Camelia CRISTEA: Îmbrățișări

Îmbrățișări

 

File îngălbenite rup din calendar
Peste ger și iască picură amnar,
Troienite nopți intonând furtună
Fur o crizantemă pentru vreme bună.

Și aprind gutuia ca un lampadar
Fluturii odăii nici nu au habar,
Îți ascult colindul cu o floare dalbă
Dimineața ninsă am s-o prind în salbă…

Mă prind de iluzii ca de- un cârd de miei
Nu îmi lua nădejdea, dorul să mi-l ei
Mă lovesc de piatră și rămân tăcut,
Cerul minții mele știe că a durut.

Când un viscol mușcă rama de la geam,
Întețesc și focul cu tot ce mai am.
Merele înroșite de lungi așteptări,
Îmi rescriu povestea cu îmbrățișări.

—————————–

Camelia CRISTEA

București

20 ianuarie 2019

Lasă un răspuns