Tu, pasăre…
Tu, pasăre, ce-ntruchipezi azi libertatea,
Te du dacă aceasta-ţi este vrerea!
La ce să-ncerci să îndulceşti plecarea
Cu gesturi ce-ar diminua durerea ?!
Te du, spre zări unde te cheamă-a ta visare
Şi nu întoarce capul peste umăr,
În urmă va rămâne amintirea
Din multele ce nu mai au un număr.
Că vei lăsa un gol, pe ici, pe colo,
Ce-nseamnă-un gol în vidul ce-mpresoară?!
Sunt sigur că au fost astfel de clipe
Ce le-ai cântat în versuri, bunăoară.
Şi-atunci, cum pot striga eu, pasăre, revino!?
Când asta-i viaţa, care ne-nconjoară!…
Să te întorci…
Să te întorci, nu din voinţă,
Ci dintr-o altruista vrere,
Nu-nseamnă să ridici stindardul
Acelui ce acceptă-a sa cădere.
Apreciind a ta purtare
Nu-nseamnă că o şi acceptă –
Ai revenit să umpli golul ne-mplinirii
Dar golu-i gol, nu ceea ce aşteaptă.
Cu vorbe de încurajare
El simte că-l confunzi cu-n oarecare –
El vrea ce-i tot, nu ceea ce-i nimica,
Şi-un laudatio nu-i face-onoare.
Aşa cum a ştiut să urce,
El ştie şi în vrie să coboare…
Cum?!…
Sonetul finalului în doi…
Cum să-ţi văd chipul murind?!
Cum s-accept a ta plecare?!
Să rămân în aşteptare,
Să urmez cât mai curând?!
Ce-oi citi în ochii tăi
Înainte de-ai închide?
Că alt drum mi se deschide?!
C-oi zburda pe alte văi?!
Sau, mai rău, un alt îndemn:
Să nu plâng, totul dispare!?
Ce a fost, a fost o floare –
S-o păstrez cât pot de demn!
Cel mai rău e să rămâi,
Să trăieşti în amintire…
––––––––––––––
Boris DAVID
(Din vol. volumul Primăvara sunetelor, Ed. Mușatinia, 2015)