Cristian Gabriel VULPOIU: Rapsodie de vise (poeme)

Pe a zorilor petală izvorul curge-n versuri,
Stele fug dezordonate pe centauri fără șei
Clepsidre dăltuiesc pagode lunii în blestemate geruri
Hipnotică sculptură în agonia unui timp fără chei.

Printr-o ciutură spartă se scurg eternități mate,
Caii infinitului cu potcoave surde pictează ploi
Curcubeie îi împletesc amurguri în culori stigmate
La sânii morganei astăzi sug laptele lunii doi strigoi.

Pășesc tiptil pe lespezi de vise până la catafalcul morții,
Unde bătrânul Babel toarnă sângele solar în calendare
Ceruri atemporale răscolesc nemuriri la poarta sorții
Sub amprenta unor lumi obscure din universuri secundare.

Văd pe tipsia nopții catapeteasma tăcerilor surde,
Conjugate de umbre la timpul amorf pe puntea dintre vise
Pierdute în ploaia de păcate, năluci în alchimii absurde
Pe delirul sacrului neant un petec de azur se zugrăvise.

Mă ascunde de vise printre timise penumbre și oglinzi,
Eu însumi am devenit propria-mi dioramă
Și-mi întreb sinele, ce plenitudini de univers colinzi
Ai avut oare timp să admiri a spiritului panoramă ?

ARPEGII

Sorbind petalele unui timp desfrunzit,
Îmi reazem a mea frunte de o ramură de soare
Lespezi de camee mă poartă spre tronu-ți urzit
Din muguri de lumină ce sparg valul care doare.

Lasă-mă să-ți sărut marea, tu blândul meu poem,
Să-ți pârguiesc neantul în nopțile frivole
Din pergole de stele ciclopii-ți croșetează un totem
Din paradoxuri care te lacrimă-n-tr-ale visului corole.

Afară ninge a vis clepsidra-ntr-o călimară,
Să-ți scriu o carte cu visele în muiate-n jad
Pe amurgul înobilat de noaptea cea amară
O mică răscruce în drumul laptelui lunii către iad.

Continue reading „Cristian Gabriel VULPOIU: Rapsodie de vise (poeme)” →

Mugurel PUȘCAȘ: La aniversară (poeme)

CLEPSIDRA

„… Priviți clepsidra,
Este Timpul,
Curgând prin noi amăgitor,
Nu-l vom putea opri vreodată,
E-al Clipei veșnic călător… ”
( vol. Catarge peste timp, ed. Nico , 2016 )

CEAŢA

Melancolii împovărează gândul,
Pătrund tăcut în mine pas cu pas,
Sufletul plin ce-a dăruit cuvântul,
Simt că e gol, nimic n-a mai rămas.

Cu nostalgia iernii ce se cerne,
Privesc în urmă contemplând uimit,
Am transformat în licăr clipe terne,
Din inimă poeme-am dăruit.

Am creionat cu sânge versuri calde,
Am ridicat statui pe piedestal,
Sonete-n primăveri, în vremuri dalbe,
Au fost alint, învăț, aripi și dar.

O pâclă grea coboară, se-adâncește,
Mă-nvăluie treptat noapte şi zi,
Golul lăuntric imuabil creşte,
Prin neguri veşnice voi pribegi.

Catrenele devin nemărginire,
Un alter-ego construit din vid,
Lumina adumbrește plumburie,
Mă copleșește fad al vremii rid.

Gheare de gheaţă zbuciumul înfige,
Tenebre reci apar fără sfârşit,
Langoarea hibernală mă învinge,
Un înger lăcrimează la zenit.

Primit-am de la El stih de povaţă :
” Ochii tăi verzi sunt raze de Cristos ! „,
Iubito, risipește ceaţa deasă
Cu-al irișilor limpede prinos.

FEMEIA CU ARIPI DE FLUTURE

În buzunarul de la piept
S-a cuibărit lud şi discret,
Un fluturaş mic, voiajor,
În al iubirii colţişor.

Viu colorat, frumos, plăpând,
A poposit la mine-n gând,
Polen de floare-a presărat,
La mine-n suflet din înalt.

Continue reading „Mugurel PUȘCAȘ: La aniversară (poeme)” →

Gheorghe Constantin NISTOROIU: URARE de MOŞ NICOLAE

URARE de MOŞ NICOLAE

Moşul iubit aduce iarăşi daruri dragi

Odraslelor gingaşe ce fug la ciuboţele.

Şoapte şi chicote, îmbujorări de fragi,

Nicolae sfântul e unul din trei Magi,

Iureşul în casă e zbor de rândunele.

Copiii râd şi cântă suava bucurie…

O! Câte steluțe lucesc în ochii lor,

Lacrimi de soare pe chipul Mamelor

Aduc mireasmă vieţii din mirul clipelor,

Edenul se pogoară în Sfânta Românie.

Daruri, colinde, bucurii şi mulţi ani!

În mod expres pentru Nicoleta Nistoroiu,

Nicolae Plopeanu şi Tuturor

purtătorilor sfântului Nume!

+ Sfântului Ierarh Nicolae – Ocrotitorul Familiei creştine

GHEORGHE CONSTANTIN NISTOROIU

6 decembrie 2019

Al. Florin ŢENE: 10 ani de la înființarea Filialei Constanța-Dobrogea a Ligii Scriitorilor Români

Cu ocazia împlinirii a 10 ani de activitate, Filiala Ligii Scriitorilor Români Constanța-Dobrogea este recompensată cu Diplome și medalia Virtutea Literară

În luna noiembrie, anul acesta, se împlinesc 10 ani de la înființarea Filialei Ligii Scriitorilor Români, În această perioadă membri acestei filiale au organizat multiple activități în slujba culturii, Limbii și Literaturii Române.

Având ca președinte pe scriitorul Alexandru Birou, alături fiind talentata scriitoare Vasilica Mitrea, această filială, împreună cu toți membri, au lansat cărți, au organizat excursii tematice, recitaluri de poezie și spectacole de muzică și poezie.

Cu ocazia sărbătoriri a 10 ani de la înființare, Filiala Dobrogea-Constanța va organiza o amplă manifestare culturală, în cadrul căreia Conducerea Ligii Scriitorilor Români va înmâna Medalia VIRTUTEA LITERARĂ domnului Alexandru Birou, președintele filialei, doamnei Vasilica Mitrea i se va înmâna DIPLOMA VIRTUTEA LITERARĂ, iar revistei DOBROGEA CULTURALĂ și colectivului de redacție vor primii DIPLOMA DE EXCELENȚĂ.

Dorim tuturor membrilor Filialei Constanța-Dobrogea, sănătate, inspirație și spor în activitatea acestora în slujba culturii române.

Președinte național al Ligi Scriitorilor

Al.Florin Țene

Gabriela RAUCĂ: Aniversară

Aniversară

(Cu prietenie, Mioarei Hususan)

La tine-n casă-i sărbătoare:

Juma’ de veac ai împlinit.

Dar, să vedem, în lumea mare

Ce se-ntâmpla, când ai venit.

Sosisei, la maternitate

Sau te nășteai la tine-acasă

Când eu, de-o lună jumătate,

Intrasem în a doua clasă.

Un Rai era, întreg Pământul,

C-o omenire mult mai bună

Și tot atunci și-au luat avântul

De s-au urcat până la Lună.

Iar patru genii muzicale,

Cu breton și talent divin,

Creau cântece colosale,

Despre un galben submarin.

Evenimente de renume,

Am strâns în versurile mele,

Dar și venirea ta pe lume,

Știu, că e unul dintre ele.

Tu le-ai făcut o bucurie

Părinților, când te-ai născut,

Și mi-o transmiți, acum, și mie.

Mă bucur că te-am cunoscut!

—————————

Gabriela RAUCĂ

3 noiembrie 2019

Revista Logos și Agape

Marin BEȘCUCĂ: 27 de octombrie

… mi-am dorit să zmulg, de printre INEPŢII,
părţi de idee,
filosofii!
… eu,
neandertalianul, cu sevă ce-şi
are izvorul în mai jos de aalenian,
şi-mi rezem fruntea de neant, nealiniatul
de-şi spală faţa sub prima rază cu rouă din nebuliu,
necesarmente – apt necombatant!
ataşat necondiţionat şi neconvenţional
principiului că mai întâi s-a fost cuvântul,
şi detaşat de cel al necrofobiei,
crucificat între necromanţie – nectic şi nedefinit,
nedemn şi nedeterminal,
supus la nediseminare,
neesenţial poate, dar condamnat la nefalism,
fatalmente nefavorabil timpului meu,
nefericit căutător prin nefelomanţie,
torturat între tiflă şi neflă,
obscur negator al neglijabilului,
eu, care am făcut punctul neinflamabil
şi din virgulă luptătoare de nemeice,
absent nemotivat la cursul de neoanarhism,
dar premiat la neobaroc,
cu pieptul dezgolit în faţa
plutoanelor neocolonialiste,
ars cu fierul comuniştilor până la a
nu mă spăla 777 de karme,
întors din drum de neodarwinişti
şi împirostrit în lumea fluturilor,
iată-mă la neogeneză …
am semne că am trecut prin neoglaciaţiune,
sunt ceva schimbări morfofonetice prin arealul
în care am fost mai mult împins decât chemat,
dar mi-au crescut aripile …
tentaculele îmi amintesc tehnica simţurilor
şi mă strădui spre neoimpresionism,
rima am lăsat-o în poalele cometei
şi mai ştiu distanţa dintre neolitic şi neologic,
sut totuşi un maniac fără de scrupule!
lovesc ţărâna cu copita călcâiului
şi simt cum se crapă oglinda neomalthusianismului,
altarul neomorfismului ţine în subţioară
memoria cristalelor de apă îngheţată,
şi ştiu, de aici,
cu preciziune!
şi data şi locul unde şi când m-am născut,
codul numeric are doar 13 cifre, şi nu-mi
este îndeajuns să-mi păstrez numele
scrijelit pe dosul aripilor,
ceva miroase scolastic,
poate chiar a neotomism,
şi eu,
eu …
carele m-am fost materialist,
na!
m-a răstălmăcit cuvântul
şi m-am convertit la versul alb,
ceea ce mă ajută în metamorfoză:
alt om după un pahar – alt om după nefalism
şi nu ştiu care fel de om dacă sorb din nepentis …
(deschid paranteza:
băutură magică în contra tristeţii!)
hmm…
cum să arăt eu fără trist ?!
un abur de neptuniu
îmi ţese o nimfă dintre cele 50 de nereide,
iar celelalte 49 îmi fac cer din groapa marianelor,
pare că mi s-ar înmâna buletinul de nestor,
dar, fără de vlagă,
arpile mi le-am scăpat exact între petalele de orhidee…
poftim, filosofie!

Mărțișor și Marin,
din poale de DILIMANDJARO
versuri din volumul în dezvoltare:
TITANIA – Poema Curcubeului de BACĂU

27 octombrie 2019

Marin BEȘCUCĂ: Orologiu pentru Gabriela

OROLOGIU PENTRU GABRIELA

…cât departe pare timpul
în care ne-o gândim pe Gabriela…
ne stăruim să păstrăm geometria clipei neatinsă,
marginile desenului cu care i ne configurăm chipu-i,
este Lumina ceea…
din biserica lui Elidor,
când ne țineau lumânările împreunării
din Poala lui DUMNEZEU,
părea parte de scânteie
venită să adauge aur
în aura care urma să ne definească UNULne,
totul era atât de condensat,
keopsian aș putea spune!
unde misterul încă nu este întrutotul relevant,
cine om fiind să vorbescă nisipurile pustiei bob cu bob!?
așa ochii ei,
care se dădeau primenire
liturghiei din semnele căreia zideam Calea,
Gabriela!
armonia zidurilor dădea poezia
pe care ne mișcam privindu-i pasul
din laterala Mneriului,
și el vrăjit!
să nu piardă nimic
din surprinderea la care ne eram cu toții martor și parte,
iar când Elidor foșnea de-a dreptul
neliniștile Luminii căzute ca o orbire
care să ne facă să nu uităm ziua…
Duminica Domnului, din 18 a lui august, 2019!
totul se înrâurea din chipul ei alcătuind primenitul miresii,
și toate se adunau într-un joc de creion,
dincolo de versul care doar pe buze ni se scălda,
pastelul împletea sticlirile
când Nașa punea cununa lui Mărțișor,
și câtă poezie momentul ce se-mprumuta altui moment,
altui moment,
altoi din timp peste timp…
azi gândul nostru împreunat i-am dezlipit din depărtare
Ceasul venirii pe lume
și pare că timpul tot s-a adunat în clipă,
Gabriela vine-acum din Orologiu,
pumn de patru să ne fie gândul…

17 de octombrie

La mulți ani, Gabriela Victoria MNERIE!

…știi tu ce gust are lacrima?
iată ce frământ și cât frământ, că de stai în cotul privirii,
sigur pinealul sare la bătaie…
el știe cel mai bine cum se subîmpart treburile și lucrările
cu memoria,
chiar de ne-am rezuma la apă,
dar nu vreau rezumare!
stă în firea omului să scarpine timpul și trecerile,
în căutarea de adevăruri…
știi tu ce gust are lacrima?
părea că și DILIMANDJARO îmi pune întrebarea,
mai ales că el era jupuit de cosițele-i lan de porumb
iar combinele nu iertau nimic în sarabanda lor…
era o luptă dincoace de George,
iar întrebarea retorică a așteptului duce spre…
și George nu mai vine…!
timpul știe acest aștept pe de rost,
dar în lectura autorului,
totul are un mistic aparte… 666 ori 777, ori 888, ori
când bat clopotele, de ce bat, și de ce lacrima are și sare…
dar în sare sfârâie memoria!
gustul lacrimei păstrează numele celui care care
ți-a provocat-o, păstrează-i chip…
iar prelinsul, deși mereu același, are osebirea
între durere și bucurie…
plâng de bucurie!
tăciunii durerii s-au băgat sub pleoapă, de rușine!
ei mă copleșiseră atâta vreme,
iar când îndoiala prindea și asemănare,
numaidecât lacrima!
ea, chiar ea, venea să-mi scalde ascunsurile sufletului,
iar sufletul,
de ce să vă ascund?
mereu a fost în tagma cumsecade,
mdeh!
cum să spun…
cum să spun!?
biet om am descoperit faliile separate ale eului:
păcătosul, nebunul, și poetul…
Poetul era decisiv în marile momente ale oniricului,
dar acum eram călare pe Vis!
trebuia să aștept deszăpezirea marilor încleștări…
curg sloiuri!
pleoapa,
așa, de-al dracului,
să-mi vadă schima colțului de gură,
însă azi, pe seară, după ce dădusem ochiul cu Elidor,
am intrat cu capul în spinii amurgului,
dând de Marius Cel Vlăsceanu!
care mă prezenta peste cărțile mele,
Continue reading „Marin BEȘCUCĂ: Orologiu pentru Gabriela” →

4 generații alături de Mnerie Drăghina (,,Babo”) !

4 generații alături de Mnerie Drăghina (,,Babo”) !

Ce dulce-i cuvântul, MAMĂ

când te privești tăcut

în oglinda vremii

la vremurile de demult…

Și cei dragi, în jurul mamei

țes din dragoste și dor

chipuri, zâmbete încununate,

parte din destinul lor.

Draga voastră mamă,

pentru voi, este ICOANĂ!

Să-i de bunul Dumnezeu

Multă sănătate,

zile luminate,

iubiri s-o înconjoare…

Un arbore bine înfipt

cu sevă ca nectarul

este rod al dragostei dintre părinți

de la Dumnezeu tot darul.

Iar voi, dragii mei,

iubiți ICOANA VIE

cu pace și armonie

căci Doamne, bine este să ai părinți.

La mulți ani, Mnerie Drăghina (,,Babo”) !

–––––––-

Mariana Gurza

14 octombrie 2014

Viorel Birtu PÎRĂIANU: Pescărușul

Pescărușul

Marianei Gurza

ești bulgăre de humă milenară

în ceața deasă

la margine de lume

acolo, într-o zare

departe-departe de mare

știi, pescărușii se întorc pe țărm

numai de drag, cu tainic dor în al lor zbor

pășești prin bezna stelară

cu ochii obosiți de căutări

cauți ceva

e vis sau nu

lumina din urmă

pierdută într-o umbră

de timp, de spațiu

de gând nepătruns,

de unii ascuns tu plângi pe o potecă

ruptă din Calea Lactee

lacrimile nu pot risipi ceața din jur

ești o scânteie

ce arde în negura lumii

între pleoapele arse ale sufletului

în țipătul pământului și șuieratul vântului

nu aștepți nimic, departe de casă

de viață, de toate

doar scrii și scrii

pe țărmuri de suflet

cu iubire, speranță și dor

tu ești pescărușul

ce plânge pe aripa timpului

între cer și pământ

———————————–

Viorel Birtu PÎRĂIANU

Constanța

2 octombrie 2019

Marin BEȘCUCĂ: Hronic în Logos și Bucurie în Agape

HRONIC ÎN LOGOS ȘI BUCURIE ÎN AGAPE

Marianei Gurza

…m-au trezit mai întâi zorii care făceau larma imposibilă,
apoi,
până ce ochiul a trecut valea lacrimei,
vaierul Soarelui venea ca o spăimire…
dar cum pe aici nu sunt lupi, am zis… nici nu știu ce,
DILIMANDJARO era o flacără-n totu-i!
văpaia se înnoda de cer și parcă
nămiaz și amurg coborau mână-n mână,
ferit cumva,
să nu afle miezul din noapte, că Orologiul…
dar Orologiu chiar era!
și el aprinsese focul de spirit din care scânteia,
cine?
Logos&Agape!
pentru cine nu știe,
dar care-ndrăznească spuie că nu știe de Logos și Agape?
aici s-au adunat să spumege dimpreună,
spirite de prin te miri unde,
poezia găsindu-și cu adevătat tărâmul vieții fără de moarte,
„mioarele metaforei” păscând liber otava veșniciei
și sorbind apa vie…
rezemat în toiagul căutător de nestemate,
Păstorul!
de treci codri…
pare că aud Eminul,
și treceam codrii!
să descopăr Păstorul în Mariana GURZA,
chiar ea un nestemat al versului cu care
a reușit să dea ochiului din ceafă FÂNTÂNA,
că de nu Fântână,
atunci ce, Logos&Agape!?
aici, vă spun,
vin,
să-și spuie!
culegătorii de muze poveștile miruite cu polenul clipei de har,
harul fiind întinderea care să ne cuprindă
și chiar ne cuprinde pe atâția care cerem,
nu găzduire Marianei GURZA,
cât Poarta de Trecere…
nu mai pomenim tărâmurile din moment ce
sufletele aduc atâta tainic să se dezvăluie lumii
și să se descalece prezentului…
Logos&Agape?
iată strigătul!
un strigăt menit să adune atâtea nume
din toate unghiurile diamantului minții,
ispre!
să depună mirabilul care să se merite trecut în Dincolo…
nu-i este oricui îndemâna,
dar Păstorul Mariana GURZA a știut unde să bată,
prin simplitate și blândețe,
și nu surlele și trâmbițele care să stâlcească…
aici vatra a fost mereu încinsă,
mirosul de pâine caldă ne-a păstrat în curăție
legătura cu timpul care s-a fost,
de acolo rădăcinile au dus seva ramului,
și mugurele a împrăștiat primăvara-primăvară
peste GRĂDINA MAICII DOMNULUI,
Logos&Agape!
tu, soră și tu, frate de limbă română,
vin să te-adape!

—————————-

Marin BEȘCUCĂ

2 octombrie 2019