Narator inepuizabil al mediului rural, reprezentat ca un veritabil axis mundi, satul natal fiind acea lume țărănească din care s-a ivit, FLOREA BURTAN este un prozator la fel de talentat ca și în ipostaza de poet în care s-a impus încă de la începuturile literare. În genul epic, Florea Burtan este atras de proza scurtă, povestirile din cele trei volume (Pedepsele, 1994; Amurgul zăpezilor, 1995; Răni călătoare, 2019) complinind principalele trăsături ale liricii sale, metafora și muzicalitatea frazelor amintind de versurile inspirate de lumea satului pe care n-o poate uita, păstrând-o în străfundurile sufletului cu nostalgia și tristețea celui nevoit s-o părăsească, autorul fiind perceput ca „un prozator cu apetit tematic rural […] care nu reușește să-și direcționeze efluviile sentimentale spre alte zone de iubire pământeană, în afara geografiei copilăriei sale din satul natal” (Dumitru Anghel).

Continue reading „Nicolae DINA – SATUL ÎNTRE MĂREȚIE ȘI CREPUSCUL” →

„Vanda, între dorință și rațiune” este prima dintre cele șase cărți ale colecției „Dragostea arză-o-ar focul”, colecție formată din romane individuale, aflată la a doua ediție, corectată și adăugită, a autoarei Mara Popescu Vasilca. Întreaga colecție se află sub semnul celest al iubirii însă fiecare carte în parte are specificul său și prezintă povești unice de viață cu personaje atent construite ce ne invită să le descoperim. Fiecare roman este inedit, te surprinde și te emoționează.

Continue reading „Johnny CIATLOS-DEAK – VANDA, ÎNTRE DOUĂ DORINȚE (CUVÂNTUL EDITORULUI)” →

„Vanda între dorință și rațiune” este un roman real și natural  care  te face  să  îți pui multe întrebări  referitoare la  viață, fericire și iubire, iar scriitoarea Mara Popescu -Vasilca ne îndeamnă cu sensibilitate și căldură, să trăim, cu sufletul și cu inima emoțiile din această carte alături de personajele sale.

Continue reading „Victor MANOLE – MARA POPESCU-VASILCA: „VANDA, ÎNTRE DORINȚĂ ȘI RAȚIUNE”” →

Motto:

„Potrivit lui Herodot, cel mai avut și mai

puternic oraș al Eolilor a fost Troia, cetate

 pelasgă înconjurată de ziduri ciclopice..”.

(Nicolae Densușianu – Dacia preistorică)

„Încă înainte de imigrațiunea grecilor, celților și a germanilor în ținuturile Europei, cea mai mare parte a acestui continent era ocupată de o rasă de oameni… pe care istoricii greci îi numeau în general pelasgi… Pelasgii ne apar în fruntea tuturor tradițiunilor istorice nu numai în Elada și în Italia, dar și în regiunile de la nordul Dunării și ale Mării Negre, în Asia mică, în Asyria și Egipet…Întreg teritoriul Thraciei, care într-o vechime îndepărtată cuprindea și populațiunile omoglote din nordul Dunării de jos a fost de asemenea o țară pelasgă ”[1].

Continue reading „Ovidiu ȚUȚUIANU – URME ALE PELASGILOR (DACILOR) LA TROIA / TRACES OF THE PELASGIANS – DACIANS AT TROY” →

În urma unui maraton

A câștigat, cinstit… Ion;

Fusese-oleacă comunist

Și-acuma e… capitalist;

Adică fusese la două regiuni

Conducător de…oameni buni

Și-acum era în capitală,

Să facă ce-nvățase-n școală…

Ce școală? Câtă? Unde?

Memoria nu-i prea răspunde;

Dar școală bună, cu tradiții,

Directă, fără contradicții,

Cu Hei-rup! și Înainte!  

Ion, Trăiască! Președinte.

Eu mi-am văzut de treaba mea.

El, cu ai lui, de treaba sa,

Dar cum se puse și cum fuse,

Cum fură-ordinele-aduse

De cine, cum, de unde,

Eu nu știu astăzi a răspunde…

Am mai citit câte ceva,

Dar poți a crede, a cerceta?

Nu prea credea el în Iisus,

Dar mintea cu Domnul nu și-a pus –

În rest, se prinse-a demola 

Ce-nainte, Ber-Căciulă, construia,

A nu-mpăratul , ci  românii,

Ce nu prea ascultau stăpânii…

Ber-Căciulă, un om, în timp, fără pereche,

Părea a fi într-o ureche,

Vroia să fie, mondial

Bancherul Sardanipal,

Un fel de Alexandru Macedon,

Bancherul, Marx, al lumii noi, Ion…

Ei, asta, mi l-a cam dărâmat

Și, cum-necum a fost zburat –

Unii cred (”văzut-am eu!”) că împușcat…

Dar nu povestea asta-i faptul

Acestei cronici de-a rimatul,

Ci,-n timp, e jocul cu dărâmatul

A tot ce fost-a construit

De mâini de muncitor cinstit;

(Se înțelege că ajutate de-agenții

De înțelepții, inteligenții,

Care de ici, de colo, au adus

Cam ce strălucea tehnic prin Apus…)

Din una-n alta, trecu timpul…

Ion, Emil, Traian, zei din Olimpul

Puterii, urmați de Herr Johann,

Frumos bărbat, dar mai viclean,

Dorind să fie toate-ale lui

Guvern, partid, schiuri, statui…

Urmarea puterii, joc perfid,

Veni, din ceruri? Din iad? Covid.

Și brusc, din mers totul opri,

Că, vezi, microbul porunci

Să steie oamenii închiși

În lagăre, ”Ăia-s comuniști”

”Ba, ăia…”  Povești…Noi, oameni triști…

Nici școli, nici fabrici, nici ogoare,

Doar Doamna Gripă-nvățătoare…

Cum să te  speli, cum să furi bani…

Guvernul? Ce știu ăi de jos?! ”Golani”…  

Ca-n 89, se strigă-n cetate:

”Pâine, salarii, libertate!

Și fără botnițe , minciuni

La muncă, drepturi, toți imuni!”

Lozinci de ieri, lozinci de azi…

Furtuni și ploi, ninsori pe brazi

Care brazi?! Ce fagi?! Care molid?!

Îs ordine de la partid

Totul să se taie, așa e modru,

Să nu mai fie-aicea codru! 

Zicala: ”Ca-n codru ăia-ăștia fură”,

Să nu mai fie-nvățătură…

Deci fabrici, spitale și școli nu-s.

Doar farmacii și bănci, jos, sus.

De vină cine-i? Păi, tot poporul rus…

– Păi ăștia sunt dinspre Apus…

 -Ce știi matale? Ești cam dus!…

Vezi doar ”Antene”, telefoane,

Pantaloni rupți și silicoane

În țâțe, -n buze, peste tot.

-Vezi că nu taci…O iei, pe bot!

Dar unii, zic, muri Coruț   

Și alții mor…Tot cu-n căruț

Îi duc la gropi, c-au fost bolnavi…

Șoptesc românii: Oameni bravi,

Cam prea multe, mulți din ei, știau

Și despre multe ei vorbeau;

Că Octogon, reptilieni,

Draci din pământ, nepământeni,

Că sunt rase din cer ce se transformă

Și pot să ia orice-uniformă,

De popi, de generali, de sfinți,

Ba chiar regine, președinți,

Că unii sunt drogați de zei

Și nu știu cine mai sunt ei…

Istoria e… boită, nu e!

Soarele vine de la U. E.!

Iar… limba noastră strămoșească

E bine să se englezească…

Au, nu prin cântec și lozinci,

Doar prin reforme, partide, cinci…

Că prea s-au înmulțit românii…

Avorturi, crime, hoții, stâne

Conduse toate de lupi noi…

-Trăiască Dej, Carol, Lupoi! 

-Vezi, bre, că-i cam încurci…

-Atunci Mehmed, Ali, Madona, Guci!

Și ce frumos cânta ieri Mâțu!

-Bre, zi de Orban, de Johaʼ, Câțu! 

Mde…Mai bine nu! Zic, de Gheorghe Ion,

Poetul cu cărți, de-un milion

De bani străbuni, citind statui,

Scriind de noi și de ai lui,

De-ofițerul, scriitor Dorin

Eduard, Glăvan, și-al lor talent,

De-aici, poate divin,

Întru acest prezent;

De mulți plecați, oștirii-n cer,

Acolo de-unde Românii-și cer

Un țărm al lor, aici, curat izvor      

Cu Horia, Iancu, Doja, Aleodor!

-Vezi, dragul meu, azi, este luni 

Și-o Atlantidă de nebuni

Se prăbușește-ncet- încet

Și tu vorbești ca un poet

Visând Edenul, iar aici,

Cu basme spuse de bunici,

Cu Zmei, balauri și voinici,

Cu uriași, zâne, pitici.

Mai bine-un vin și niște mici!

Hai, fie! Pune- și-un rachiu  

Să știe lumea: Românu-i viu!

Și totul curge, totul fuse!

Imperiile cad…Unul, mai ieri, se duse…

Se duc și astea care cred

Că totu-i  lapte, aur, mied…

– Bă, tu zici iar de-americani?

– Ba nu, zic: Hai, LA MULȚI ANI!

Eu spun că fiecare,-n țara lui,

Să beie vin, să mânce gutui,

Și nuci, și mere și ce-o vrea.

Hai sănătate! Și ție, dragă, draga mea!

Ană, Maria, mai adu un pahar

Să treacă ziua de amar!

Și La mulți ani, voi autori!

Și La mulți ani, voi cititori!

Voi, medici, ingineri, învățători!

Veniți acasă, muncitori,

Copii, nepoate și nepoți!

E loc aici destul la toți.

Trăiască Țara! Și Poetul!

Sus Nația! Și Alfabetul

Scrisului, Iubirii, Muncii,

Urmând –ndemnul, al poruncii

Iubirii și-al frățietății,

Al traiului, sub cerul libertății!

E loc sub lună și sub soare,

Albine-n toate lucrătoare! 

Prolog

Cântă, zeiță, paharul cu vin,

Să fie aicea cerul senin,

Românu-n toate fericit

Și bucuros că a trăit,

Că a muncit, ca om cinstit,

Având copii, având nepoți!

E loc în lume pentru toți 

Și loc e și colo sus

Întru Iubirea lui Iisus.

Întru credința-n Cerul Bun

La mulți ani! Un bun Crăciun!

–––––––––––     

Cronicar, Florin GRIGORIU

Giurgiu,  8 noiembrie 2021/ 2022

de la Hristos, Mântuitorul Lumii

7530 de la Zidirea Lumii noi de după Potopul de la Marea Getică

Marea Noastră/ Marea Neagră și alți ani,

după alte calendare ale popoarelor lumii, una.

MOTTO :

„Misteriile din Eleusis comportau trei grade de inițiere : MICILE MISTERII (care constituiau niște ceremonii preliminare) ; MARILE MISTERII (sau TELETE, care înseamnă <<A FACE PERFECT>>); EPOPTEIA (gradul cel mai înalt). La rândul ei, inițierea TELETE poate fi divizată în trei faze: DROMENA (lucruri făcute), LEGOMENA (lucruri spuse) și DEKNYMENA (lucruri arătate). Theo Smyrnaios descrie aceste stadii de inițiere ca pe un proces de înțelegere filosofică, în cinci pași: 1) PURIFICARE INIȚIALĂ; 2) COMUNIUNE MISTICĂ; 3) EPOPTEIA : revelarea obiectelor sacre și transmiterea TELETE ; 4) încununarea cu ghirlande, ca un simbol al inițierii în MISTERII; 5) STAREA DE BEATITUDINE, CE REZULTA DIN COMUNIUNEA CU ZEUL”.

(G. E. Mylonas, Eleusis and the Eleusinian Mysteries)

*

„Dintre numeroasele instituții minunate și cu adevărat divine, pe care le‑au creat atenienii voștri și care au îmbogățit viața omenească, niciuna nu este mai bună, după părerea mea, decât aceste MISTERII. Căci, cu ajutorul lor, am scăpat de modul nostru de viață barbar și sălbatic și am fost educați și aduși la o stare rafinată de civilizație ; și, nu întâmplător, riturile sunt numite <<INIȚIERI>>, căci, într‑adevăr, prin ele am învățat începuturile vieții și am dobândit nu numai puterea de a trăi fericiți, ci și pe aceea de a muri cu o speranță mai bună”.

(Cicero, LegiII, xiv, 36)

*

„Alături de rolul central, pe care MISTERIILE DIN ELEUSIS l‑au jucat, în istoria religiozității grecești – ele au adus, indirect, o contribuție semnificativă la istoria culturii europene și, în special, la interpretările SECRETULUI INIȚIATIC. Prestigiul său unic a sfârșit prin a face, din Eleusis, UN SIMBOL AL RELIGIOZITĂȚII PĂGÂNE”.

(Mircea Eliade – Istoria credințelor și ideilor religioase, vol.I)

–––––––––––––––––––––––––––

FASCINANTA CURTEZANĂ

dintre MARCHIZI – și DUCI – și PRINȚI – EA-l vede doar pe REGE :

de când se pogorî-n CASTEL –  EA-mplântă  – MISTIC : LEGE !

EA – CURTEZANA GALAXIEI – dansează în MII FELURI :

toți – fascinați – privesc CUVÂNTU-i – drept DEMIURG-DE-ȚELURI !

EA – CURTEZANA – -n MIEZ DE NOAPTE – respiră-n fiecare

și fiecăruia – LA CEASU-i ! – îi dă o SĂRUTARE :

pe loc – CEL SĂRUTAT  – ‘ngenunchie – în UMBRELE DE FLORI

și-nțepenește – -n JILȚ-EXTAZĂ : -i vâslesc – prin TRUP – FIORI…

…când TOȚI s-au prosternat pe MESE – EA – CURTEZANA CRINĂ

EA-și pune BOAREA MÂINII – FULGER ! – pe-a REGELUI GREA MÂNĂ :

CEI DOI se-ARÌPĂ – MIRI AI FIRII – și DEZMĂȚAȚI  ÎN  STELE :

nimic nu-i SFÂNT – dar nu-i ajunge NICIUNA DINTRE RELE !

…EI zboar’ deasupra de LUMINE – de TREPTE – de CASTELE…!

…s-a întrupat – iar – DIMINEAȚA – peste CASTELUL-GURĂ :

din BAL – MESENI… – …n-a mai rămas decât CENUȘĂ SURĂ…

***

FASCINANT DE FRUMOASĂ CRĂIASA

STIHIA DE IARNĂ-a lovit-o cumplit

dar EA a răspuns cu un ZÂMBET TIHNIT !

eu nu cred în ARȚARI – nici în SLUGA DEZBINEI :

cu toții-au văzut-o – EXTATIC TRECÂND ! – peste

PRAGUL LUMINEI…

…ce vești aducea  – din LUMINI ? – …nu-ndeajuns furnicând… – nu prea multe :

ACOLO  – de unde venea – TĂCEA  – și-i plăcea SĂ ASCULTE…

FASCINANT DE FRUMOASĂ CRĂIASA – MULT-DISTINSĂ  E  MOARTEA !

când – HIERATIC  – LUCRU-i făcut : EA TACE CU NOAPTEA…

…la cine n-așteaptă – NU VINE NICICÂND !

căci EA-i SĂRBĂTOARE – de FLOARE și GÂND

căci EA e LUMINA –  NOI LUMI FULGERÂND !

…eu – cu SMERIRE – -mi aștept SFÂNTUL RÂND…

…când – totuși – vorbim – EU cu EA – colindând pe-nserat

CÂNTĂM DOAR ÎN STIHURI : ÎN RITM – NU-I PĂCAT !

***

FASCINANT – CÂNTĂ MOARTEA DINAMICA NOILOR LUMI !

FASCINANT – CÂNTĂ MOARTEA DINAMICA NOILOR LUMI !

astfel  – golește – de NE-ROST și ZĂBAVĂ – aceste ”TĂRÂMURI DE SPUMI”…

…câtă-ELEGANȚĂ – -n DIVINU-I  ARCUȘ : ÎN SFÂRȘIT ! – NE  UNIM !

…cu SCÂRBĂ și-OROARE – ȚĂRMII-PÂRLOAGĂ – DE-AICI – PĂRĂSIM…

…HERGHELIILE  SOARELUI  SE  ȘI-NTREZĂRESC :

NĂVALNIC – PRĂDALNIC – PLUTI-VOM SPRE UNICA ZI !

…să fie doar CÂNTECUL ? – nu e și-un GER ?

PRIVIREA-MI  ȚINTEȘTE : NU-I  DECÂT  CER !

atât de CREDIBIL – LĂUTA FUNEBRĂ ÎNDEAMNĂ

spre UNICE VISE – care – de-acum – ELE-NSEAMNĂ !

…da ! – da ! – TOCMAI ”SEMNUL”  LIPSEA – SÂNGERA – în noi – NEVĂZUT !

acum – când PRAGUL LUMINII – cu toți – L-AM TRECUT

înțelegem ZVÂCNETUL RAZEI – SPRE DUH : umbrită SCLAVĂ-n CE-A FOST – CE-AM VÂNDUT – ca ”DESTIN”…

ÎN LUMILE MORȚII – NIMIC NU SE CUMPĂRĂ : FERICIȚI – DĂRUIM !

***

RUBAIYATUL DORIRILOR

O PANĂ DE CURENT – MONDIALĂ ! – în URMĂTOARE TOAMNE ?

PANA băgați-o-n CURUL COTCODĂCESEI DOAMNE !

PROFETICA ARMATĂ-AUSTRIACĂ – ce PENE tot visează

poa’ să se bage – iute – -n ZGĂUL ”GĂINII  LOR  DE  VAZĂ” !

***

AGONISEȘTE – GOSPODĂREȘTE – CHIVERNISEȘTE

agonisește

gospodărește

chivernisește :

ALBUL CRINULUI

ROȘUL SPINULUI

TURME MARI DE STELE

VIFORELE RELE…

…VISE DE OM TREAZ

NINSORI DE RĂGAZ…

agonisește

gospodărește

chivernisește

SÂNGE DE PE CRUCI

MIR DE LA RĂSCRUCI

și pe FRAȚII CUCI !

…OAMENI-LUMÂNĂRI

OCEANICE ZĂRI

RĂSTIGNIRI-COLINDE

FARMECE-N OGLINDE…

agonisește

gospodărește

chivernisește

până ostenește

până mântuiește

deloc se mâhnește :

ARIPI ARD ÎN OAMENI

de-ți vine SĂ SAMENI

al CERULUI GRÂU

în FÂNTÂNI și-n RÂU…

EL – HRISTOSUL-CRAI

a deschis – iar – RAI !

a adus LUMINE :

BEZNELE-s SENINE…

al GOLGOTEI TOI

de PRINȚESE-ROI

SÂNGELE și APA

încep – iar – AGÀPA :

și TAINICA CINĂ

și VERI DE LUMINĂ…

luminează-n SÂNGER

preschimbând în ÎNGER

luminează CRIMĂ

preschimbând-o-n RIMĂ !

CÂNTECUL DIN FLORI

din PRIVIGHETORI

prin COLȚURI atârnă :

RESFINȚITA STÂNĂ !

MUNȚII – într-o RÂNĂ

lăcrămează – până

RAZE DE MINUNE

iar încep a spune

și ne povestesc

și ne profețesc

și agonisesc

și gospodăresc

și chivernisesc

AVUTUL DE DUH

de sub LUMEA-STUH…

AVUTUL-CUVÂNT

AVUTUL DE CÂNT

trecut de RĂU-VÂNT…

…mi se-arată mie

SFÂNTĂ ARMONIE !

***

TERORI MILENARE

nu vreau să mor ÎN SOMN  –  SUFOCAT DE SUSPINE :

când sunt TREAZ – pentru CATASTROFA CE VINE

aflu LEAC – IMPROVIZEZ – CU POVEȘTI M-AMEȚESC :

în SOMN – NE-AJUTORAT – SINCER SUNT ! – … musai – deci : MĂ TREZESC !

…NENOROCIRE VA FI : TERORIZEAZĂ – PLUTEȘTE –  -MI  COCLEȘTE  ÎN  GURĂ !

ca să trăiesc – PENTRU TOATE-AM CROIT O FALSĂ MĂSURĂ !

…să TRĂIESC : adică – SĂ DORM IEPUREȘTE :

dac-adorm ”CU OBLON” – REALITATEA – FRÂNGÂNDU-NE GÂT : NĂVĂLEȘTE !

…ne-a născut CATASTROFA – și-acuma REGRETĂ :

NE VREA ÎNAPOI – îndesați – SURZI și MUȚI ! – …în BURTA-I SECRETĂ !

…COPII CATASTROFEI – ieșind din PÂNTECE-I – NE-AM RĂZVRĂTIT :

MAMĂ și FII – MII DE ANI – UCIGAȘ ! –  NE-AM PÂNDIT…

…simt CEASUL că vine – când fi-vom DEFINITIV ASPIRAȚI

ÎNTORȘI LA ORIGINI – ÎN SINISTRE ZĂPEZI : NEANTIZAȚI !

***

ÎNMLĂȘTINARE

PĂDUREA : -adunătură de BEȚE PUTREZITE…

SLEITUL SOARE-și află ROSTUL – numai PE PIPĂITE !

TĂCERI CRETINE – RÂNCEZITE – BĂLOASE – -alunecă  pe  TRUNCHIURI :

PĂMÂNTU-NTREG geme – –UMILITUL – de REUMATICELE JUNGHIURI…

…TOAMNE prea multe-au șubrezit o LUME – și-așa PIERDUTĂ  – VANĂ :

din URINATUL CER – cad CEASURI – lovite-n VECHE RANĂ…

încet cu-ncetul – UNIVERSUL – un CIR DE MUCAVÀ

se dă în stambă – făr’ rușine : CHIPU-I e de HAZNÀ !

…nu mai trimite – o – HRISTOASE – din SFÂNTA-ȚI LUMINARE

spre noi : REBUTURI – LUMEȘTI MONȘTRI – NENOROCIRI  VARVARE !

și-așa dansează-n noi SATANA – o HORĂ-a BOLILOR STELARE :

nu-l ajuta – și TU – -n BEȚIA-i ! – …în NEAGRA-i DESFRÂNARE !

…VENINURI curg – pe MUNȚI – pe STÂNE – și-n STROFE DE ALTARE :

se stinge – CRISTE – RĂSTIGNIREA-ȚI – în PROPRIA-i ‘MLĂȘTINARE…

***

TÂLHAR DE NOAPTE – SUPERBĂ-ARISTOCRATĂ !

TÂLHAR DE NOAPTE – SUPERBĂ-ARISTOCRATĂ !

nu FIRFIRICI : TU jefuiești  VIAȚA-ne TOATĂ !

tu – ADORABILE TÂLHAR – iscat din VEGHI DE VEȘNICIE

îmi ești dator  – CU O COROANĂ : ȘI DOAR MIE !

TÂLHAR al CAUZELOR PIERDUTE  (…adică – TOATE !)

lași PLETELE să-ți curgă pe FĂPTUIREA-DIN-CETATE :

ascunzi – ce noi ne rușinarăm a da-n vileag – de-o VIAȚĂ

și dăruiești ALT TÂLC – GREȘELII NOASTRE : A TA FAȚĂ !

…o – MOARTE – te-ai dedulcit la CODRU și la STELE

și mi-ai șoptit – cum UNUI DRAG COMPLICE : ”TOATE-s  ale  MELE !”

…PECETEA GHEȚII TALE – -NALT ASTRALE

din VECÌI – înșfăcat-am ! – …arzând – cu MARMORATA-i SLOVĂ – DIVINE TRIBUNALE !

…astfel – agonisit-am ÀRIPI – din FOCUL MÂNDRU – ÎNJOSIT ÎN VALE !

***

RUBAIYAT PARADOXAL

”eu NU exist – eu NU exist – eu NU exist…”

repeta – -ntr-una – DIN BALCON – un JUNE TRIST…

…nu se-aruncă de pe BALCON – ERA UN DOMN ! :

se duse la CULCARE – ADEVERIND…un PUI DE SOMN !

***

SATANA-LUCIFER – RĂZGÂIATO-SCUIPATUL (prozopoem)

…Făcusem baie, ieșisem din cadă și, așezat pe o băncuță, tocmai încercam să mă-mbrac…înapoi…

…Deodată, mi-l zării, în mijlocul băii, pe Satana !

Când l-am văzut pe Satana, arăta, în partea de sus a ființei sale vizibile, ca un bou (…și pe dinafară… –  …dar și pe dinlăuntru, probabil…e o simplă deducție de-a mea…) : coarnele largi, curbate, mult, înafară, între care mândre coarne-și aranjase, cam cu furca, mițele-i de păr, negru ca smoala…avea și o coadă, scurtă, dar destul de stufoasă. În rest, avea mâini, picioare (fără copite), burtă…mă rog, arăta ca orice om oarecare (ba, chiar apărea ca o cretură cumsecade…, fie și cu căpățâna aia, a lui, de bou… ) – dar, pe trupul gol (deh, doar se afla într-o baie !) era teribil de blănos :  blana de pe trup, tot mițe, tot smoluite… – …precum cele de pe cap. Cu un pieptene de os, încerca, chipurile, să se ferchezuiască (dragă Doamne !), peste tot…până și-ntre picioare…dar nu prea-i ieșea figura asta, cu aranjatul-pieptănatul… : își dădea mițele tot spre stânga-spre stânga-spre stânga, de se-ncurcau și mai rău !

…Apoi, îl văzui că se apropie de băncuța, pe care stăteam și de pe care trăgeam nădejde să mă ridic și să plec, spre dormitor,  îmbrăcat…

Dar Satana, jucând tâmpit, cum îl știm – nu se-apropia să grăim, omenesco-drăcește-animalicește ! – …ci își făcea de cap, cu hainele mele : ba le azvârlea, de colo-colo, ba le rupea pe la cusături…punea bucățele de săpun, microscopice, pe gresia de pe jos, umedă…să-mi rup gâtul, într-un viitor cât mai apropiat…

-Satano, astâmpără-te ! – îi strigai eu, ajuns la capătul răbdării.

Nimic : azvârlea, rupea, plescăia apa, udându-mi hainele curate…

-Astâmpără-te, Satano ! Atâta îți spun !

Nimic, iarăși : îmi întorcea hainele pe dos, îmi rupea nasturii, desfăcea șireturile de la-ncălțări…

-Satano, ți-am zis, și-ți zic, pentru ultima oară, să te-astâmperi !

Nimic, mereu nimic, parcă surzise Întunecimea Sa, Marele Iluzionist Cosmic : ba, mai mult, începu să hohotească  a  bas-contrabas…, apoi, să necheze…să mugească…

Ei, asta a pus capac !

Mi-am strâns toată saliva din gură – și l-am scuipat, drept între ochi :

-Nemernic Arhanghel ! Răzgâiatule ! ‘Tu-ți…

Și m-am întors către Hristos, care tocmai apăruse, în ușa băii :

-Scuză-mă, Hristoase, că ți-am scuipat Arhanghelul ! – dar prea-și făcea de cap, și…”n-avea satul câini”…Rogu-te, fă-i, la loc, freza dintre coarne…te rog tare frumos…iartă-mă că i-am spulberat-o de tot, cu câtămai vijelia scuipatului meu…

Hristos începu să râdă…și, de voie-de nevoie, o făcu pe Frizerul Amator, ”frizer de gura Metroului”…din pricina mea : îi ”linse”, la loc, cu raze dumnezeiești, freza lui cea slinoasă și zguroasă, îl dezmierdă-ntre coarne…

Și-i spunea, zâmbind, Arhanghelului Celui Scuipat Între Ochi și-ntre Coarne :

-Ce să-ți fac, măi Sătănuță…măi Sătănică, măi ?! Păi, doar eu ți-am tot spus-o, c-ai să ți-o iei, într-o bună zi…”fiecare naș își are nașul”…dac-o tot faci pe nebunul, cu oricine și într-una…Mai alege și tu, mai ia-ți pauze…Eu ți-am zis, eu am auzit…dar, uite, a venit și ziua aia…mai repede decât chiar mă așteptam Eu… – …cât despre tine, n-aveai habar, măcar…

Satana, aflat, încă, sub Pieptenele Celest al Demiurgului-Frizer, numai mârâia, încet (…nu se prea potrivea mârâitura-i firavă, cu imensul său cap de bou…dar, în fine…treacă de la mine !…), că-i plăcea răzgâierea Preaînaltului…în rest, numai dădea din coada-i stufoasă, ca un metronom : ba în sus, ba în jos, ba în sus, ba în jos… – …cam…”plouat”…amârât ”nevoie mare”, deh…

Eu îi priveam, pe amândoi, pe rând…și-mi îngăduii să mârâi, printre dinți :

-Doamne, Dumnezeule Hristoase…vezi, tocmai de aceea nu Te-ascultă…tocmai de aceea a trebuit să fie scuipat : prea mi Ți-l răzgâi…Arhanghel-Arhanghel, dar nu se prea poartă cuviincios, nici măcar cu Tine…și nici respectuos…

Hristos se opri din răzgâiat pe Dracul…tăcu vreo câteva secunde…apoi, pe gânduri, zise, ”în vânt”, undeva, spre micul geam al băii, ferestruică situată tocmai dimpotrivă, față de poziția mea :

-Mda…dar…n-am unde-l alunga…că, TOTUL, este DEMIURGIA Mea…și, deh ! – …Eu sunt învățat, prin Mine Însumi, să fiu recunoscător, chiar și celor ce Mă hulesc, ori, chiar, Mă răstignesc : Arhanghelul ăsta, zurliu și  mehenghi, cum îl vezi, m-a ajutat să fac Lumea… – …și, încă, din Prima Zi : din Întuneric (din propriile sale Bezne, nu-i așa, năzdrăvanule ? – i se adresă Hristos, ”plouatului” Satana…care tăcu mâlc…!), a iscat Lumina !…Nu-i așa, LUCIFERICĂ-NEASTÂMPĂRTĂ  PĂSĂRICĂ ?!

Satana-Lucifer mârâi încet (…iarăși obiceiul lui, cel prost și complet dizarmonic, în raport cu ”tărtăcuța”-i imens boltită !), cam stingherit…ca un cotoi semi-pocăit, mustrat de stăpân, că prea zgreapțănă, to-aaa-ată noaptea, acoperișurile…și privi, oarecum melancolic-cruciș, cu grozav de largii săi ochi de bou… – …spre o direcție nedetectabilă…

***

CASĂ PUSTIITĂ

din CASA ASTA – au plecat spre GROAPĂ

TREI GENERAȚII – tot FĂRĂ LUMÂNARE – FĂRĂ LAMPĂ :

TREI GENERAȚII – ce-i LAGĂR – ÎNDELUNG ȘTIURĂ

și – din SIBERII – s-au întors STOARSE DE URĂ…

…o CASĂ OARBĂ – de atâtea PLÂNSURI

de-atâta  FEMEIASCĂ  AȘTEPTARE  –  CALPE VISURI…

și peste MERI – peste CAISU-N  FLOARE

trec MII PUSTIURI  :  NICI MĂCAR O BOARE…

…iar MUȘCHIUL crește – VERDE – la FEREȘTI și-n UȘĂ :

un SCÂRȚÂIT – măcar – sau vreo MĂTUȘĂ

s-aud – ce-a lăcrămat pentru CEI DUȘI  ÎN GHEȚURI

pe un MELEAG STRĂIN – ALB – FĂRĂ DE PODEȚURI…

…au mai rămas doar UMBRELE DE STIHURI

ce-au îmbibat PEREȚI – al’dată VII – acum : SĂLAȘ DE DUHURI…

***

FRUSTRATA ARTISTĂ-MOARTEA

MOARTEA îngână ELEGII – dintr-o VIOARĂ HÂRBUITĂ

MOARTEA – de PROFESIUNEA EI STRĂVECHE – -i PLICTISITĂ…

ar vrea SĂ CONCERTEZE – PESTE NOI LUMI ȘI ALTE STELE

vrea-o-ar RENUMELE-I DE CIOCLU să-l lepede  – DEGRABĂ – ÎN ABISURI  ARS-GRELE…

…dar – vezi – ÎN CER NU E DEMOCRAȚIE – deci MOARTEA E SILITĂ

să facă TOT CE LUMEA-O CREDE A FACE DIN URSITĂ…

(…unde-i ARMATA S.U.A. – să democratizeze CERUL – cu FORȚA – -ntr-o CLIPITĂ ?!)

…o – BIATA MEA FECIOARĂ FUNERARĂ – ce BLESTEM

să vii LA PATUL MEU – ORICÂND : căci –  NĂTĂRĂU ! – MEREU TE CHEM !

ARTISTĂ – cu VOCAȚII și cu GENIU – tu tot privești spre  CRIST :

”TU – RĂSTIGNITULE – de ce nu vrei – în LUMINATA-ȚI – AGLOMERATA-ȚI SUITĂ – și-un…ARTIST ?”

…dar CRISTUL a surzit – de-atâtea JALBE – FEL ȘI SOI ! :

continuă-A-I INTERZICE MORȚII – SĂ FIE-N ARMONII   –  CU NOI…

…tu să nu blèstemi MOARTEA –  ce PRIN NIMIC NU-I VINOVATĂ !

ci PROBOZEȘTE LUMEA ASTA – DE CRIST ȘI SFINȚI  UITATĂ :

de la CONCERTUL – DE GENIU – -AL FUNESTEI  VIOLONISTE  – într-una alungată !

***

AVERTISMENT COSMIC

NĂVALE DE PĂSĂRI – cu ȘUIER și CÂNTEC

BARBARE NĂVALE  : ”te SFÂRTEC  – te   SPINTEC !”

…nu-i CÂNTEC DE LIRE – ci-i APOCALIPSA

căreia-OMENIREA îi tot simte LIPSA !

iar ȘUIER SĂLBATIC – PĂDURI PRĂBUȘEȘTE

FUNESTUL lor CÂNTEC – toți MUNȚII-i TOCEȘTE :

nu-i CÂNTEC DE LEBĂDĂ : URLĂ VULCANII !

…PĂMÂNTURI-FOC-APE – și-amestecă anii…

NĂVALE DE PĂSĂRI – și-AMINTIRI   RETREZITE

îmi macină PIATRA   –   iar STELE-s CHIRCITE !

…și tot UNIVERSU-nțelege MÂNIA

ce-l încinse pe CRIST – când văzu pe TIPSIA

FERICIRILOR Lui LEGIUITE – în loc de DIVINUL UMAN :

DIN NOU – CAP-TĂIAT :  pe MARTIRUL IOAN !

***

RUBAIYATUL NEVOII ÎMPLINIRII PRIN  EXTERIOR

speri PERFECȚIUNE – -nfulecând – în DUMICAȚI – EXTERIORUL ?

în PARADIS   –   NIMENI  NU ÎȘI ÎNGHITE SEMEN !   –  …ori PICIORUL…

în PARADIS – ETERNĂ HRANĂ-S EXTAZUL ȘI LUMINA !

…și doar în COCINA DE-AICI – nevoie simți A TE-MPLINI – prin ce – deja – -a și ”ochit” VERMINA…

***

URSUL DE CEAȚĂ

ursul de ceață s-a fost trezit

și-așteaptă-n streșini – totu-a pilit !

tot ce-a văzut – a mormăit

tot ce-auzì – a-ncremenit !

ursul de ceață

tobe de gheață

ursul de ceață

ceasuri agață…

ursul de ceață topește uși

intră la tine – și-ți zice : ”huși !”

ursul de ceață – și moartea mea

se ceartă-n praguri – pentru-o sardea !

ursul de ceață

tobe de gheață

ursul de ceață

ceasuri agață…

ursul de ceață descântă-n munți

au picat stele – din multe frunți

ursul de ceață – ursul de regi

ne strânge-n brațe – pe proști – pe blegi…

ursul de ceață

tobe de gheață

ursul de ceață

ceasuri agață…

ursul de ceață-mi calcă pe urme

cartea rămâne un biet ghem de sârme

șterge cu blana-i  –  stih după stih

nu mai e-n lume nimic zarif

ursul de ceață

tobe de gheață

ursul de ceață

ceasuri agață…

slovă cu slovă – provă cu provă

ursul de ceață – cu-o ibovnică movă

învinețește – poemul moare :

mai pune-aicea o țâr’ de sare !

ursul de ceață

tobe de gheață

ursul de ceață

ceasuri agață…

ursul de ceață rosturi culege

nu mai rămâne – nici cap – nici lege

ursul de ceață – de s-a pornit

e promoroacă – până și-n gât !

ursul de ceață

tobe de gheață

ursul de ceață

ceasuri agață…

tot s-a sfârșit – dar el nu credea

ursul de ceață – de după perdea

convinge zeii de mucavà

să-și țină liniști – în inima mea…

ursul de ceață

tobe de gheață

ursul de ceață

ceasul mi-e față !

pârjol de zăpadă a izbucnit

ursul de ceață totu-a scrumit

ursul de ceață – beat de vecie

tot schimbă clanțe – la magazie…

ursul de ceață

tobe de gheață

ursul de ceață

ceasul mi-e față !

descântă – descântă – urs de tămâie

nimic – în vreo lume – să nu rămâie

descântă – descântă  – dușman de soare

pân’ pică zeii – toți – din picioare !

ursul de ceață

tobe de gheață

ursul de ceață

ceasul mi-e față !

îl rog să-mi spuie de cărăruie

ursul de ceață și soarta șuie

degete-mi prind în spinii de gard

în ochi ‘mi-ndeasă păduri de fard…

ursul de ceață

tobe de gheață

ursul de ceață

ceasul mi-e față…

–––––––

Adrian BOTEZ

Adjud, 10 decembrie 2021

SCRISOARE I

Ochi sub furtună de zei călători

Arcuiesc lacrimi și le îndeamnă

Până în colțul gurii unde, capcană,

Buzele tale aștept sa ma piardă

SCRISOARE II

Nu știu să îți spun vorbe noi.

Eu sînt aceeași lângă minele meu.

Locuim bine împreună.

Siguranța când arde o înlocuim amândoi

Bîjbîind întunericul pe muchiile sale.

Lumina ne face demni,

Știrile mă cutreieră o zi

Și în noapte

Dieta Bardot îmi închide apetitul

Plimbării sub învinse, neantice ploi.

Nu știu să îți spun vorbe noi.

Poate mîine.

COLIND TIMPURIU, VOUĂ

Ninge în vene, oare a bine?

Ninge cu tine peste alt timp…

Ninge ca-n poarta de altă dată

Ninge cu soare și cu alint.

Ninge devreme, și, vai, sălbatic

Ninge pe florile Mamei de ieri.

Voi lânga focuri, iar eu, aiurea,

Nu văd cum încă munții mei pier!

Ninge departe, ninge în mine,

Ninge’a tăcere peste cei lupi

Rana de-aseară strigă afară

Rob, către tine,

Ninsul meu trup.

Ninge în vene, oare a bine?

Ninge cu tine dinspre alt timp

Ninge ca’ n poarta de altădată

Ning către tine c’ un vechi alint …

AMURG

Vara s-a dus nu demult

Orgă de-aripi călătoare

și tu, iubitul meu…

Sângele-mi pare prea strâmt pentru trup,

O stea moare lung

Ca un strigăt de lup.

Amurgul plânge

în așteptare.

ULTIMA ORĂ

Aș fi dorit să ne privim ca pentru prima

Sau

Poate pentru ultima oară,

Adânc, în suflet.

Eu vioară și tu arcuș

Alunecând prin inima mea.

Aș fi dorit să mai auzi muzica,

Potop de stele

Din gândurile mele,

Pentru tine, pribeag.

Aș fi vrut să re citim șoaptele

Ne-spuse Cerului împreună.

Tu, un luceafar, eu

Luna nebună de dragoste.

Acum

Aș vrea să ne privim ca prima

Sau poate

ca ultima oară

Adînc, în suflet,

Eu vioară și tu arcuș

Alunecînd prin inima mea.

Nu departe, rănită,

Strigă o stea. Viața mea?

NU ÎNCĂ

Se spune că Sus, între culmile acelea de culoarea fildeșului
Asfințitul respiră visurile tinereții noastre
Îndepărtîndu-le.
Urme pierdute ale șoaptelor, uitate,
Se adună – degete înfipte sub nisipuri arse de soare.

Se spune că în vârste crescînd,
Urcăm mai aproape de Dumnezeu.

Mă rog pentru o cărare mai lungă
Cărțile mele, încă, fiindu-mi nescrise.

ÎN LOCUL MEU, FIULUI

Plec ca și cum

Dintr-un vechi drum

O piatră își lasă impregnată inima

Sub pași stratificați

De ere sentimentale.

Mîine, după ploaie

Stele vor arde în locul meu

Lutul unui găsit Dumnezeu.

Case vor împodobi dimineți

Oglindindu-mă în urmele tale.

Eu plec ca și cum

Citit de aer, într-o străfulgerare,

Un vechi, neuitat pergament dispare.

Și iată, aceasta-i înțelepciunea fiului !

ÎNTOARCERE

Amintirea copilăriei

În umbra genelor țese

Materie incandescentă – lacrima

Netrecătoare

Ca marea în spirala cochiliei,

La fel de curata ca sânul mamei

La fel de nebănuită

Ca respirația lunii

Pe somnul fiului meu.

Atâta liniște!

NAUFRAGIU DE NOIEMBRIE

Când către tine noaptea cu palma o aplec

Numai pe dune, iată, se face tot mai vară

Iar muntele de fildeș, cascadă, îmi strecoară

În șoaptă, la ureche

Grămezi de pulberi albe.

Acolo, între timpuri, stau Fetele Morgane

Descântece păgâne cu sunete liane

Ce-mi apără-n nesomnuri

Pierdutul labirint.

Se face tot mai vară pe dune,

Eu, vă mint.

NEVEROSIMIL, CU DRAGOSTE

Tânără,

Păream auzind roua înaintea zilei

Spre ocean,

Un bocet incendiator de tâmple,

Apoi tristul bunic

Și risipirea Bunei în lumini,

Inventarul nostru

Pirogravat pe vena timpului !

Malul, cu pietre cineva îmi hrănea;

Tânără, păream

Ca și cum lebede începeau

Albastru, spre ocean,

Strofa reversibilei tale iubiri

Cu neântoarcere continuă,

Oglinzi … tăcând.

GLISSANDO PRIN ISTORIA MEA

Cine sunt?

Sînt un praf stelar de sute de generaţii,

Greu de citit,

Scrisă în hieroglife

Suflate cu aurul strămoşilor mei.

Simt nedorminda noapte

Departe călătorind în sinele meu, ca dintru’nceput.

Încă aşteptînd dragostea

Ca pedeapsă pentru răstignirea visărilor,

Dimineața, singură!

Pe umărul meu stîng,

Umărul inimilor care au bătut în trecutele generaţii,

Săruturile tale din apuse vecii

Aprind stele în zi şi în noapte

Pentru totdeauna şi încă …

Hieroglife – viaţa mea şi a voastră!

VISE LA MAREA MOARTĂ

De saptamini chem scribii.

Vreau sa –ti darui

Cuvintele mele, de dragoste,

Tiparite pe degetele lor

Din lemn de chiparos.

Excelent intuneric cu fisuri

In care mesajele cotidiene se strecoara

Asemeni fetei mari prin virste inutile,

Obedienta ma aduce – amurg pur –

Catre sunetul inimii tale.

De saptamini inchei pact de lumina si intunecimi

Cu tine, planeta de tinar

Si semnez in lemn de chiparos

Prin toate poemele mele, nespuse.

DREAMS BY THE DEAD SEA

For weeks I have been calling scribes.

Engraved on their cypress wood fingers

I want to bestow

My words of love, to you.

Excellent darkness with crevices

Into which the daily messages skillfully sneak

Just like a spinster through useless ages,

Obedience brings me – pure twilight –

Towards your heart beat.

For weeks I’ve been trying to reach

A pact of light and darks

With you, the youth planet,

While signing on the cypress wood

With all my poems, unspoken, yet!

AMURG ȘI NOPȚI

Vara s-a dus nu demult

Orgă de-aripi călătoare

și tu, iubitul meu…

Sângele-mi pare prea strâmt pentru trup,

O stea moare lung

Ca un strigăt de lup.

Amurgul încă mă plânge în așteptare.

TWILIGHT AND NIGHTS

Summer’s not long gone

Organon of traveling wings

And you, my beloved…

The blood seems too tight for my body.

Like a wolf’s cry,

A star is shooting over the hills

The twilight still weeps

for my waiting.

NU ÎNCĂ

Se spune că Sus, între culmile acelea de culoarea fildeșului

Asfințitul respiră visurile tinereții noastre

Îndepărtîndu-le.

Urme pierdute ale șoaptelor, uitate,

Se adună – degete înfipte sub nisipuri arse de soare.

Se spune că în vârste crescînd,

Urcăm mai aproape de Dumnezeu.

Mă rog pentru o cărare mai lungă

Cărțile mele, încă, fiindu-mi nescrise.

NOT YET

It is said that

High, among those ivory hills

The dusk breathes our youth dreams

Away.

Lost tracks of forgotten whispers

Gather – fingers deepened in sun burnt sands.

It is said that the older we grow,

The closer to God we climb.

I pray for a longer path

As my books are not yet written.

TRĂDATE CUM STAU

(Poem dedicat tuturor fetelor si femeilor traficate din lume)

Noi inimi goale,

Vieți îngustate,

Sentimente în cădere,

Aparate de fotografiat

Și atât de mulți bărbați sub acoperire

Furând vieți,

Încă anonimi,

Scorburi vii fără încrederea noastră.

Trădate cum suntem,

Noi, femeile crucificate, devenim puternice și singure, împreună.

Pentru Numele lui Dumnezeu,

De ce?

BERTAYED AS THEY STAND

(Dedicated to all the girls and women who have suffered because of human trafficking)

New empty hearts

Just narrowed lives

Descending feelings

Cameras and

So many undercover men,

Stealing lives,

Still anonymous,

Hollow without our trust.

Betrayed as we stand,

We, crucified women, grow strong and lonely, together.

For God’s sake, Why?

FOREVER YOUNG

Your soft horizon,

as soft as my never uttered dreams

On the brim of lives,

Makes me feel tender and painless.

A new spring in the twigs

Of the southern magnolias

Mumbling what used to be perceived as

Happiness.

Forever young!

––––––-

Smaranda CAZAN-LIVESCU

București

decembrie 2021

EMBLEMA

Ne spălăm fața cu grijă

și des

mai ales dimineața

să pară proaspătă,

luminoasă,

ca o petală cu mireasmă de trandafir,

laur

iasomie,

folosim săpunuri, șampoane,

Doamne,

dar pe degeaba nu arată așa cum o dorim,

copiii rămân cu obrazul semănat de pistrui,

adolescenții cu acnee,

bătrânii cu păienjeni șul de zbârcituri

și pete pe obrajii stafidiți

și pe frunte,

fața refuză să fie curată după cerință,

ea impune o armonie,

cerând ca și lăuntrul să fie la fel de curat,

altfel

ni se pătează emblema…

DISPONIBIL

Forfotă în jur,

vuiete înfundate în depărtare,

mi se pare că sunt

la rondul de circulație

unde e flux de mașini și-s semnale de orientare

și cineva fluieră…

Un om!

Fluierul mă trezește,

cineva îmi face semne bruște

indicându-mi  punctele cardinale…

Asta e! Am ghicit!

Nu știu încotro să o pornesc,

fluieratul lui puternic

m-a trezit din ațipeală

și mă dumiresc, surâzând…

Fotoliul e cald,

mai sunt și razele de soare din fereastră,

eu am senzația

că mă topesc încet

ca o statuie de ceară

la o lumânare solară,

din care, o dată cu lacrima mea

cade și câte o picătură fierbinte

iar statuia, încet- încet, dispare…

Fotoliul rămâne gol,

disponibil pentru altcineva…

–––––––––

Maria GĂITAN MOZES

Tel Aviv, Israel

6 decembrie 2021

Când arhivele vorbesc de la sine…  

Născut în 1854, aproape de Brno, în orașul istoric Boskowitz din Moravia de Sud, IULIUS PRAGER, comerciant, se căsătorește, trei decenii mai târziu, pe 18 iulie 1886, în Catedrala Arhiepiscopală catolică din București, cu tânăra MARIA SIMON, orfană de ambii părinți. Peste numai doi ani, pe 31 august 1888, familia PRAGER este binecuvântată prin nașterea unui fiu, EMIL MICHAEL. Destinul nemilos face, însă, ca PRAGER-tatăl să-și piardă viața în 1897, pe când copilul avea 9 ani. Elev extrem de studios, EMIL PRAGER urmează Școala primară de cartier „Nicolae Golescu” între anii 1895-1899. Se înscrie, apoi, la Liceul „Gheorghe Lazăr”, secția Real, pe care-l absolvă în anul 1907, și, ulterior, la Școala Națională de Poduri și Șosele, secția Ingineri, unde a fost apreciat de către Direcțiunea instituției de învățământ superior pentru rezultatele obținute, școală pe care o va absolvi, ca șef de promoție, în 1912, când va obține diploma de specialitate  cu numărul 281.

Începând cu luna iulie 1912, PRAGER va fi angajat pe postul de inginer în cadrul Serviciului central din Direcția Generală a porturilor și căilor de comunicații pe apă, parte componentă a Ministerul Lucrărilor Publice. Peste câțiva ani, prin Deciziunea Ministerială nr. 113 din 13 noiembrie 1915, Directorul General al Munițiilor de la Ministerul de Război al Regatului României îl detașează, provizoriu, ca șef de secție în cadrul Direcției Materialelor și Instalațiunilor noi. Un an mai târziu, pe 11 august 1916, renumitul inginer ANGHEL SALIGNY (al cărui elev a fost E. PRAGER) trimite o circulară către ofițerii, inginerii și întreg personalul Direcțiunii Generale a Munițiilor, prin care îi înștiințează asupra sănătății sale precare și a retragerii, începând cu data de 12 august 1916, din poziția de Director General al Munițiilor. O legătură de suflet, indestructibilă, iată, și drumuri profesionale intersectate între marele dascăl-inginer ANGHEL SALIGNY și fostul său elev de la Școala Națională de Poduri și Șosele din București – EMIL PRAGER…

La 1 septembrie 1921, inginerul PRAGER (ing. ord. cl. I, înscris în Corpul Tehnic Român din anul 1912) demisionează din serviciul de stat pentru a înființa primul birou de studii, expertize și proiectări din țară pentru lucrări din beton armat denumit „Biroul tehnic ing. EMIL PRAGER”, care va funcționa, până în 1925, în str. Carol nr. 19 și în str. Mecet nr. 28. Panoplia de proiecte realizate, dintre care le amintim pe cele mai semnificative, și anume, Centralele termo-electrice Steaua electrică-Florești-Băicoi, Schitul Golești (jud. Muscel), Sorecani – Aghireș (jud. Cluj), la care s-au adăugat, blocuri, clădiri de locuit, fabrici industriale ș.a., au oferit notorietate biroului, favorizînd, astfel, transformarea acestuia (din 1925) în Întreprinderea de execuție a lucrărilor proiectate publice și particulare, cu sediul în București, str. Colței, nr. 33, membru, cu nr. 938, al Uniunii Generale a Industriașilor din România.

Din acest moment, va urma aproape un sfert de secol, până în anul 1948, în care PRAGER va realiza o serie de proiecte, ce vizau construcțiile de căi ferate (Linia ferată Ploiești-Vornic-Târgoviște; Lotul I din linia C.F.R. Bumbești-Livezeni), drumuri moderne (Șoseaua Brătulești-Periș-Scroviștea; Șoseaua Națională Ploiești-Văleni; Modernizarea Șoselei Focșani-Bacău; Șoseaua Națională Buzău-Ulmeni-Vintileasca; Șoseaua Pitești-Merișani-Curtea de Argeș; Șoseaua Herman-Prejmer ș.a.), construcții industriale (Silozuri de cereale P.C.A. la Buzău și Cilibia; Uscătoria de cereale în portul Constanța; Rafinăria Brazi, unde a fost invitat, în vara lui 1934, de către Societatea „Creditul Minier”, să participe la manifestarea solemnă de punerea a pietrei de temelie; Uzina de cauciucuri auto Victoria Băicoi; Ansamblul Uzinelor Noi Cugir etc.),construcții publice (Fundația Universitară Iași – Copou; Spitalul Academiei Române – Elias; Palatul Republicii – București; Clădirea Școlii Superioare de Război – Cotroceni, București; Sanatoriul Maritim Eforie Grand; clădiri de ministere ș.a.), biserici (Catedrala Episcopală Hunedoara; Biserica din com. Costești, jud. Argeș etc.), alte construcții (Hotelul Union, Pasajul Carpați, clădiri particulare).

De asemeni, în calitate de antreprenor, inginerul constructor EMIL PRAGER a luat parte, la invitația Consiliului Tehnic Superior (CTS) din cadrul Ministerului Lucrărilor Publice și al Comunicațiilor, la ședințele din primăvara anului 1941 ale Comisiei instituite, în luna decembrie 1940, pentru studiul solicitărilor accidentale, la care au fost supuse clădirile în timpul seismului din noaptea de 9 spre 10 noiembrie 1940, spre a fi discutate problemele grave ale situației ivite. Componența Comisiei superioare era următoarea: președinte – prof. Gh. Nicolau,  inginer inspector general și președinte al CTS; membri: a) consilieri CTS: I. Demetrescu, I. Germani, C. Iotzu, Duiliu Marcu; b) seismologi: G. Demetrescu – profesor și vice-director al Institutului Astronomic din București, G. Petrescu; c) geologi: I. Atanasiu, G. Murgeanu – geolog-șef și subdirector al Institutului Geologic din București, A. Beleș – inginer și profesor al Școlii Politehnice din București, A. Chiricuță – inginer inspector general și director al silozurilor regionale, M. Hanganu – inginer și profesor al Școlii Politehnice din București, A. Ioanovici – inginer antreprenor, D. Marcu, Cr. Mateescu – inginer și profesor al Școlii Politehnice din București, E. Prager – inginer antreprenor; d) G. Negoescu, Fl. Stănculescu; secretari: C. Antoniu, D. Roată.

Perioada de după cel de-Al Doilea Război Mondial, până la naționalizarea din 11 iunie 1948, s-a caracterizat printr-o diminuare a numărului de lucrări reprezentative. Membru activ (1931) al Uniunii Ofițerilor de Rezervă din România, secția Ilfov, Regimentul geniu 5 Pionieri, cu gradul de locotenent, și, de asemenea, membru al Colegiului Inginerilor, secția Construcții, EMIL PRAGER, vreme de câțiva ani, totuși, sub diferite alte forme, de regulă, de tip asociativ (Hochtief-Prager), a continuat construcția și finisajele la clădirea Palatului Ministerului Afacerilor Interne (a cărui ofertă îi fusese aprobată firmei Hochtief-Prager, pe 28 martie 1941, de către Mareșalul Ion Antonescu), la Atelierele CFR Lotul II Timișoara, la noua Aerogară Băneasa București, cartiere de locuințe ș.a.

Data de 11 iunie 1948 va reprezenta, pentru întreaga societate a vremii, un punct nodal, prin intermediul Legii nr. 119/11.06.1948 privind naționalizarea întreprinderilor industriale, bancare, de asigurări, miniere și de transporturi. Inginerul PRAGER, însă, își donase, încă din luna martie a aceluiași an, în integralitate, propria sa avere Statului român, respectiv, Comisiei de Redresare Economică, al cărei președinte era Miron Constantinescu, Întreprinderea ing. EMIL PRAGER fiind preluată de către Ministerul Construcțiilor, așa după cum reiese din Anexa nr. 6 a Legii 119, și, de asemeni, întreg parcul de mașini aferent (4 autoturisme: Mercedes, Plymuth, Taunus, Ford; 2 motociclete; 12 autocamioane: Ford, Chevrolet, Mercedes, Chrysler Pickup, Oppel-Blitz ș.a.). Va rămâne în poziția de inginer-șef, la „Sovromconstrucția Nr. 1”, timp de doi ani, până în 1950, când, pe 25 decembrie, își dă demisia. În această perioadă scurtă, execută lucrări hidroenergetice și industriale, precum Centrala Dobrești-Gălma, Uzine textile ș.a.

Noul Minister al Energiei Electrice îl va coopta pe EMIL PRAGER în echipa sa, fiind, pe rând, numit inginer-șef la Trustul Energoconstrucția, ulterior, la Trustul de construcții-montaje energetice, între sfârșitul anului 1950 și luna aprilie 1958, pentru ca, mai apoi, până în noiembrie 1965 să devină inginer principal în Direcția Tehnică a ministerului de resort. PRAGER va rămâne în cadrul acestei structuri guvernamentale și după momentul pensionării sale (1 martie 1971), activând pe același post de inginer principal. Pentru merite deosebite în activitatea sectorului de construcții, va fi decorat, prin Decretul nr. 104 emis în data de 22 februarie 1966, cu Ordinul ”Steaua Republicii Socialiste România” cl. a IV-a.

Pe 25 ianuarie 1960, inginerul EMIL PRAGER  înaintează o nouă cerere către Primul Secretar al Comitetului Central al P.M.R., Gheorghe Gheorghiu-Dej, după ce mai depusese anterior, în anul 1958, o petiție rămasă fără vreun răspuns, spre a primi pensie personală de merit, în urma activității prodigioase desfășurate. Trebuie specificat faptul că referințele susținute temeinic pentru acest lucru au fost scrise și semnate, pe data de 20 mai 1958, de către două somități ale timpului: marele arhitect acad. PETRE ANTONESCU și ing. A. CHIRICUȚĂ, fost Director General al Silozurilor. În textul său apreciativ la adresa activității colaboratorului său, inginerul PRAGER, autorul, printre altele, al Arcului de Triumf, Palatului Crețulescu și clădirii Facultății de Drept din Capitală, râmniceanul aacad. arh. PETRE ANTONESCU, scria așa:

„Cunosc pe tov. Inginer Emil Prager de aproape patru decenii ca pe un colaborator experimentat, activ și de o remarcabilă competință la lucrările de construcție pe care am avut a le ridica (…). În special, am avut să apreciez (…) marile sale calități de organizator în execuție de lucrări de construcție dintre cele mai dificile (…) cu deosebire în lucrări de beton armat. Corectitudinea sa față de beneficiari prin calitatea îngrijită a execuției apare, de asemenea, ca o preocupare constantă în lunga carieră de mare constructor a Inginerului Emil Prager.

Notez în rândurile ce urmează unele din lucrările proiectate de mine la executarea cărora, pe teren și în birou, contribuția tov. Ing. Emil Prager a fost, tehnicește, de prim ordin. Anume:

           -În 1913-1914, a proiectat și supravegheat lucrările de beton armat la clădirea Casei P.T.T. în str. Carol și Sf. Dumitru-București (construcția importantă cu 5 etaje având planșee mari, scări în consolă, o sală festivă de 20 m deschidere cu învelitoare înferme de beton armat, balcon în consolă de 5 m etc.)

           -În 1915, fundațiile gărei maritime din Constanța (piloți din beton armat)

          -În 1925, proiectele betonului armat la scheletul construcției Palatului Societății Politehnice București Calea Victoriei (clădire cu 6 etaje având cca. 600m2, construcție care a pus grele probleme prin retragerea zidului de fațadă și mansarde, rezolvată economic și în scurt timp)

         -În 1934-1935, Căminul Studențesc din București Calea Plevnei – importantă construcție în cadre de beton armat cu deschideri până la 18 m, pe suprafață de cda, 1000m2 prezentând dificile probleme de fundații, planșee, scări etc. a fost executată sub conducerea Inginer Emil Prager. ”

Inginerul A. CHIRICUȚĂ, fostul Director General al Silozurilor, a semnalat, la rândul său, printre altele, faptul că, în 1938, l-a avut colaborator pe PRAGER, „care a construit în grele condiții de fundare, două Silozuri unul la Buzău și celălalt la Cilibia, isprăvindu-le în excelente condițiuni și cel dintâi dintre toți antreprenorii celor 34 de silozuri ale primei tranșe. (…) În concluzie, dacă este vreun inginer căruia să i se cuvină pensia de merit, apoi desigur că acela este Emil Prager, grație căruia foarte numeroase clădiri și lucrări excelent executate au îmbogățit Patrimoniul Țării.”

Abia peste un deceniu, în urma Decretului nr. 111/1971, Consiliul de Stat al RSR, al cărui președinte era Nicolae Ceaușescu, hotărăște, pe 24 martie 1971, ca inginerul PRAGER să beneficieze, începând cu data de 1 martie a aceluiași an, de pensia respectivă. Iată, în integralitate, textul Decretului mai sus menționat:

„UZ INTERN

CONSILIUL DE STAT

AL

REPUBLICII SOCIALISTE ROMÂNIA

DECRET NR. 111/1971

privind acordarea și majorarea unor pensii.

            Consiliul de Stat al Republicii Socialiste România decretează:

                                    Art. 1: – Cu începere de la 1 martie 1971, se acordă:

o pensie de 3 500 lei lunar inginerului PRAGER EMIL, domiciliat în municipiul București, str. Cosmonauților, nr. 7, sector 2.

                                                                                          PREȘEDINTELE

                                                                                    CONSILIULUI DE STAT,   

                                                                              Nicolae Ceaușescu           

București, 24 martie 1971”

Referitor la acest moment din viața lui EMIL PRAGER, un lucru demn de a fi semnalat îl reprezintă prezentarea obiectivă și, totodată, elogioasă a ministrului de atunci al Construcțiilor industriale, ing. Matei Ghigiu, care, în cadrul Expunerii de motive pe această temă, preciza astfel:

„(…)  a aplicat principiile cele mai avansate de execuție a lucrărilor de construcții prin: introducerea mecanizării pe toate șantierele, în scopul ușurării muncii manuale; extragerea și prelucrarea mecanică a pietrei în vederea folosirii ei în construcții și pregătirea temeinică de cadre formate: tehnicieni, meșteri, muncitori calificați. În perioada de după război, a participat la lucrările de refacere a clădirilor publice, a căilor ferate, a podurilor etc., care se impuneau cu o deosebită urgență, ca de exemplu: Atelierele CFR Timișoara, linia ferată Bumbești-Livezeni, linia ferată Salva-Vișeu (lot I), construcția Fabricii APACA – București. (…) Proiectul de decret al Consiliului de Stat a fost avizat favorabil și de Institutul de Construcții București și de Consiliul Național al Inginerilor și tehnicienilor.”

Spirit interdisciplinar și meticulos, un vizionar cu geniu în domeniul construcțiilor, o dată cu finalizarea studiilor superioare, EMIL PRAGER a susținut, până la sfârșitul vieții sale, o activitate publicistică importantă prin varietatea subiectelor abordate. Se disting, astfel, în perioada 1914-1980, titluri precum: Calculul secțiunilor de beton armat dublu armate (Buletinul Societății Politehnice nr. 12, 1914), Diferite studii economice (1915-1920), Tribunele Floreasca (Revista Arhitectura, 1925), Reconstrucția Teatrului Eforia (Buletinul Societății Politehnice nr.5, 1930), Organizarea lucrului în industria construcțiilor. Grafice zilnice, cu exemple. (Buletinul Societății Politehnice nr.2, 1931), Album ilustrat al lucrărilor executate (1933), Indicator tehnic în construcții (1938), Travaux Paris – August. Reprise en sousoeuvre a Bucharest (Buletinul Societății Politehnice nr.2/1939), Revizuirea prețurilor în contractele de antreprize – Buletinul Societății Politehnice nr. 2/3 / 1942 (Buletinul Asociației Întreprinderilor de lucrări publice reproduce studiul), Posibilități românești în sectorul construcțiilor (Tehnica și viața nr. 2/1942), O lucrare de cale ferată în România a anului 1881 (Buletinul Societății Politehnice nr. 2/3 / 1943), Problema drumurilor în România (Tehnica și viața nr. 3/1944), Viitorul industriei cauciucului (Tehnica și viața nr. 1-2/1945), Cultul monumentelor vechi. Teatrul Național în diferite ziare în legătură cu dărâmarea vechiului teatru din București lovit de bombe (1946-1947), Planul de electrificare în cadrul planului cincinal R.P.R. (Revista Construcții A.S.I.T. nr. 2/1951), Mecanizarea șantierelor de construcții (Conferință ținută la A.S.I.T. în 23 mai 1952) – Revista Electrotehnica, 9 Sept. 1952, Un nou element în construcții – Ceramica Armată (Ind. Construcții A.S.I.T. nr. 6/1955), Construcția locuințelor din elemente prefabricate din ceramică armată (Construcții A.S.I.T. nr. 5/1956), Prefabricatele din beton armat și istoricul lor (Construcții A.S.I.T. nr. 12/1956), Pentru introducerea și extinderea tehnicii noi în construcții (interviu) – Tehnica Nouă, 19 Sept./1956, Inginerul Eug. Freyssinet și opera sa (Construcții A.S.I.T., Decembrie/1957), Dezvoltarea tehnicii betonului armat în România din 1888  până în prezent (Manuscris depus la Editura Tehnică de Stat – 600 pag.) – 1957, Campania de presă Reconstrucția Teatrului Național din București din perioada 1946-1947.

După 1970, acordă interviuri în presa scrisă (Revista Flacăra, Arhitectura etc.), la radio și la televiziune, iar, în 1979, la Editura Tehnică, apare lucrarea de căpătâi a inginerului EMIL PRAGER, și anume, ”Betonul armat în România”, vol. I, lucrare ce va fi premiată de către Academia Română, doi ani mai târziu, cu prestigiosul Premiu ”AUREL VLAICU”.

Născut o dată cu Ateneul Român, în anul 1888, EMIL PRAGER, cel care a și refăcut monumentala construcție după bombardamentele din 1944, având o contribuție deosebit de importantă, sub raport ingineresc, în cazul seismelor din 1940 și 1977, a fost un adevărat depozitar de amintiri și cinstitor de memorie pentru înaintași săi iluștri, inginerii ANGHEL SALIGNY, ION IONESCU BIZET, GHEORGHE EM. FILIPESCU, ELIE RADU, GOGU CONSTANTINESCU,  DIMITRIE LEONIDA, aplecându-se cu respect și dragoste peste destinele lor, pe care le-a prezentat, de -a lungul anilor, fie în materiale scrise, fie în cadrul diverselor conferințe și manifestări științifice oficiale, consacrate activității personalităților anterior enumerate. De semnalat, în acest context, și donația pe care PRAGER a efectuat-o către Muzeul Tehnic „DIMITRIE LEONIDA” din Capitală.

Totdeodată, un lucru aparte de adăugat în acest context, pentru a sublinia umanitatea personalității sale complexe, îl reprezintă instituirea Bursei „IONEL PRAGER”, în cadrul Școlii Naționale de Poduri și Șosele, o bursă destinată studenților cu rezultate de excepție și creată în amintirea fiului său, decedat în luna octombrie a anului 1940. De asemeni, un rol, care trebuie neapărat subliniat, este sprijinul constant de care EMIL PRAGER s-a bucurat, de-a lungul timpului, din partea familiei, un aport cu totul și cu totul semnificativ avându-l soția sa, actrița ELVIRA GODEANU, societară a Teatrului Național din București, un reper al scenei dramatice românești, în roluri de neuitat. Despre viața și activitatea inginerului EMIL PRAGER a scris inginerul NICOLAE ȘT. NOICA, fost ministru al Lucrărilor Publice și singurul biograf al marelui constructor, care a lansat, cu ani în urmă, la Banca Națională a României, volumul, sugestiv intitulat, ”Emil Prager – un model”.

P.S.

Material întocmit pe baza cercetării unor documente de arhivă relevante despre inginerul EMIL PGAGER, din perioada 1886-2005, care au scos la iveală acte civile, de studii, de serviciu și juridice, cărți de identitate, note biografice, certificate, brevet, cereri, corespondență diversă, notițe, însemnări, fotografii de familie, dar și cu specific ingineresc, articole de presă, amintiri personale, interviuri, referat de prezentare și referințe, felicitări, broșuri, sinteze, buletine științifice.

–––––––––––

Dr.ing. Magdalena ALBU

București, noiembrie 2021