O ALTĂ CALE, ALT ZENIT…
Mai vino câteodată să mă mai vezi ce fac,
Să vezi ce haină ți-am împletit cu-andrele…
De multe ori o stric, de nu-mi pare pe plac,
Chiar ferfeniță o fac, ades vrând s-o prefac
Chiar și culori i-am pus, cu visurile-mi rebele,
Pictând sori, lună și stele…
Așa… să treacă vremea, c-ai plecat demult
Și drumul spre căsuța mea ți-e troienit…
Amândoi ne-am schimbat poate prea mult,
De ani, ce ne căzură pe umeri, în tumult…
Orologiu mi-a rămas în colțu-i-ncremenit
Și geamu-n colb, îngălbenit…
Hai pe-ulicioară, chiar de bântuie fantome,
Pe la colțuri curioase cu priviri fosforescente…
Pândesc doar jinduind, trezite ca din come,
La vreo viață mai vibrantă, plină de arome…
Nu te teme, că ne-au mai rămas momente,
Chiar de-s clipe somnolente…
Mai vin-o pe la mine, mâinile să mi le-ntinzi,
Mai prinde-mă de braț, cât sunt eu de fragilă…
Cu dor, ca altădată, poate vrei să mă cuprinzi,
Doar stai să-ntorc anapoda, de pe pereți oglinzi,
Să nu se oglindească-n ele a diavolului pupilă,
Și chipu-mi veșted, de argilă…
Cu palma ține-ți șoapta, peste uscate buze,
Că mult timp n-avem și-o să ne fugă izgonit…
Doar ce ne-a mai rămas, un pic să ne amuze,
Jucându-ne de-ascunselea, cu clipele mofluze,
Să le-amăgim pe drumul, de noi desțelenit,
Pe-o altă cale, alt zenit…
TIMPUL S-A OPRIT ÎN LOC…
Am crezut că totul între noi s-a terminat
Și mi-am zis, că poate chiar așa-i mai bine…
Zilele treceau și te simțeam tot mai-nstrăinat,
M-am oprit din cursă, sufletul m-a îndemnat,
Să pun capăt goanei, dup-o iubire cu suspine…
Trăirile să le-ascund într-un ungher în minte…
În viață să-mi pătrundă soare, cu a lui lumină…
Pe sutele și mii, noian de dragoste cuvinte,
Pe veci, chipurile spuse, înflăcărate jurăminte,
Să le uit, că o altă iubire poate o să-mi vină !
O voce îmi spunea : „du-te și iubește,
Că timpul e cu tine, mai nimic nu te reține”…
Că, trebuie de tot să uit ce mă-nvrăjbeste…
Să ies, îmi striga mereu: „du-te, te grăbește,
Uită-te la trecătorii ce stau pe la vitrine
Că printre toți, e acel ce ție-ți aparține” !
Dar… zării pe tine, cu-altcineva de mână…
Pe-alta alintai, spunând șoaptele de dor…
Pe inimă, alta-n locul meu ți-era stăpână,
Cu-aceleași vorbe dulci, gura ta păgână
Îi îngâna prin păr, jurând, că-i primu-amor…
Am rămas privind, până să-mi fii nedeslușit,
Cu morman, de rănite-nsângerate, vrăbii-vise,
Ce le credeam ascunse, uitate, ins-am greșit…
Timpul, cu tine s-a oprit, scriind titlul de sfârșit,
Altuia, nu știu de-i voi lăsa porțile deschise !
ORICÂT, ORIUNDE ŞI ORICUM
Oricât vei rătăci, hoinar, prin astre,
Oricât te vei ascunde printre nori,
Te-oi regăsi prin sferele albastre
Şi te-oi culege, floare printre flori !
Oriunde te-i pitula, şi-n firele de iarbă
Sau printre umbre, sub soare, călător,
Sângele îţi va pulsa, gata să fiarbă,
În sânge viu, ce-mi freamătă de dor !
Oricum te-ai cuibări, prin frunze ruginii,
Dar şi-n ape repezi, ce volburoase curg,
Te voi găsi, iubite, nestemată între mii,
Că-mi vei străluci-n culorile de-amurg
Şi mă-ntreb, eu, de ce tot te ascunzi,
De ce ne-amăgim, pierduţi pe după vis,
Când sunt în tine şi-n mine îmi pătrunzi
Şi-amândoi, cutreierăm prin cer şi-abis ?
Suntem parcă legaţi, cu fire de argint,
Supuşi dulcelui dans, acel al înrobirii,
Când ochii ne vorbesc şi nu ne mint
Şi gura ne priveşte, cu lacrimile iubirii !
Hai-mpreună să fugim, pe cărărui bătute,
Mână-n mână, să nu mi-o laşi nicicum…
Ne-om avânta din grote şi labirinturi mute
Spre lumină iar, oricât, oriunde şi oricum !
VALIZA CU-AMINTIRI…
Din toate cele trăite și adunate,
În valiză, voi pune doruri ponosite…
Trăiri de-o viață, chiar visuri destrămate,
De incolore erau, dar și cele nestemate,
De-a valma, în bazarul vieții, risipite…
Mă simt ca-ntr-o sală, cu ușile deschise,
Curentul risipindu-le, din trecut spre viitor…
De-acolo unde timpul mi le prăfuise,
Astăzi, parcă mai aprig, mi le smucise,
Luate de vânt, aiurea-n calea lor….
Dar tot fugărindu-le, uitat-am de prezent…
Îmi văd clipele, cum ard încet în spuze…
Netrăite, le pierd din mână, ca dement,
Pierzându-se-n trecut, făr-un sentiment,
Uitând că vieții nu-i poți cere scuze !
Așa, că-nchid valiza zburând ca libelulă,
Clipele de azi trăindu-le, sperând în viitor…
Nu pot schimba trecutul, nu sunt credulă,
Știu că-i orologiu amuțit, fără pendulă…
Azi, din mine mă renasc, fugind în zbor !
SOROCUL UMBRELOR
Noaptea agale se destramă,
Se împrăștie-n zenit
Și-o lumină ca năframă,
Se prevede-n răsărit.
Pe cărări bătătorite,
Umbrele stau la tocmeală,
Vrând să pară hotărâte,
Se-nțeleg la repezeală,
Care-o fi mai înțeleaptă,
Care-o fi să mai aștepte,
Pân-o face-o bună faptă,
De păcate să se ierte !
Să nu stea în tânguire,
Nici să țină de mânie,
Ci să ceară mântuire,
Când o fi vremea să-i vie !
De ii vine vreo sudalmă,
Vorba dulce fie-i scut !
Bună să fie și calmă,
Țipătul să-i fie mut !
Să n-arunce-n vorbe fiere,
Nici de nervi să fie-aprinsă,
Ci din gură numai miere
Peste inimă prelinsă !
Să nu fie prăfuită,
Să nu pară ca nebună !
Limba-n gură șlefuită,
Să nu scoată vreo minciună !
Să arate c-are forță
Legământul să păstreze,
Vorba caldă ca o torță,
Ca să poată să viseze,
Că-ntr-o bună zi cu soare,
Cu zefiri, cu adieri,
Umbra să uite ce-o doare,
Din păcatele de ieri !
Poate va primi-mpăcare,
Domnul să o miluiască,
Om din ea poate răsare
Înc-o viață să trăiască !
––––––––––––––
Anna-Nora ROTARU
Atena, Grecia
6 iulie, 2018