Dor de alb…
Crinii câmpului nu torc
Borangicul pentru strai,
Dar își poartă cum se cade
Albul pur ce-n dar îl dai.
Păsările-n zborul lor
Duc de veste că lumina
Este-n cerul fără nori
Unde nu încape vina!
Numai omu împovărat
Duce grijle mereu
Și-a uitat că are-un înger
Ce-i trimis de Dumnezeu.
Sub povara crucii sale
Cade gârbovit de rele
Și nu vrea (sau chiar nu poate)
Să se lepede de ele…
Trece prea grăbit prin toate
Și-și ciunteste fericirea
Uită de unde-a venit
Care-i rostul sau menirea!
Timpu-n loc l-ar mai opri
Să repare ce-a stricat
De se poate să traiscă
Simplu…dar și-adevărat!
Schimbă faţa lumii
Schimbă faţa lumii Doamne de vei vrea,
De o vreme parcă, negura-i pe ea,
Din Tabor trimite sfânta Ta Lumină
Să ne lepădăm de a noastră vină.
Noi suntem la poale, Tu ne-aştepţi în vârf,
Drumul este greu şi tare abrupt,
Trepte nevăzute se ivesc în zare
Le-a zidit Iubirea Ta izbăvitoare.
Inima şi mintea se unesc întruna,
Când pe coji de nucă așezăm minciuna
Şi-atunci se aprinde ruga-n miez de noapte,
Mai scăpăm de noi, doar prin bune fapte!
Răstignim păcatul şi-nviem în zori,
Ne petrecem paşii prin nori călători
Şi avem nădeje că într-o bună zi,
În Lumina Ta ne vom regăsi.
Un mănunchi de stele
Un mănunchi de stele aprind iarăși cerul,
Luna stă de veghe, ascunde misterul,
Carul mare trece printre nori de fum,
Rugăciunea serii acum am s-o spun.
Îngeri luminoși stau mereu de pază,
Când se crapă ziua, încă mai veghează,
Cerul tot se varsă într-un câmp de flori
Roua să ne spele, ca la sărbători.
Clopotul despică liniștea în două,
Lumea rătăcită se vrea parcă nouă
Curge rugăciunea într-un psalm de slavă,
Mintea să ne fie curată și trează.
Doină
Și te apucă jalea când vezi ce e pe aici
Au mai rămas acasă vreo două, trei furnici,
Stejarii noștrii falnici în lume au plecat
Din munții cei bătrâni durerea a mușcat…
Cărările de dor își plâng ades amarul,
Cu jertfă ați marcat “Stapâni” acum hotarul,
Cureaua noastră-i strânsă și ne rugăm mereu
Să ne păzească Cerul și Bunul Dumnezeu!
Spitalele sunt pline și mulți neputincioși,
Voi sunteți tot mai mândrii, bogați și glorioși
Din vârful slavei voastre să coborâți aș vrea
Să dați binețe Vieții și-n dragă Țara mea!
Uitați-vă la Cer vă judecă chiar Sfântul
Voi ați călcat Dreptatea, Iubirea și Cuvântul,
Puterea astăzi este dar cade într-o zi…
Și slava cea deșartă curând nu va mai fi…
Să vă treziți odată sunt multe de făcut!
Avem un grâu de aur ce nu ni l-ați vândut…
Iar pită noastră-i bună, cu mâini e frământată
Ne dați în ultim ceas o Viață ce-i furată?
Vă luminează sfinții să dați o lege nouă,
Iubirea să vă fie pecete chiar și vouă
Doar umăr lângă umăr, putem să ducem Țara
Că-i tare gârbovită și grea-i mai e povara!
—————————–
Camelia CRISTEA
București