E ZIUA MEA!

și asa ne naștem mereu și pe rand,

precum timpul din vreme,

cuvântul din cuvant,

sistola din diastola,

adesea, stand în uterul unei idei,

ne-am așteptat în tăcere sorocul.

apoi

o viata ne adunam în jurul unui ideal,

asa cum se strâng stelele la casa lunii

sa ia lumina pentru invierile zilei,

sau glas pentru ungerea cu mir

a vorbelor romantice.

altfel totul s-ar putea destrama

întocmai ca aerul necuvântător care

în tăria tăcerii s-ar sparge.

iar,

în nemasurabila ei transparenta,

tăcerea s-ar face de sticla.

Dan Tipuriță