa mare, este bătut în cue sau fixat pe la porţi, uşi ș.a.m.d. De fapt această tradiţie creştină este păstrată cu sfinţenie peste tot, iar la Cupca îndeosebi.

Hramul bisericii şi al satului are loc la Cupca de două ori pe an – de sfinții Constantin şi Elena şi la ziua Arhanghelilor Mihail și Gavriil. Adică primăvară şi toamna. În aceste zile se fac slujbe la biserică, unde se adună multă lume. E slujba sfântă de hram. Iar jocul pe toloacă se organizează, fie în aceeași zi, fie duminica după trecerea sărbătorii. Este un obicei frumos aici, ca şi pretutindeni, de a pofti acasă în ospeţie, fie pe rudele și prietenii din acelaşi sat, fie pe cei de mai departe. Se pregăteşte masă de sărbătoare cu colaci şi învârtite, cu sarmale, răcituri, cuorbă, salături, plăcinte, dulciuri şi alte bucate naţionale gustoase, de la care îţi lasă gura apă. Pe urmă se veselesc, lumea se plimbă, discută, după cum e datina.

Se păstrează cu sfinţenie posturile din cursul anului în număr de patru, mai ales postul cel mare al Paştelui. Printre oamenii bătrâni, precum şi printre cei mai tineri, sunt mulţi care nu mănâncă bucate de frupt, adică carne, lapte, ouă şi toate cele ce se pregătesc din ele. Miercurea şi vinerea, care sunt zile de post, le ţin mulţi, arătând astfel încă odată că sunt creştini adevărați. La biserică vine multe lume, frumos îmbrăcată, curată la suflet, cu gânduri bune. Tradiţiile şi datinile străbune sunt o comoară de nepreţuit a neamului nostru. De aceea trebuie să le păstrăm, să le readucem la viaţă, să nu le dăm uitării. Numai atunci ne vom simţi bogaţi şi satisfăcuţi sufletește când vom păstra cu sfințenie limba, credința, portul, tradiţiile, obiceiurile noastre.

De fapt, şi în concertele de astăzi predomină folclorul, tot ce a ieşit din sânul poporului e sfânt.

Ne mândrim cu-a noastre datini,

Le păstrăm ca pe-o comoară.

–––––––––

Eleonora Schipor,

Cupca, Ucraina, septembrie 2020

Eleonora SCHIPOR: Se duc poeții…

IN MEMORIAM MIRCEA LUTIC

Se duc pe drumul neîntoarcerii tot mai mulți oameni talentați.

Nordul Bucovinei a mai pierdut pe unul din cei mai cunoscuți și de valoare poeți ce i-a avut. A plecat spre un alt tărâm poetul, traducătoru, ziaristul Mircea Lutic.

În luna mai anul curent a împlinit frumoasa vârstă de 81 de ani. Avea încă multe planuri, idei, dorințe… dar, s-au spulberat toate.

Mircea Lutic a fost mulți ani secretar responsabil la primul ziar românesc din regiunea Cernăuți „Zorile Bucovinei”. Paralel cu munca de ziarist a tradus din alte limbi versuri și proză, a scris și publicat poezii. S-a învrednicit de multe titluri, Laureat a mai multor premii literare de valoare, membru al Uniunii scriitorilor din Ucraina, Moldova și România, Cetățean de Onoare al Continue reading „Eleonora SCHIPOR: Se duc poeții…” →

Victor ROȘIANU: Schimb de experiență între filialele Cluj și Iași Nord-Este ale Ligii Scriitorilor

Duminică, 20 septembrie a.c, ora 9. are loc la Cinematograful “Mărăști”din Cluj-Napoca schimbul de experiență dintre cele două filiale ale Ligii Scriitorilor Români.

În cadrul manifestării, coordonată de Al.Florin Țene, președintele național al Ligii Scriitorilor, vor lansa cărți scriitorii Dan Teodorescu, Gavril Moisa, Corina Matei Gherman, dr.Ionuț Țene, Lucia Elena Lodusteanu etc.

Din echipa oaspeților vor participa: Dan Teodorescu – președintele Filialei Nord-Est Iași, Ilie Serediuc – vicepresedinte, Corina Matei-Gherman – secretar general, Maria Lupu, Anastasia Gârneață, Ioan Hodaș, Silvia Hodaș, Romeo Romila,Ioan Vârlan (sef de comisie foto-video), și parteneri permanenti, care vin și ajută filiala ieșeană la evenimentele pe care le organizează: Ioan Mugurel Sasu (scriitor, membru UZPR, din Vama – Suceava), Mihaela Berari (pictor), Maria Teodorescu (inginer chimist), Emilian Frăsinescu (inginer mecanic), Brândușa Frâsinescu (inginer chimist) și Carmen Elena Dobru (medic).

De la filiala Cluj a Ligii Scriitorilor vor participa, Al.Florin Țene, Gavril Moisa, secretar general, dr.Ionuț Țene, vicepreședinte, șef birou învățământ, cultură, religie din partea Primăriei Cluj-Napoca, Iulian Patca, președintele filialei Cluj al Ligii Scriitorilor, Lucia Elena Locusteanu, Antonia Bodea, Liliana Derevici, Maria Someșan, Ruxandra Benea etc.

După această acțiune colegii ieșeni vor vizita obiectivele turistice, culturale și muzeistice din oraș, inclusiv Mănăstirea Nicula.

––––––––

Victor Roșianu

Cluj-Napoca, septembrie 2020

Daniela GÎFU: JURNAL ELECTORAL (6) – SĂ-I REDĂM CLUJULUI IDENTITATEA CASEI DE CULTURĂ!

„Famam multi curant pauci conscienciam”. (Mulți se îngrijesc de faimă, puțini de conștiință.)

Publilio Siro, dramaturg roman

„Podul de piatră s-a dărâmat/ A venit apa și l-a luat/ Vom face altul pe râu în jos/ Altul mai falnic și mai frumos!” (Cântec pentru copii mici și mari)

În săptămâna a doua de campanie electorală mi-am revăzut un fost coleg de serviciu. Sinceră să fiu, aveam să văd un om blazat, umilit prin abandonare, descumpănit de lipsa oricărei urme de considerație pentru întreaga sa activitate depusă la promovarea Cetății. Se poate spune că, în peisajul muzicii corale clujene, acest om de cultură a adus și încă aduce un suflu autentic de noutate, rezultat din simbioza polifoniei cu armonii de răscolitoare expresivitate, în care o vreme fusesem și eu o notă pe portativul coral clujean. De câtva timp, fusese transferat într-un loc deloc potrivit pregătirii și experienței sale. I-am propus o revedere față-n față, fiind practic vecini.

Privindu-i chipul maturizat nedrept de întâmplările profesionale din ultima vreme, am simțit aceeași emoție cu care mă primise în urmă cu 21 de ani, când am trecut pragul Casei Municipale de Cultură din Cluj-Napoca, ulterior devenită Casa de Cultură a muncipiului Cluj-Napoca.

Acum nu mai e nimic! Ca să fim mai exacți, acum totul e împrăștiat! Îi regăsești pe foștii angajați, câțiva aflați în prag de pensionare, la Clubul Pensionarilor din Mărăști, la Turnul Croitorilor și la instituția care practic a absorbit-o, numită Casino Centru de Cultură Urbană. Vestigiile existenței ei dăinuie doar pe site-ul Primăriei sub forma descrierii și ale enumerării trecutelor activități ale instituției.

Da, dragi clujeni!, vorbesc despre instituția unde puteai participa gratuit la seri de filme de artă, concerte corale, spectacole de teatru de păpuși și spectacole de teatru pentru și cu liceeni, concerte de jazz, întâlniri tematice cu personalități clujene, diverse festivaluri, multe cercuri – Cercul de arte platice, Cercul de artă fotografică, Cercul de esperanto -, târguri de oferte de educație… Doamne, când îmi amintesc ce forfotă era cândva! Așadar, Cluj-Napoca ocupă iarăși un loc fruntaș, de data această în desființarea uneia dintre tradiționalele și reprezentativele instituții pentru promovarea activității culturale de masă.

Ne-am reamintit de începutul meu stângaci de îndrăzneț… Da, am lucrat un deceniu ca referent în această instituție, rol care mi-a deschis ferestre aflate în poziții cheie, de unde am privit cu îndrăzneală. Începutul carierei mele… Am profitat de comunicarea pe Internet, în cel mai „ortodox” mod, drum care mi-a alimentat ambiția. Dialogul pe care l-am purtat cu oameni deosebiți (acum PRIETENI pe viață!), mi-a insuflat suficient carburant spiritual ca să îndrăznesc. Parcursul pe care mi-l pregăteam își avea seva în această instituție privită cu prea puțină socotință de mulți dintre noi.

Continue reading „Daniela GÎFU: JURNAL ELECTORAL (6) – SĂ-I REDĂM CLUJULUI IDENTITATEA CASEI DE CULTURĂ!” →

Ioan-Aurel POP: Principele Constantin Brâncoveanu și trecerea sa prin eternitate

Forumul Național Cultural „Brâncoveniana”, din 12 septembrie 2020, organizat de oameni de bine și animat de istoricii George Coandă și Valentina Vasile, merită numai cuvinte de laudă. Gândurile de pioșenie, ridicate spre ceruri din Palatul Brâncovenesc de la Potlogi, vor ajunge desigur la sufletul lui Constantin Brâncoveanu, ale fiilor Constantin, Ștefan, Radu, Matei, precum și al sfetnicului Ianache, ajunși să fie părtași ai patimilor lui Hristos, încununați cu sacra coroană a muceniciei. Scriu aceste sărace rânduri la îndemnul lui Claudiu Dumitrache, cu regretul de a nu putea fi de față la ceremonii.

Reconstituirile istoriografice nu concordă niciodată pe deplin cu realitățile de la care pornesc, iar acestea din urmă se situează întotdeauna mult prea departe de legendele și miturile pe care le generează și care incită imaginația urmașilor. Această constatare este evident valabilă și relativ ușor de ilustrat în cazul personalității principelui Constantin Brâncoveanu (1688-1714) , stins din această viață prin mijlocirea unui martiriu, cu mai bine de trei secole în urmă și devenit sfânt. Istoricii, după menirea meseriei lor, i-au reconstituit epoca și personalitatea, fiind încă departe de realizarea unei imagini complete a aceea ce a fost atunci. Totuși, această imagine, inițiată la scurt timp după moarte, dar statornicită mai ales în ultimul secol și jumătate, cuprinde cinci fațete ale domniei și personalității domnului român, unele evidențiate mai pregnant, altele doar schițate .

Este vorba mai întâi de sacrificiul domnului (martiriul) în numele credinței și al țării sale . După aproape 26 de ani de domnie, în care a știut adesea să înșele vigilența autorităților otomane și să navigheze învingător printre obstacolele interne și externe, domnul cu cei patru fii și cu sfetnicul însoțitor aveau să se lase sacrificați, la 15 august 1714, refuzând salvarea prin abdicarea de la legea românească și credința creștină. Acest sacrificiu sau martiriu în numele valorilor morale și religioase supreme a fost perceput aproape instantaneu ca unul deopotrivă personal și colectiv. Odată cu trecerea în viața eternă a domnului și a familiei sale, era salvată, prin calitatea lui Constantin Brâncoveanu de conducător suprem al Țării Românești, întreaga națiune română, care repudia supunerea în favoarea libertății și umilirea în favoarea demnității. Derularea martiriului în ziua Adormirii Maicii Domnului a sporit taina sacrificiului în numele poporului său – precum făcuse odinioară Mântuitorul vegheat de Sfânta Maria – incitând imaginația populară și dând frâu liber legendei.

O altă latură care a trezit atenția istoricilor a fost politica externă a domnului, calitatea sa de diplomat, de negociator pe nisipuri mișcătoare, într-o perioadă de redimensionare a continentului . Istoricii vorbesc – cu referire la cumpăna secolelor al XVII-lea și al XVIII-lea – ca despre o epocă de „criză a conștiinței europene” , pricinuită de „trecerea de la mica la marea Europă” . După căderea Constantinopolului sub otomani (1453), era tot mai evident că modelul european de civilizație biruitor era cel occidental (catolic și protestant, concurențial, activ, eficient), în condițiile în care modelul răsăritean (ortodox, contemplativ, defensiv, fatalist) intrase în disoluție și restructurare, sub semnul Islamului. Eșecul celui de-al doilea asediu otoman al Vienei (1683) declanșează prin Reconquista expansiunea spre est a modelului occidental, cu tendința de a cuprinde sub semnul modernizator al acestuia și Țările Române. În paralel, modernizarea după tipicul occidental era inițiată și în Rusia lui Petru cel Mare, prin reformele introduse de către acest suveran.

Astfel, Constantin Brâncoveanu ajunsese să domnească atunci când imperiul sultanilor (căreia Țara Românească autonomă îi era supusă prin relații sui generis de vasalitate) intrase în declin (Dimitrie Cantemir avea să scrie atunci chiar „istoria creșterii și descreșterii Imperiului Otoman”), pe fondul sporirii forței împăraților romano-germani din Casa de Habsburg și a autorității Rusiei petrine, conduse și ea de un lider (țar) recunoscut de Occident drept împărat. Până la urmă, după cum a perceput din prima clipă Constantin Brâncoveanu, nici slăbiciunea otomanilor și nici avântul recuperator al puterilor creștine dinspre nord-vest și, respectiv, nord-est nu erau atât de ample în realitate încât să justifice și să determine atunci o schimbare radicală a statutului Țărilor Române. Astfel, Brâncoveanu a fost nevoit și capabil să ducă – după formularea plastică a lui Nicolae Iorga – „o politică de continuă observație” , în cadrul existent, neacceptând să devină supusul nimănui. Domnul a oscilat în politica sa externă nu din lipsă de fermitate, ci din realism, adaptându-se rapid meandrelor făcute continuu de marile puteri.

Brâncoveanu a fost portretizat de istorici și ca reformator, ca un prevestitor al politicii de reforme (mai ales fiscale), pe care aveau s-o practice succesorii săi. Dările au fost strânse, în general, de la populație în chip eficient, încât visteria domnului și statului (încă cele două se confundau în mare parte) a fost și a trebuit să fie mereu plină . Domnul era caracterizat ca unul care „știe să tundă oaia până la piele fără ca aceasta să țipe”. Această abilitate, dublată de bogăția personală moștenită și dobândită, ca și de plasarea veniturilor sale bănești în locurile cele mai sigure (la Viena sau la Veneția) i-au adus faima de om foarte bogat, fiind supranumit „prințul de aur”. Cu ajutorul numeroaselor sale pungi cu galbeni (date mai ales sultanului și înalților demnitari otomani), principele român a dobândit succese diplomatice notabile, ajungând să răspundă de soarta țării peste un sfert de secol. Pretinzând descendența din neamul Cantacuzinilor (de spiță imperială bizantină) și al Basarabilor (dinastia fondatoare a Țării Românești) și avându-l drept model pe Sfântul Împărat Constantin – fondatorul Noii Rome – principele român și-a purtat cu fast aproape imperial rangul, pe linia „Bizanțului după Bizanț”, fiind unul dintre cei mai mari ctitori și patroni culturali din istoria românilor . A protejat biserica ortodoxă și cultura bisericească și laică, stimulând școala și tiparul, pictura și arhitectura, artele minore. Mitropoliții Țării Românești se intitulau și atunci – conform tradiției din secolul al XIV-lea – „exarhi ai Laturilor”, așa cum făcea pe la 1700 Teodosie, originar din Transilvania, din Veștemul Sibiului, ilustrând vechiul patronaj pe care întâi-stătătorii de la Argeș (mutați apoi Târgoviște și București) îl dobândiseră de la Constantinopol asupra ortodocșilor din Ungaria și țările supuse coroanei ungare.

Continue reading „Ioan-Aurel POP: Principele Constantin Brâncoveanu și trecerea sa prin eternitate” →

Daniela GÎFU: JURNAL ELECTORAL (5) – PÂNĂ LA URMĂ CE PRESUPUNE O ENTITATE INTELIGENTĂ?

„Omul înţelept nu-şi calculează şansele. El îşi fixează ţelul şi apoi îl atinge” (Lao Tse)

„Inteligența nu înseamnă să nu faci greşeli, ci să vezi repede cum poţi să le îndrepţi” (Berlot Brecht)

De când am acceptat să intru în această competiție electorală, au venit val vârtej peste mine zeci de întrebări cu privire la ce aș face dacă aș fi Primarul unui municipiu care a început să absoarbă tineri din toate regiunile țării. În calitate și de cadru universitar, am întâlnit, nu de puține ori, pe fondul unui vocabular îmbogățit cu regionalisme transilvănene, studenți înregimentați la Universitatea ieșeană, încântați și curioși, dintre care mulți aleg să piardă un an, dacă nu reușesc să se transfere în timpul anului universitar, și să migreze în anul următor în fosta capitală a Transilvaniei. Acest magnetism pe care-l are Clujul l-am resimițit și eu în urmă cu 23 de ani. De atunci, firește, acest aspect nu-l spun studenților, a trebuit să mă adaptez permanent și, credeți-mă!, nu e deloc ușor. Fiindcă Clujul nu înseamnă doar UNTOLD și TIFF. Clujul e un oraș cosmopolit care solicită un efort considerabil ca să poți trăi onorabil în el.

E drept, are și o poziție geografică motivantă, clima e mai blândă, oamenii mai cumpătați… De ce nu înțelegem că e vremea să ne „înfuriem” responsabil cu privire la dezvoltarea infrastructurii pe întreg teritoriul României? Mă gândesc la Tunisia, pe care am vizitat-o în urmă cu 10 ani, care într-un număr mic de ani a reușit să construiască – nota bene: cu forțe proprii și la o calitate perfectă – peste 500 km de autostradă, ceea ce înseamnă atragerea de investitori și un turism de invidiat.

DA, Clujul are potențial să devină un oraș inteligent (Engl. smart city) într-un timp oarecum motivant chiar și pentru seniori. Apare însă marele DAR… și nu e substantivul comun, ci conjuncția care atrage după sine revoltă…

Zilele trecute m-am plimbat (prin Cluj, desigur!) pe atât de promovata stradă inteligentă Molnar Piuariu, fiind foarte aproape de zona în care locuiesc. Mărturisesc faptul că am rămas dezamăgită. Am lucrat mult cu studenții mei la implementarea unor tehnologii care să dezvolte componenta inteligentă asupra unei entități, fie că e casă (Engl. smart house), sau muzeu (Engl. smart museum), sau stradă (Engl. smart street), sau oraș (Engl. smart city)… Iar ceea ce e acum acolo, e încă departe de a răspunde acestui deziderat.

În zilele noastre, evoluția tehnologiei este crucială pentru noi din varii motive, dar ea necesită timp și instruire. Vorbim, în fond, de realitatea augmentată (RA) care ocupă un loc de top în lista celor mai atractive tehnologii utilizate atât în industria jocurilor, cât și pentru aplicații care se bazează pe conceptul de software educațional aplicat, spre exemplu, în patrimoniul cultural. Câți dintre noi știu cine a fost Ioan Piuariu-Molnar?

Continue reading „Daniela GÎFU: JURNAL ELECTORAL (5) – PÂNĂ LA URMĂ CE PRESUPUNE O ENTITATE INTELIGENTĂ?” →

Valeriu DULGHERU: BARDUL DE LA UNGHENI VICTOR COBZAC LA 70 DE ANI

„Mulți chemați, dar puțini aleși” (Vlahuță)

Pictorul, sculptorul, graficianul, poetul şi fotograful Victor Cobzac a împlinit onorabila vârstă de 70 de ani, părăsind clubul sexagenarilor. Dar, conform propriei numerologii, că după atingerea vârstei de 50 de an începe numărătoarea inversă, Maestrul are doar 30 de ani. La 6 septembrie, într-o zi de miercuri de toamnă, pe 6 septembrie 1950 în familia Cobzac s-a născut un băiețel, dându-i numele de Victor, adică biruitor. Era o perioadă grea de după război, după cumplita foamete, perioada deportărilor florii națiunii în înghețurile veșnice ale Siberiei. Era perioada când orășelul de hotar Ungheni era „eliberat” de ceferiști, în locul cărora erau aduși „zheleznodorozhniki”de nădejde din fundurile Rusiei.

Ungheni a fost orășelul copilăriei tânărului Victor, orășelul, din care a pornit pe drumul întortocheat al vieții. Studiile artistice şi le începe în a.1971 la Şcoala Republicană de Arte Plastice „I. Repin” din Chişinău, astăzi Colegiul de Arte Plastice „Alexandru Plămădeală”. Îndrăgostit de artă își continuă studiile la cunoscutul Institut de Stat de Arte Plastice „V. Surikov” din Moscova (1981), unde studiază pictura de şevalet, grafica de carte, sculptura camerală şi fotografia. Alături de Efim Tarlapan, Vali Boghean, Vasile Șoimaru ș.a. se află între cele 70 de personalități ale orașului și raionului Ungheni.

Victor Cobzac a îmbinat în permanență activitatea de creaţie cu cea didactică. În perioada 1987-1988, a exercitat funcţia de director la Liceul „I. Vieru”. Între anii 1991 şi 1999 a fost profesor de artă plastică la Liceul Academic Româno-Englez „M. Eliade” din Chişinău. Între 1998 şi 1999, a predat arta plastică la Şcoala privată de Management şi Limbi Moderne din Capitală, unde a predat pictura, desenul şi compoziţia. Din a. 2000 până în prezent este conferențiar la Universitatea Tehnică a Moldovei, punând umărul la formarea și promovarea tinerelor ingineri designeri.

Continue reading „Valeriu DULGHERU: BARDUL DE LA UNGHENI VICTOR COBZAC LA 70 DE ANI” →

Paul LEIBOVICI: Memoria nu uită! Societatea nu iartă

5 Septembrie 2019 –Helicoptere israeliene și germane au zburat peste monumentul ridicat în Germania în memoria sportivilor israelieni –la OLIMPIADA INTERNAȚIONALĂ de la MUNCHEN -1972-uciși mișelește de o grupare a teroriștilor arabi intitulată ,,SEPTEMBRIE NEGRU,, La inaugurarea ,,Monumentului,, a participat RUBIN RIVLIN-Președintele Statului ISRAEl cît și reprezentanți ai GERMANIEI. Evenimentul de tristă amintire s-a petrecut în cea de a doua săptămînă a Jocurilor Olimpice-1972. În acea perioadă-Germania era încă împărțită în două state: unul ,,democrat,, sub cîlcîiul comuniștilor și GERMANIA liberă. Evenimentul mîrșav s-a petrecut în cea de a doua săptămînă a desfășurării JOCURILOR-în Satul olimpic unde din păcate, după anchetele desfășurate ,siguranța participanților nu era suficientă.Tragedia acestei olimpiade a amintit pe cea din anul 1936 pe cînd ADOLF HITLER și-a făcut propaganda fascistă în obținerea dictaturii. Filmul documentar realizat ,,O ZI De SEPTEMBRIE,, pune la îndemîna spectatorilor un document istoric, prin care spectatorii din zilele noastre au prilejul de a constata insuficiența măsurilor de securitate abordate de guvernul germaniei libere. ,,SATUL SPORTIVILOR,, respectiv cabanele unde erau găzduiți sportivii israelieni ,nu erau suficient de apărate. Circulația nu era supravegheată ,constatîndu-se lipsa unor gărzi înarmate . Într-un interviu cu ziariștii Sereg Gradarg și Aharon Klein ,relatează în presa vremii- despre ,,insuficienta securitate a dormitoarelor israelienilor;libera trecere,plimbările necontrolate .Cu toate că autoritățile germane au promis ,,securitatea specială,,a israelienilor –aceasta nu a fost îndeplinită. Ziarul,,Der Spiegler,,din 2012 relatează ,,cu trei săptămîni înainte de OLIMPIADA,la Beirut a avut o întîlnire a palestinienilor din gruparea teroristă .Ministerul de externe german a avut la îndemînă toate declarațiile în scris ale teroriștilor palestinieni .Serviciile de securitate de la Munchen avînd informații exacte, puteau lua cele mai stricte măsuri de securitate-ceea ce nu s-a realizat. În seara de 4 septembrie 1972 –la Muchen a avut loc spectacolul ,,VIOLONISTUL De Pe ACOPERIȘ,, în rolul principal actorul israelian Smuel RODENSCKI. Sportivii israelieni au fost printre spectatorii care au aplaudat cu entuziasm.Apoi, s-au întors la cabana rezervată odihnei sportivilor israelieni. Teroriștii din gruparea,,Septembrie negru,,au fost văzuți ca purtători de arme și grenade.Pe data de 5 septembrie 1972 ,după cum se poate vedea în filmul documentar, aceștea au fost observași cum treceau liberi prin satul unde erau cabanele de odihnă –camerele rezervate israelienilor. Primul care și-a dat seama că ceva se petrece în apartamentele respective –a fost IOSEF GUTFROIND- judecător sportiv. Menționez deasemenea pe MOȘE WEINBERG-care s-a luptat cu teroriștii ,ducîndu-i spre alte încăperi,unde nu erau israelieni. Gad Tzalani-a reușit într-o măsură oarecare și după o luptă sîngeroasă –să-i îndepărteze pe teroriști. Deasemenea sportivul Iosef ROMAN –luptător în Războiul de șase zile din 1967,a reușit să-l atace pe unul din banda teroristă,înainte de a fi el însuși grav rănit. Atacul terorist al bandei ,,Septembrie negru,, a avut un final tragic pentru israelieni .9 sportivi din reprezentanța israeliană au fost omorîți :I.GUTFROIND,KAHAT ȘOR-antrenor; AMITZUR ȘAPIRA-tatăl lui Andrei Spitzer; IACOV SCHAPIRA –judecător;Eliezer HOFMAN-în vîrstă de 18 ani;MARK TALBIN; DAVID BERGHER, ZEEV FRIDMAN și ALON DANI-care a sosit în Israel din Uniunea Sovietică cu patru zile înainte de începerea Jocurilor Olimpiadei.Cei 9 sportivi care au fost uciși: Gutfroid,Kahat ȘOR,Amitzur Șapira ,Iacov Springer,Eliezer Halfin,Mark Talbin,David Bergher și Zeev Fridman,Andrei Spitzer. .

Îmi permit, să mă opresc la doi din delegația sportivilor care au reprezentat STATUL ISRAEL: KAHAT ȘOR –originar din Podul Iloaiei –Județul Iași –el a preluat numele de la bunicul său. A fost un sportiv care a practicat mai întîi tenisul,ski și apoi s-a dedicat,,tragerii la țintă,,.Cu timpul a fost calificat ca antrenor al acestui sport,ajungînd de a fi menționat printre sportivii internaționali. Michal-fiica acestuia a declarat,,tata –în plină iarnă cînd era imposibil de a se antrena,aducea sportivii acasă și-i antrena în,,ridicarea de greutăți,,. Întreaga familie a făcut alia în Israel în 1963 Continue reading „Paul LEIBOVICI: Memoria nu uită! Societatea nu iartă” →

Cornel Teodor DURGHEU: Alocuțiune cu ocazia decernării titlului de „Cetățean de Onoare” al orașului Vașcău

Motto:

„Sine ira est studio”

(„Senini si iubitori de aproapele nostru”)

Publius-Cornelius Tacitus

Distinse D-le Primar Ing. Ec. Florin Porge;

Preacucerniti Parinți;

Doamnelor si Domnilor Consilieri ai Primariei Vascau;

Stimat auditoriu:

Astazi 31 August 2020, pentru mine si Familia mea este un moment de viață, de existență social-comunitară, special. Decernarea titlului de „Cetățean de Onoare” a orașului Vașcău, un titlu atribuit pentru intreaga mea activitate professional-artistică, didactică și cultural-patriotică desfășurată pe parcursul a peste cincizeci de ani de muncă și creație, din care o mare parte a acestor ani au fost dedicați, în anii tinereții mele comunității vășcauane și a zonei limitrofe a Crișului Negru Superior.

Aici, în aceasta zonă mirifică au fost puse bazele implinirilor mele artistice superioare prin trudă, sacrificii si datorită influenței spirituale superioare a locului. Comunitatea vășcăuană zonal-istorică conștientizând, este martoră a parcursului greu și sinuos al subsemnatului în drumul catre marile împliniri profesionale și morale realizate în decursul timpului.

Lutul, marmora, metalul și lemnul din zonă, forme de civilizație istorică seculară, au fost materiale generoase, ascultătoare, benefic transformate în mintea şi mâinile mele, sfidând neajunsurile, dar clădind prin implicare, abnegaţie, educaţie şi învăţătură „Castele Spirituale” înălţătoare, în mod special conştiinţei copiiilor din zonă, a elevilor de la școlile – din Vaşcău, Câmp, Câmp Moţi, Vărzari, Cărpinet, Poiana, Sălişte, Leheceni sau Crâștior, Izbuc, Sustiu sau Lunca Vașcăului, finalizând pe o arie mai largă dar profundă cu Șteiul, Câmpani, Băiţa sau oraşul Nucet.

Beneficiară atunci şi astăzi a fost şi populaţia majoră, cu mare folos personal, creând satisfacţii şi realizări de ordin cultural-spiritual neperitoare, spre exemplu descoperirea şi punerea în valoare patrimonială a:

– Statuii Vânătorului de Munte

– Bustul martirului Nicolae Bogdan

– Altarul din Marmora policromă de la Biserică Catolică

– Statuia Fecioarei – fiica sculptorului Daniel Andriţoiu din cimitir

. – Fiinţarea câţiva ani la rând (o iniţiativă personală) a „Cercului de olărit” de la Şcoala Generală Sălişte de Vaşcău – fără a fi remunerat de către cineva – mobilizând cursanţi, viitori tineri olari-ceramiști – pentru a continua tradiţia meşteşugului ceramicii populare în zonă

– Organizarea practicii de vară a unor studenţi a Secţiei de sculptură a Universităţii Naţionale de Artă din Bucureşti în Vaşcău

– Activizarea pentru câţiva ani a unei Secţii Externe de Pedagogia Artei a Facultăţii de Arte Vizuale din Oradea, în spaţiile Liceului Mecanic al orașului Ștei

– Înfiinţarea unor Cercuri Culturale de Creaţie Artistică şi Expoziţii de Artă Plastică cu character itinerant sau permanent, realizarea de Muzee Etno-Folclorice cu mii de piese exponate, şi multe altele.

Cu caracter personal am elaborat în anul 1980 Studiul Metodico-Știintific – Lucrare de Gradul I academic „Valea Crișului Negru Superior – Izvor de inspiraţie pentru tinerii artişti plastici, evaluare pentru Academia de Arte Plastice din Cluj Napoca”. Curicullum Vitae (CV-ul), sta mărturie a acestor realizări şi adevăruri. Continue reading „Cornel Teodor DURGHEU: Alocuțiune cu ocazia decernării titlului de „Cetățean de Onoare” al orașului Vașcău” →