Încins
Ce iarbă deasă creşte în tăceri !
Cum zburdă gându-n ea precum o coasă ,
când revenit din tristul nicăieri
nu-mi pasă de-am ajuns sau nu acasă.
Acelaşi aer şi acelaşi cer
mă-ntâmpină cu braţele deschise
şi mă îndeamnă să cutez, să sper
că se-mplinesc şi ultimile vise.
Un alt vulcan mi-a explodat în ţel,
aur şi-argint sunt în fierbintea-i magmă
ce-a astupat tunel după tunel
ferindu-mă de orice fel de tagmă.
Poate să vină iarna cea mai grea.
Sfidez nămeţii, viscolele, gerul,
de când pământul e de-asupra mea
şi calc cu paşi neşovăielnici cerul !
————————————–
Anatol COVALI
București
15 decembrie, 2018