Bradul
Vreau să fiu doar un brad mare
Și ani mulți ca să trăiesc,
Dar când de Crăciun mă taie,
Repede mă prăpădesc!
Așa frumos împodobit,
Mulți copii înveselesc,
Cadouri multe de-au sosit,
Tot sub mine poposesc!
Dar unde sunt acei copii,
Care pe străzi, de frig crâșnesc?
Rupeți-mi doar o crenguță,
Viața să le-o îndulcesc!
O vibrație Divină
O vibrație Divină
Mi se prelinge pe față
Și în clipa ce o să vină
Tentaculele-i mă-nhață.
Mângâierea-i e de înger,
Conștiința îmi e trează,
Eu rigid… sunt băț de sânger,
Adierea fin vibrează.
Cu acea euforie
Gust din a clipei dulceață,
Stând pe un pisc de glorie
Când gândurile-mi îngheață.
Freamătă ușor pădurea
Freamătă ușor pădurea
Sub trilul meu dulce de pași,
Ceru-mi dăruie savoarea,
Deasupra brazilor trufași.
Un mic izvor din depărtări
Clădește vaduri din alei,
Cu susuru-i spre patru zări
Și calmul frunzelor de tei.
Mii de păsări concertează
La marginea unui desiș,
Când soarele scânteiază
Din tufele de zmeuriș.
Un poet cu lira-i strâmbă
Mă chinuie-n suflet de zor,
Chiar și brazii mi se strâmbă
Și nici la mers nu prea am spor.
Dulci cuvinte-n timp uitate,
Mă asaltează într-un cor,
Să le spun în viață toate,
Căci în alta… poate zbor.
Dar spunându-le acuma,
Vai… câți îmi spun că eu greșesc!
Am o viață, numai una
În iubire să o trăiesc.
Freamătă ușor pădurea,
Uscate crengi sub sub pași zdrobesc,
Dar de ce nu am puterea…
Ca firul vieții să-l lungesc?
Insecte mișună pe sol,
În a lor împărăție,
Dar nici deasupra mea in stol,
Nu le pasă ce o să fie.
Efemeritatea vieții,
În scene ni se arată,
Din răcoarea dimineții,
Sorbim iluzia toată.
Doar un adevăr există,
Când spre eternitate mergi,
Fii doar bun, cu calm rezistă
Și doar iubind viața s-o treci!
Flori, natură, poezie
Flori, natură, poezie,
bucurie hai să fie,
ghiocei și crizanteme,
fă doar bine, nu te teme!
Panseluțe, margarete,
toate-s pentru mândre fete.
Fascinanta lume de vis
te afundă în paradis.
Avem bruma simțului fin
romantici să culegem din
ceața clipelor tristeții,
petalele florilor vieții.
Balada vânătorului
Noi, temerari ai vremurilor crude,
Noi , fii de oameni legendari,
Voioși pornim când inima ne spune,
Chiar de-om fi cândva octogenari.
Pe tainice cărări sub întretesute ramuri,
Prin înstelate nopți cu sunete ciudate,
Prin umbre de lună sau murmur de ape,
Simțim licoarea pasiunii urmate.
Acum e timpul să îmbrătișăm natura,
Acum e timpul fericiți iarăși să fim,
Acum e timpul, acuma, acuma!
Hai la vânătoare, ce mai zăbovim?
Pe câmpuri cu iarbă prin văi sau munți,
Prin mlădios ciripit de păsărele,
Prin murmur de vânt, prin frunze, pe punți,
Pe ploaie sau nea, la izvor sub rămurele.
Prin lungi pletoase a vremii întortocheate valuri,
Când inima plăpândă înceta-va a mai bate,
Pe uluitoare piscuri, ale Dianei lauri,
De-a pururi ele vor răzbate,
Sau rămân doar triste amintiri deșarte!
—————————–
Tóth Árpád ( Artangel)
Covasna
Decembrie 2019