Aurel CONTU: Asimetrii

Asimetrii

.
ecoul trecerii timpului
ricoșează asimetric din oameni în lucruri
și invers
în funcție de distanță
nimeni nu scapă
e ca un pumn de boxer învelit într-o mănușă de mătase
în plex
sau ca un pas apăsat peste inimă
în fiecare clipă auzi câte un vaier ricoșat
dintr-o piatră
câte un răget de cerb încolțit
într-o lume cu reacții în lanț
și ecouri
contrar oricărei legi ale mecanicii despre mișcări rectilinii uniforme
și repaus
n-ai nicio șansă
.
numai acel impuls mesianic
imprimat la naștere
ne mai ține în viață
după aceea ricoșăm haotic
dintr-un ecou în altul
la început
apoi din ce în ce mai slab
goliți de sunete
fără nicio explicație…
.
filozoful o să spună agnostic
că ecoul se sustrage cunoașterii noastre
ca Dumnezeu
științific pare o aberație
ar fi de neînțeles ca tu să strigi în pustiu
și ecoul să se spargă în ceruri
.
Big Ben-ul bate în Turnul Londrei
ora exactă
când timpul ajunge la fix
ecoul însă se-ntoarce-n Marele Clopot
asimetric
la o secundă distanță
în alt timp…

——————————–

Aurel CONTU

6 mai 2019

Foto: sursă internet

Lasă un răspuns